BREAKING 630 de școli și grădinițe au trecut în scenariul roșu în ultimele 24 de ore, cele mai multe de până acum odată cu intrarea Bucureștiului în scenariul 3

2.112 vizualizări
Foto: Pexels.com
În total, 630 de școli și grădinițe au trecut de ieri și până azi în scenariul roșu, aceasta fiind cea mai mare creștere a numărului de unități de învățământ care trec de pe o zi pe alta la educație exclusiv online de la începutul școlii. Astfel, de la 1.259 de școli câte erau ieri în scenraiul roșu, astăzi avem 1.889, potrivit ultimului buletin de presă al Ministerului Educației. Dintre cele 630 unități de învățământ, 604 (stat+privat) sunt din București, care se află în a treia zi consecutivă în care a depășit pragul indicelui de infectare de 3.

Prin urmare, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

  10.736 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

 5.031 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 1.889 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Menționăm că dintre cele 1.889 de unități aflate în această situație, 284 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 1.605 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare. 

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

Sursă foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum a găsit Guvernul încă 700 de milioane de lei pentru salariile din Educație, după al treilea miting major de protest, în București, deși premierul și toți miniștrii implicați în negocieri mințeau public populația și profesorii spunând că nu sunt bani / Declarațiile integrale de la briefingul de presă cu Ligia Deca

Guvernul a mai găsit circa 700 de milioane de lei pentru a crește salariile cadrelor didactice și cadrelor didactice auxiliare, de la 1 iunie, cu câteva procente, conform declarațiilor făcute…
Vezi articolul

Dorin Fiscutean, coordonator al elevilor olimpici internațional la Geografie: Ei învață câte 11-12 ore, inclusiv sâmbătă și duminica. Când erau 38 de grade afară, noi eram poate la proba practică, pe teren, pentru că nu puteam să întrerupem

Elevii olimpici internațional la Geografie învață câte 11-12 ore, inclusiv sâmbătă și duminica, un antrenament de 4-5 ore pe zi nu este suficient, spune profesorul Dorin Fiscutean, unul din coordonatorii…
Vezi articolul

VIDEO Copiii cu vârsta între 12 şi 15 ani se pot vaccina împotriva COVID-19. Valeriu Gheorghiță: De săptămâna viitoare deja pot fi programați în platformă prin conturile părinților

Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat autorizarea serului Pfizer BioNTech pentru grupa de vârstă 12-15 ani, anunță Ministerul Sănătății. Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Campaniei de Imunizare anti-COVID, dr.…
Vezi articolul

Paradoxul celui mai mare angajator din România, organizat și condus haotic de miniștri și politicieni locali – La Titularizare 2024, din cele peste 75 de mii de posturi scoase la concurs, peste 65 de mii erau de fapt netitularizabile, iar peste 48 de mii incomplete

La Titularizare 2024, din cele peste 75.000 de posturi scoase la concurs de Ministerul Educației, peste 65.000 erau netitularizabile, iar peste 48.000 incomplete, arată raportul privind starea învățământului, document publicat de…
Vezi articolul