Administrația Prezidențială: Reîntoarcerea în clase a tuturor elevilor cât mai curând posibil, obiectivul principal / Nicio restricție suplimentară în privința școlilor / Se pregătesc concursurile de directori

26.609 vizualizări
Foto: Presidency.ro
Reîntoarcerea în clase a tuturor elevilor cât mai curând posibil este obiectivul principal, anunță Administrația Prezidențială într-un comunicat, după o ședință a președintelui Iohannis cu ministrul Educației.

Redăm comunicatul:

„Președintele României, Klaus Iohannis, a avut joi, 8 aprilie 2021, o întâlnire cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul căreia au fost abordate teme privind sistemul educațional, precum și modalitatea de derulare și de finalizare a anului școlar 2020-2021, în condiții de siguranță pentru toți participanții la procesul de învățământ.

În acest context, au fost evaluate demersurile realizate pentru asigurarea măsurilor de protecție sanitară la nivelul unităților școlare.

În ceea ce privește reluarea cursurilor după actuala vacanță, se vor aplica aceleași scenarii pe baza cărora s-a desfășurat activitatea didactică în acest semestru. Obiectivul principal este reîntoarcerea în clase a tuturor elevilor cât mai curând posibil, dar acest lucru depinde direct de evoluția epidemiologică.

Președintele Klaus Iohannis a apreciat acțiunile Ministerului Educației referitoare la campania de vaccinare pentru comunitățile școlare și universitare și a evidențiat, totodată, necesitatea intensificării procesului de vaccinare. Imunizarea într-un număr cât mai mare a personalului din sistemul de învățământ va permite desfășurarea în siguranță a cursurilor, atât cadrele didactice, cât și elevii fiind, astfel, protejați împotriva infectării cu SARS-CoV-2.

O altă temă de discuție a vizat nevoia de consolidare a unor conduceri performante la nivel preuniversitar. În acest sens, în perioada următoare, Ministerul Educației va stabili metodologia și criteriile pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor de directori și directori adjuncți.”

La începutul anului președintele Iohannis spunea că „undeva prin vară vom avea deja primul val pentru aceste concursuri de conducere și atunci voi urmări cu foarte mare atenție cum se respectă principiul meritocrației în aceste chestiuni”.

Declarația venea după ce aproape 1.000 de directori fuseseră schimbați, din cei peste 7.200 de directori de unități de învățământ cu personalitate juridică din România.

Foto: Presidency.ro


7 comments
  1. Pot veni… ce le otrește? Mă aștept ca funcțiile de conducere să fie ocupate la fel… prin merite politice, cum altfel?

  2. Deschideti scolile faceți expetminete și lăsați localurile închise timp de o luna și vedeți ca nu scoala e de vina pt creșterea cazurilor de covid, elevul dupa ce pleacă de la ore se duce în local da masca jos și uite asa se transmite virusul, la înmormântări de un an de zile se transmite virusul către familie iar către cei care lucrează la morga și la pompe funebre nu se mai ia virusul de pe mort chiar dacă nu are costum de protectie, si cei care au , au tentativa de costume și nu se respecta regulile, lăsați elevi sa meargă la scoala si restricționate accesul la Mall sau localuri, săli de fitness unde nimeni nu dezinfecteaza aparatele după folosire și multe alte lucruri care nu se fac în exterior dar la scoala se ia virusul.

  3. Ce părere are domnul Președinte (ca părerea aberanta a lui Câmpeanu o știm) de faptul ca elevii de clasele 2,4,6 vor da evaluare naționala imediat după 4-5 săptămâni de vacanta forțată?

  4. Penibili!

  5. Nici nu ne asteptam la ceva senzational de la cei doi stimabili. Bateti campii cu gratie ! Siguranta in scolile romanesti e egala cu salarizarea in batjocura a cadrelor didactice .Vreti directori performanti ,vreti super profesori ,dar salariile sunt cele mai mici din sistemul bugetar .Voua nu va este rusine? Si asa se munceste prea mult si pe banii astia … !!!! Un stat mafiot si dictatorial cu cele mai mare impozite pe niste salarii si asa mici! In haznaua istoriei cu voi!

  6. Dar de amanarea examenului de certificare a competentelor pentru elevii din cls. a XI a profesionala, respectiv de discriminarea acestora fata de colegii lor de liceu , nu are nimic de spus nici domnul presedinte , nici domnul ministru sau ei nu conteaza? Ba sunt an terminal ba nu sunt( dupa cum bate vantul!!!!!) Ei pot veni pana in august eventual!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Decizie definitivă în cazul părinților din Bihor care și-au retras cei 4 copii de la școală pentru a face homeschooling: Curtea de Apel „menține în totalitate” sentința inițială. Părinții sunt obligați să înscrie copiii în sistemul românesc educațional, altfel riscă închisoarea

Familia din Bihor care și-a retras cei 4 copii de la școală în pandemie, pentru a-i face homeschooling este obligată să înscrie copiii în sistemul de învățământ românesc. Curtea de…
Vezi articolul

Președintele Federației Naționale a Părinților, Cătălin Nan, îl apără pe fostul șef Antidrog, Cătălin Țone, după ce Pressone a dezvăluit că acesta a obținut două doctorate cu peste 40% text autoplagiat și peste 70% text plagiat: Nu te lăsa intimidat. Suntem alături de tine

Președintele Federației Naționale a Părinților (Edupart), Cătălin Nan, îi ia apărarea fostului șef Antidrog; Cătălin Țone, despre care PressOne a scris că și-a dat la 36 de zile distanță două…
Vezi articolul

Regulile de la conferința Model United Nations Iași, modificate după cazul din Neamț și după reticența părinților față de evenimente / Directoarea liceului Racoviță: Vom cere ca grupurile de elevi să vină cu profesori care să răspundă de ei, ca la concursuri și olimpiade

Regulile după care se va ține conferința Model United Nations (MUN) de la Iași, la Colegiul Național „Emil Racoviță” (CNER), vor fi modificate după cazul de la Neamț unde o…
Vezi articolul

Inspectoratul Școlar Sector 3: S-au primit în jur de 1.500 de dosare de înscriere la Titularizare 2022 pentru disciplinele educatoare, învățători și educație fizică / Aplicația de introducere a datelor candidaților nu a funcționat de vineri până duminică după-amiaza, potrivit instituției

Au fost depuse aproximativ 1.500 de dosare pentru înscrierea la concursul național de Titularizare 2022, la nivelul sectorului 3, pentru disciplinele educatoare, învățători și educație fizică, potrivit Inspectoratului Școlar Sector…
Vezi articolul

Noile planuri-cadru pentru liceu sunt “în curtea” secretarului de stat din Ministerul Educației Bogdan Cristescu: Pe mine mă trageți de mânecă că nu am respectat termenul – încercăm să facem o treabă cât mai bună

Noile planuri-cadru de liceu, pentru care Ministerul Educației (ME) a încălcat în acest an pentru a doua oară termenul de publicare în dezbatere publică, vor fi anunțate în câte o…
Vezi articolul