BREAKING Ministerul Educației pierde sau blochează aproape 2,71 miliarde lei din PNRR, prin suspendarea sau denunțarea unilaterală a 99 de contracte de finanțare

14.944 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Ministerul Educației și Cercetării va pierde sau bloca aproape 2,71 miliarde lei din finanțările PNRR, prin denunțarea unilaterală a 83 de contracte și suspendarea altor 16, potrivit Memorandumului aprobat în ședința de Guvern din 18 septembrie 2025. Toate acestea sunt ca efect al OUG 41/2025, potrivit documentului consultat de Edupedu.ro, din cauza stadiului de implmentare a contractelor.

„Prin aplicarea prevederilor OUG 41/2025, 83 contracte de finanțare cu o valoare totală de 1,8 miliarde lei alocare PNRR  urmează să fie denunțate unilateral, întrucât nu au inițiat proceduri de achiziții, iar alte 16 contracte, cu o valoare totală de 906 mil lei alocare PNRR urmează să fie suspendate, acestea neavând ordin de începere a lucrărilor până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 41/2025, 19 august”, se arată în comunicatul Guvernului.

Componenta 15 Educație din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a pornit cu o alocare totală de 3,275 miliarde euro, dar după renegocierea cu Comisia Europeană, bugetul a fost redus cu 718 milioane euro, ajungând la 2,562 miliarde euro.

Potrivit datelor oficiale, până la 31 august 2025 Ministerul Educației semnase 6.628 de contracte în valoare cumulată de 3,301 miliarde euro, însă gradul de execuție financiară era de numai 36,17%, adică reușise să absoarbă doar 967 milioane euro.

În acest context, Guvernul a aplicat prevederile OUG 41/2025, care permit denunțarea sau suspendarea contractelor fără progres.

În total, aproape 2,71 miliarde lei (circa 550 milioane euro) sunt pierduți sau blocați pentru educație prin aplicarea ordonanței.

Guvernul a anunțat că vor continua doar proiectele care dispun de ordin de începere și înregistrează progres consistent, pentru a reduce riscul de neîndeplinire a țintelor și jaloanelor PNRR. Totodată, s-au cerut excepții pentru proiecte care depășesc bugetul cu 694 milioane lei, acestea fiind considerate esențiale pentru atingerea țintelor.

Executivul susține că depășirea bugetului renegociat, estimată la „doar 51 milioane euro”, va fi acoperită din economii rezultate din alte proiecte, „fără a fi necesare realocări suplimentare de la bugetul de stat”.

Există investiții eliminate pentru care „se propune continuarea finanțării din alte surse. Astfel, în cadrul investiției 12 – Schema de granturi pentru consorții școlare rurale – un proiect pentru construirea unui campus rural în localitatea Prundu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, cu un progres fizic de 38%, poate fi finalizat în termenul contractual. De asemenea, pentru investiția 7 – Transformarea liceelor agricole în centre de profesionalizare – se propune alocarea de fonduri suplimentare din alte surse, în valoare totală de 35 milioane euro, pentru continuarea proiectelor viabile”.

Articol în curs de actualizare


12 comments
  1. Bacul mi se pare inutila la locurile de munca. La un loc de munca un angajat se uit peste practica ta,experienta ta si skillurile pe care le ai nu peste daca ai luat Bacul cu 6 sau 10. Bacul este inutil pentru ca nime nu da importanta daca l-ai luat sau nu.

  2. ar trebui sa se dea el afara, cu suturi in partea dorsala! nu i tine partea, cand el e raspunzator, dar se ocupa cu distrugerea sistemului, cu elucubratii pseudo pedagogice si didactice! el e raspunzator. momaile politice tac!
    momaile decla sindicate, care citesc aici, tac???? aloo, sefii de sindicat?

  3. Toate tăierile astea idioate din bugetul educației sunt de 2.4 miliarde iar cretinul ăsta își permite să dea cu piciorul la 2.7 miliarde din fonduri europene pe care trebuia doar să le ia!

    DEMISIA DAVID!

  4. Ministrul Educatiei ar trebui DEMIS de urgenta! Pierdere de peste 400 milioane de euro, fiindca thenatecul asta , in loc sa se ocupe de ceea ce trebuie , pierde tot! Placuta suedeză pnl!

    1. 👍👍

  5. Zici ca te costa mult on om bun in firma, dar daca te zgârcești la angajare – nici nu ai idee cat te va costa unul prost!

    Exact asa e acum la educatie…

    Demisia, Dorel David!

  6. eu nu stiu de ce nu-i da afara pe cei care lucreaza cu proiecte europene, le dau lefuri mari cica se ocupa de proiecte, nu-s in stare nici macar sa cheltuie niste bani.

  7. Nu sunt în stare să absoarbă fonduri europene ( de ce oare) dar se împrumută pentru înarmare (banii din împrumuturi probabil nu sunt verificați de UE).🤣

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO VIDEO Condițiile insalubre din căminele Academiei de Poliție: câte 16 studenți în cameră, șobolani pe holuri, tencuială căzută și fără apă caldă / Răspunsul Academiei: Majoritatea imaginilor nu reflectă fidel realitatea. Spațiile destinate studenților au fost igienizate

Condițiile insalubre în care trăiesc studenții din căminele Academiei de Poliției au fost aduse în atenție de Sindicatul Europol, potrivit adevărul.ro. „Viitorii polițiști sunt nevoiți să stea câte 16 într-o…
Vezi articolul

ULTIMĂ ORĂ Directorii de școli, grădiniță și liceu vor avea normă didactică de predare 10 ore pe săptămână dacă îndeplinesc anumite condiții / Crește norma de predare a directorilor la 14 ore, dacă sunt mai puține formațiuni de studiu – proiect de metodologie

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică luni seara, 28 iulie, proiectul de hotărâre de Guvern privind metodologia prin care se stabilește degrevarea de normă didactică pentru directori. Proiectul prevede…
Vezi articolul

Psihologul educațional Dacian Dolean, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii: În România, statutul socio-economic are un efect direct asupra alfabetizării, dincolo de abilitățile cognitive sau lingvistice

Statutul socio-economic al copiilor din România le afectează direct gradul de alfabetizare, abilitările cognitive și dezvoltarea limbajului, avertizează Dacian Dolean, psiholog educațional, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii,…
Vezi articolul

OFICIAL Instrucțiunile Ministerului Educației pentru bursele școlare din 2023-2024: Pot lua bursă de merit și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională, pentru bursa socială monoparentală se acceptă și certificatul de divorț și convenția notarială

Procentul de 30% de elevi cu bursa de merit pe baza mediei nu îi include pe elevii care iau bursa de merit pentru rezultate la concursuri și competiții, pot lua…
Vezi articolul

Este nevoie de noi măsuri restrictive pentru a tempera dinamica răspândirii Omicron, care afectează și copiii, iar în câteva zile se va intensifica activitatea școlară, atrag atenția reprezentanții MedLife

Este nevoie de noi măsuri restrictive pentru a tempera dinamica răspândirii Omicron, care afectează și copiii, iar în câteva zile se va intensifica activitatea școlară, atrag atenția reprezentanții MedLife, potrivit…
Vezi articolul