BREAKING Ministra Educației anunță un „dialog structurat” pe proiectele de legi ale Educației „cu toți oamenii din sistem”, după ce se termină discuțiile din coaliție / Ligia Deca a derulat consultări paralele, pe ascuns, cu organizațiile „partenere”, cărora le-a dat proiectele de legi

[jp_post_view]
Foto: captură – oradesibiu.ro
Ligia Deca, ministra Educației, anunță „consultări” și „un dialog structurat” pe cele două proiecte de legi ale Educației cu cei din comisia de dialog social (CDS), cu asociațiile autorităților locale și „cu toți oamenii din sistem”, iar asta ar trebui să aibă loc înainte ca proiectele legislative să fie trimise în procedura de avizare interministerială, conform declarațiilor făcute joi, de demnitar, la Sibiu, transmise de oradesibiu.ro.

Întrebată de jurnaliști când să se aștepte inspectoratele școlare și universitățile la consultare pe tema legilor educației, când vor fi solicitați pentru puncte de vedere, Ligia Deca, ministra Educației, a răspuns că „în momentul în care procesul de consultare din coaliție se va finaliza și nu va mai dura mult, legile vor fi făcute publice, vor fi prezentate într-o conferință de presă și vom începe dialogul structurat în comisia de dialog social, împreună cu asociațiile autorităților publice locale, cum este UNCJR-ul [N. Red. Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România] și sigur că și împreună cu toți oamenii din sistem”. Abia după consultarea asociațiilor autorităților locale, Deca susține că „legile vor intra în avizare interministerială în Guvern, care va fi o altă etapă în care ele pot fi modificate în funcție de punctele de vedere”.

Ministra a mai spus că în ultima vreme a „avut o consultare continuă cu toți actorii din educație”, adică cei care „sunt în comisia de dialog social”. Aceștia sunt organizațiile sindicale – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, cele de părinți – Federația Asociațiilor de Părinți – Edupart și cele de elevi – Consiliul Național al Elevilor, care „au și primit variantele de legi ale educație care au mers în discuție cu partenerii din coaliție”, susține Deca în declarație.

Cu alte cuvinte, proiectele de legi păstrate secrete față de public, față de profesori și față de părinți sau specialiști sau mediul academic, fără să fie publicate de instituție, ar fi fost distribuite nu numai politicienilor, ci și sindicatelor și organizațiilor FNAP și CNE. Niciuna dintre aceste organizații, care sunt susțin că sunt reprezentatele profesorilor, elevilor și părinților, nu a prezentat public faptul că are acces la proiectele de legi în varianta Deca. Doar președintele Edupart, Iulian Cristache, a anunțat că a transmis amendamente la proiectul nou, dar că ar fi făcut asta bazat pe proiectele de legi publicate în presă.

Ligia Deca a derulat astfel consultări paralele, pe ascuns, cu organizațiile „partenere”, conform declarației făcute azi.

  • În decembrie 2022, Ligia Deca anunța că Legile învățământului preuniversitar și universitar “vor fi făcute publice după finalizarea procesului de consultare publică și integrare a feedbackului venit, la începutul anului viitor, după perioada de vacanță.”
  • După vacanța de iarnă, însă, Deca anunța că s-a răzgândit: „Aceste texte au intrat, aşa cum spuneaţi în deschidere, într-o consultare, într-un proces de consultare în cadrul partidelor din coaliţie, urmând ca după ce această discuţie este finalizată, ele să poată intra în Guvern în avizarea interministerială, de care beneficiază orice proiect legislativ care este transmis de la Guvern către Parlament. Deci în momentul în care ele vor intra în acest proces de avizare interministerială, pentru a fi apoi aprobate de către Guvern, ele vor fi făcute şi publice”, a spus Deca la Radio România Actualități.

Declarația integrală a Ligiei Deca, de la Sibiu, pe acest subiect:

„Noi am avut o consultare continuă cu toți actorii din educație, cei care se află în comisia de dialog social, au și primit variantele de legi ale educației, care au mers și în discuție cu partenerii din coaliție și am primit deja puncte de vedere din partea lor. Deci un astfel de proces de consultare deja a existat. În momentul în care procesul de consultare din coaliție se va finaliza – și nu va mai dura mult -, legile vor fi făcute publice, vor fi prezentate într-o conferință de presă și vom începe dialogul structurat în comisia de dialog social, împreună cu asociațiile autorităților publice locale, cum este UNCJR-ul și sigur că și împreună cu toți oamenii din sistem.

Trebuie să înțelegem că această lege a trecut prin toată procedura. Aceste legi, de fapt, că sunt două au trecut prin toată procedura de consultare publică, ele au fost în dezbatere publică, conform legii transparenței. Anul trecut atunci când am preluat mandatul de ministru, am preluat și amendamentele venite în dezbaterea publică, am continuat să avem dezbateri în format tehnic în interiorul ministerelor și cu instituțiile care gestionează anumite capitole, după care am avut o variantă pe care ministerul a propus-o coaliției pentru discuție. Practic, această discuție în coaliție asigură și un sprijin politic pentru etapele următoare. Sigur, după ce vom avea această publicare și după consultările în comisia de dialog social și cu asociațiile autorităților publice locale, legile vor intra în avizare interministerială în Guvern, care va fi o altă etapă în care ele pot fi modificate în funcție de punctele de vedere.

Există diferite ministere cu implicație directă în sistemul educațional: Agricultură, Apărare, MAI, Sănătate și așa mai departe. După ce legile vor fi aprobate în Guvern, vor intra în dezbatere parlamentară, care este un alt moment în care societatea le poate dezbate. Putem să spunem chiar că am avut o perioadă îndelungată pentru aceste legi, pentru a avea diferite puncte de vedere și după cum am văzut în spațiul public au existat poziționări numeroase, chiar și ultimele luni”.


7 comments
  1. Așa este in România ,totul la secret . Cu cine se consulta doamna ministru cu Iohannis și cu serviciile ,cu PSD și cu PNL ?
    Nu se consulta nimeni cu oamenii din sistem ,asta este vrăjeala.
    Mulțumim partidului pentru ca are bunăvoința sa ne plătească cu salariile stabilite de Olguța VASILESCU in 2017 pentru anul 2023!

  2. Statutul de securist in slujba parveniților politici, pe care il afiseaza nonșalant doamna ministru, este desăvârșit. Așa slugă depersonalizată mai rar. De erudiție nici nu mai are vreun rost să pomenesc.

  3. Doamna Deca ,putina inteligenta emotionala !A fi ministru in tara asta nu e sinonim cu competenta !Daca se voia o evolutie ,era de ceva timp o revolutie !Dialogul dumneavoastra ‘structurat ‘,restructurat si destructurat exista in functie de golanismal vostru.Romania Educata este un proiect care nu exista in realitate!
    Diferenta dintre voi si oamenii care maine isi vor face treaba este urmatoare ‘Imi pasa ‘pentru ca voi nu l ati citit pana la capat nici pe George si nici nu stiti ‘ca care nu e sinonim cu pe care si ca pe care nu poate sa il tampeasca pe care !’
    Si atunci cand trimiteti informari catre actori ‘,ca asa aveti voi chef ,sau ca unul sau altul a visat urat ,lasati liderilor sa digere informatia si timpul necesar.
    Incompetenta voastra nu trebuie acoperita ,sustinuta si nici inteleasa de cei care vor sa fie directori !
    A fi parinte ,copil ,director si profesor in aceasta tara nu este sinonim cu ‘ba a matii ‘!
    S a inteles de ceva timp ca nu se vrea !Si daca voi nu vreti ,sa nu aveti pretentii !

  4. Ministra Minune face ordine in sistem. Dialogul se va desfasura dupa regulile ei. Va fi probabil un gretos laudatio monologat. La final toate lumea se ridica in picioare si aplauda energic 10 minute strigand URAAA, URAAAA, URAAAA, DECAAAA, DECAAAA.

  5. Nu am reținut bine, întâlnirile organizate de ministrul Câmpeanu, în care șefii organizației politice – numită generic ISJ, stăteau sus, sus, pe scenă, cu tălpile la nivelul privirilor sclavilor de pe plantația politică, și preluau constructiv doar laudele și osanalele (ministerul recunoscând că nu a primit nici măcar o recomandare, din cele 10.000, prin intermediul acestor ședințe de partid, altfel spus fiind „liniște”), reprezentau sau nu dialoguri structurate? Sau dialoguri structurate au reprezentat celebrele dezbateri din toate cancelariile patriei, nefinalizate cu nimic, pe tema proiectului „Educația ne unește”? Aș vrea să mă raportez la ceva pozitiv, când citesc acest articol. Dar la ce?

  6. „dialog structurat” pe proiectele de legi ale Educației „cu toți oamenii din sistem”
    Adica cei care vor aplica efectiv legile sunt lasati la urma, sunt cei mai putin importanti, un fel de sclavi care doar trebuie sa execute si sa nu comenteze.
    In scoli intradevar oamenii cu functii si salarii de merit, in marea majoritate, stiu sa faca asta, sa pupe mana primarului, senatorului, deputatului care a avut grija sa fie numiti initial. Apoi un concurs de multe ori de ochii lumi a cimentat intelegerea.
    Cu profesori platiti cu salarii de gunoieri o sa faceti din r…t bici si o sa si pocneasca!
    Vrajeala Romaniei Educate nu mai tine! Pe-Se-De niciodata la guvernare…

    1. Pentru ca nu avem sindicate de 30 ani, suntem cei mai multi cu o greva serioasa putem sa fim luati in seamna dar nu avem cu cine. Mai bine mori de foame 1-2 luni decat o viata intreaga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Google anunță schimbări majore în pachetul său pentru educație: Elevii nu vor mai putea intra înaintea profesorilor în ședințe Meet / În Classroom vor putea fi integrate aplicații din surse terțe / Va exista opțiunea de a-i “ține pe mut” pe toți participanții la videoconferință

Google va introduce în lunile următoare peste 50 de schimbări și opțiuni noi în pachetul său de programe pentru educație, care își schimbă numele din G Suite for Education în…
Vezi articolul
Postlicealele Ministerului de Interne

Proiectele de planuri-cadru pentru liceu, apreciate de Federația părinților, Consiliul elevilor și Coaliția pentru Educație. Aceasta din urmă susține că regăsește propuneri ale sale în document / Nicio critică la adresa proiectelor discutate public, de care Ministerul Educației s-a lepădat

Proiectele de planuri cadru pentru liceu, despre care Edupedu.ro a scris în ultimele două săptămâni, sunt apreciate, ca “variantă de lucru”, de Consiliul Național al Elevilor și de Federația Națională…
Vezi articolul

La Matematică și Științe ale naturii, elevii trebuie implicați direct în procesul de învățare, nu prin simpla observare a experimentelor efectuate de învățător sau prin observare de imagini – scrisoare metodică pentru învățători

La Matematică și Științe ale naturii, învățarea trebuie să fie abordată din perspectiva implicării directe a elevului, potrivit unui document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Brașov. Este vorba despre recomandările pentru dezvoltarea…
Vezi articolul

DOCUMENT Examenele de corigență pentru elevi se vor desfășura în perioada 4-15 iulie 2022 / Dacă curriculumul este organizat modular, această sesiune are loc în ultima săptămână de cursuri a anului școlar 2021-2022

Examenele de corigență pentru elevii de clasele primare, gimnaziale și liceale au loc în perioada 4-15 iulie 2022, pentru anul școlar curent, potrivit unei note trimise inspectoratelor școlare de către…
Vezi articolul

Regulamentul pentru noul Centru național care supraveghează centrele județene de excelență și sportive, pus în consultare publică / Membrii și conducerea vor fi numiți de ministru pentru 4 ani școlari / Vor participa la cursuri copii începând de la clasa a III-a

Regulamentul pentru noul Centru național care supraveghează centrele de excelență județene (CEx) a fost publicat în consultare publică de Ministerul Educației luni. Noul organism ar urma să fie condus de…
Vezi articolul