Cartea de (pe) 10: “De veghe în lanul de secară”, recenzia unui elev de clasa a XI-a – Ștefan Lefter

14.133 de vizualizări
Foto: design propriu
Continuăm noua serie dedicată pasionaților de carte, literă și lectură: Cartea de (pe) 10. În fiecare lună, pe data de 10, Ștefan Lefter prezintă cartea lunii, într-o scurtă recenzie care va acoperi esența propunerii. Vă invităm să citiți recomandarea începutului de toamnă – “De veghe în lanul de secară”, volum scris de J. D. Salinger.

Publicată în anul 1951, „De veghe în lanul de secară” a fost și este o carte controversată (eu nu cred că ar avea de ce și nici nu îmi bat capul pentru că mă aflu printre cei care o agrează- veți vedea mai jos ce și cum) – autorul a avut câteva probleme la publicare: comportamentul personajului principal era prematur, iar limbajul lui Salinger prea colorat.

Succesul mare dobândit de-a lungul ultimelor decade se datorează faptului că „De veghe în lanul de secară” ilustrează măcinări care ne privesc doar atunci când înaintăm în vârstă, atunci când ne maturizăm. Încât trece (de la… la…) și i se conferă un aer modernist prin temele și metodele de povestire tradiționale, putem spune că depășește cu mult timpul în care a fost scrisă.

Exmatriculat din a patra școală, Holden Caulfield, protagonistul cărții noastre este un băiat leneș, cu lehamite față de viață. Profanitățile întâlnite în text exprimă cel mai bine starea sa psihică frustrată și, de la modul de viață al părinților săi, profesorii lui falși și până la colegul de cameră care flirtează bolnăvicios cu fete, nimeni nu e scutit în a da de ea. Sătul de „șmecheriile” maturității, Holden se îndreaptă spre New York în semn de revoltă (personală, exterioară…? 😊)

Cartea ne spune despre întâlnirile lui cu femei cochete de vârstă mijlocie, femei din bordeluri, călugărițe, șoferi impredictibili de taxi, alcool și droguri. Călătoria lui Holden de autodescoperire devine o viață lipsită de cumpăt și înțelepciune, dar Phoebe, sora lui, îi este nădejde în drumul drept al recuperării. Holden ne povestește toate acestea ca un flashback. Perspectivele subiective, știm, nu sunt mereu creditabile, ba chiar deloc. Dar faptele, gândurile, ne fac să credem că Holden e un suflet bătrân, într-un corp de adolescent. O perspectivă pe care eu o adopt; e un ciclu subiectiv de relatare care se complace și întărește propria idee.

Dilema adolescentină despre cum funcționează viața, sentimente de înstrăinare și lupta împotriva lumii artificiale, ipocrite, din jurul lui, totul este descris meticulos în „De veghe în lanul de secară”, de J. D. Salinger. Limbajul direct, poate ofensiv, adaugă mai mult puternicelor emoții ale protagonistului.

Cele mai multe cărți sunt scrise ca să fie plăcute, enjoyable. Simt că povestea a fost scrisă ca să fie mai mult provocatoare (de gânduri, de psihologie, de instinct) decât să fie citită din plăcere. Scopul ei de bază este să pună lumea într-o altă perspectivă pentru cititor, sau să sprijine opinia acestuia, dacă e similară celei a lui Holden. 😊 Oricine trece sau a trecut prin faze de detașare, alienare, va rezona cu această carte ușor. Oricine se găsește mulțumit de lumea în care trăim, nu va potența cartea dacă nu e deschis opiniilor mai puțin plăcute, ale persoanelor care văd lumea dintr-un punct de vedere nu atât de admirabil. E cea mai bună explicație pe care o pot oferi, în sensul în care unora le place și altora nu.

Controversa cărții acesteia, zic eu, s-ar rezolva prin înțelegerea mesajului. Iară mesajul ei (sau cel puțin cel pe care îl nuanțez eu) este că cinismul conservă mai mult adevăr decât optimismul. Ei bine, ideea aceasta de pornire și cheful vostru de citit vă va ajuta cu siguranță să continuați analiza singuri. Cum vi s-a părut vouă?

Cărți care îi seamănă într-o măsură sau alta ar putea fi, pentru voi:
  • „Portretul unui artist în tinerețe”, de James Joyce;
  • „O pace separată”, de John Knowles;
  • „Împăratul muștelor”, de William Golding.
Citate:

„Mereu spun «Încântat de cunoștință» unor persoane pe care nu sunt deloc bucuros să le cunosc. Dar dacă vrei să supraviețuiești, trebuie, totuși, să spui lucrurile astea.”

„Cam tot ce știu e că mi-e dor de cei de care v-am povestit. Nu spuneți nimănui nimic, niciodată. Dacă o faceți, o să înceapă să vă fie dor de toți.”

„Printre alte lucruri, o să îți dai seama că nu ești prima persoană care a fost vreodată nesigură sau speriată de comportamentul uman. Nu ești sub nicio formă singurul care trece prin acele situații. O mulțime de oameni au fost în egală măsură tulburați din punct de vedere moral și spiritual cum ești tu acum. Din fericire, unii dețin recorduri ale acestor stări.”

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesori și elevi într-un adevărat festival al roboticii și minților creative la finala Nextlab.tech de anul acesta, cu peste 1.300 de participanți pasionați de tehnologie (P)

Finala Concursului Național de Robotică Nextlab.tech 2025 s-a desfășurat în data de 1 Noiembrie 2025 la Academia de Studii Economice din București (ASE), reunind elevi pasionați de tehnologie din aproape…
Vezi articolul

Olimpiada Internațională de Chimie, găzduită de Japonia, s-a desfășurat online anul acesta. Marius Andruh: E un eveniment complex la care elevii visează să participe, nu să stea închiși într-un amfiteatru / Când se întâlneau toți în altă țară, se legau prietenii între ei

În perioada aceasta, când se desfășoară la Tokyo Jocurile Olimpice, un alt eveniment olimpic ar fi trebuit să fie găzduit fizic în Japonia – Olimpiada Internațională de Chimie. Însă, din…
Vezi articolul

Profesorii și elevii din România sunt invitați să se înscrie online la provocarea mondială de programare creativă BEBRAS International Challenge organizată de ECDL/ICDL în România / Profesorii se pot înscrie până pe până pe 1 octombrie, iar elevii în perioada 09-15 octombrie (P)

Cel mai mare eveniment global de programare creativă BEBRAS International Challenge este organizat anual de ECDL/ICDL în România. BEBRAS îşi propune să introducă elevii de toate vârstele în domeniul gândirii computaţionale şi…
Vezi articolul