Școala începe mâine, 5 septembrie, pentru 3.014.000 de elevi, potrivit secretarului de stat din Ministerul Educației, Florian Lixandru. Numărul de elevi, preșcolari și antepreșcolari este cel mai mare din ultimii…
Expertul în științele educației Dacian Dolean susține într-un interviu pentru Edupedu.ro că demersul de testare prin platforma privată a celor aproape 150.000 de elevi nu și-a atins scopul oficial, acela…
Există o legătură între învățarea folosirii unui instrument muzical în copilărie și abilități de gândire îmbunătățite la bătrânețe, potrivit unui nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Edinburgh,…
Elevii de gimnaziu din Franța vor putea beneficia în anul școlar 2022-2023 de două ore de Educație fizică și sport în plus pe săptămână, dacă școlile lor se înscriu într-un…
Elevii din București pot să-și genereze abonamentele pentru transportul public asigurat de STB SA printr-o aplicație anunțată de compania de stat cu o zi înaintea debutului cursurilor din acest an…
Elevii români care au participat la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori (JBOI) 2022, organizată în format fizic la Dorohoi, în județul Botoșani, au obținut patru medalii de aur și…
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Dan Barna a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că singura şansă a educaţiei din România ar fi schimbarea actualului ministru, Sorin Cîmpeanu, deoarece pachetul de legi propus de…
Cererile pentru tichetele educaționale pe suport electronic în valoare de 500 de lei trebuie însoțite de documente, originale sau copii, care să ateste veniturile părinților, după cum se arată într-un…
NASA a renunțat din nou la încercarea de a lansa noua sa rachetă masivă spre Lună, într-o misiune de testare fără echipaj, din cauza unor probleme tehnice. Anularea a fost…
O fostă inspectoare școlară de la ISJ Maramureș, care s-a întors la catedră în perioada în care PNL avut guvernarea, a revenit acum pe funcție și mulțumește organizației PSD Maramureș…
Reşiţa este primul oraş din România care se alătură, începând de sâmbătă, reţelei globale UNESCO „Learning Cities” („Oraşe care învăţă”), având astfel şansa accesului la proiecte educaţionale de mare anvergură,…
Rata de promovare la Bacalaureatul de toamnă 2022 este de 35,4%, în urma soluționării contestațiilor, după cum scrie ministrul Sorin Cîmpeanu într-o postare pe Facebook. Rata de promovare după afișarea…
O primărie din Bihor a decuplat ilegal școala de la apă și refuză s-o rebranșeze deși e obligată prin sentință judecătorească, transmite Ebihoreanul.ro, citat de G4Media.ro. Angajații Primăriei din Lugașu de…
Primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroş (PNL), le-a cerut printr-o adresă directorilor unităţilor de învăţământ din localitate să găsească soluţii pentru reducerea costurilor facturilor, indicând ca posibile scenarii inclusiv desfăşurarea cursurilor…
Lipsa acută de forță de muncă în sistemul italian de educație, lipsă care se manifestă de mai mulți ani, persistă și la începutul noului an școlar: potrivit sindicatelor din această…
Pentru a doua oară consecutiv la Forumul Orașelor Verzi (FOV), care are loc anul acesta tot la Brașov, Armata Selectării Atente a Plasticului, ASAP, programul Fundației The Institute, mobilizează toți…
Părinții au acces în unitățile de învățământ la festivitățile care marchează începerea cursurilor noului an școlar, transmite ministrul Educației într-un mesaj pe Facebook. Sorin Cîmpeanu începe mesajul cu #CombatemFakeNews și…
Circa 3.900 de elevi sunt înscriși în anul școlar 2022-2023 în cele cinci colegii militare din țară și în școlile militare de maiștri militari și subofițeri, potrivit datelor anunțate, vineri,…
O nouă școală a fost inaugurată, vineri, în ultima zi de vacanță a elevilor, în comuna Semlac, județul Arad, la 15 ani de la începerea lucrărilor, autoritățile locale reclamând „multe…
Avocatul Poporului solicită „reanalizarea” articolului care prevede admiterea separată la colegii, potrivit listei modificărilor și completărilor la proiectul de lege a învățământului preuniversitar, trimisă Ministerului Educației în perioada de consultare…
Elevii români care au participat la Olimpiada Internațională de Științele Pământului (IESO) 2022, organizată online de Italia, au obținut o medalie de aur, cinci de argint și două de bronz…
„Este o problemă exagerată, pentru că de multe ori lor legăm digitalizarea și calitatea educației de toaletă. Toaleta, chiar dacă este în curte, ea poate să fie conformă. Cu toții…
Ministerul Sănătății a transmis, vineri, o serie de recomandări privind normele de igienă individuală şi colectivă pentru elevii profesori în şcoli, în contextul pandemiei provocate de virusul SARS-CoV-2 şi al…
Aproximativ 244 de milioane de copii și tineri din întreaga lume nu încep cursurile pentru că nu sunt înscriși la școală în această toamnă, arată cele mai noi estimări ale…
“Câștigătorii competiției globale de mâine sunt cei care azi deprind analiza critică și discernământul în școli. Cei care pot să facă diferența dintre adevăr și minciună, cei care pot să…
16 noi videoclipuri cu experimente la Fizică au fost adăugate pe site-ul fizicaaltfel.ro, ajungându-se la peste 50 de resurse video pentru clasele VI, VII și VIII, anunță, într-o postare pe…
Aproape patru milioane de copii ucraineni au început joi un nou an şcolar, la peste şase luni de la invazia Rusiei în Ucraina, scrie Agerpres, care citează agenția Xinhua. Cifrele…
Republica Federală Germania, prin intermediul Ambasadei Germaniei la București, sprijină din nou proiectul „Susținerea cadrelor didactice din învățământul în limba germană din România” cu o sumă totală de 753.260 de…
Posibilitatea colegiilor de a avea admitere proprie este o formă mascată de privatizare a unei părți din învățământul public, a declarat joi pentru HotNews.ro Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru…
742 de școli folosesc catalog electronic în anul școlar 2022-2023, în locul celui clasic, pe hârtie, anunță Ministerul Educației într-un comunicat de presă. Numărul acestora este aproape triplu față de…
Comisia Europeană monitorizează modificările din domeniul educației din România și „urmează să fie consultată pe proiectele de legi de îndată ce Ministerul Educației are o versiune consolidată a acestora”, a…
Lista celor 28 de școli-pilot în anul școlar 2022-2023 a fost publicată de Ministerul Educației. Acestea se adaugă celor 6 școli-pilot care funcționează din anul școlar 2021-2022 și care „au…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, lansează public o invitație la dialog cu reprezentanții demersului celor 100 de intelectuali pe care i-a numit „grup de interese”, după cum a anunțat miercuri la…
Anul școlar 2022-2023 începe în data 1 septembrie 2022 și se încheie pe 31 august 2023, potrivit calendarului oficial. Amintim că elevii și copiii de grădiniță vor începe cursurile luni,…
Peste 800 de neurologi și cercetători în medicină participă, pe 2 și 3 septembrie, la cea de-a 12-a ediție a Cursului European de Neuroabilitare, organizată în format hibrid (fizic și…
Deputaţii partidului REPER iniţiază o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi îndeamnă şi alte partide să se alăture acestui demers, potrivit Agerpres. Un comunicat de presă arată că…
Monica Anisie rămâne președintele Comisiei de Învățământ din Senat, a declarat pentru Edupedu.ro Daniel Fenechiu, liderul grupului senatorial al PNL. Acesta a mai precizat că „nu se schimbă nimic în…
Semnarea contractelor de finanțare pentru construcția primelor 9 creșe, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în prezența premierului Nicolae Ciucă, vine în contextul crizelor din zona economică și…
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca declară că are cel mai mare număr de studenţi străini dintre universităţile din România, iar la admiterea din acest an,…
Calendarul examenelor de certificare pentru elevii din școlile postliceale ale Ministerului de Interne, dar și pentru postlicealele sanitare sau pentru școli militare, în anul școlar 2022 – 2023, a fost…
Grupurile sanitare din curtea școlii nu trebuie să mai existe în România anului 2024, a declarat premierul Nicolae Ciucă. Acesta a spus că i-a atras atenția ministrului Cîmpeanu pentru declarația…
Lista intelectualilor și personalităților care susțin demersul pornit pe 24 august, de prelungire a dezbaterilor pe proiectele legilor educației, ajunge la aproape 200 de semnături, la o săptămână de la…
Consiliul local din Huedin a respins miercuri proiectul cu privire la primirea în folosinţă gratuită a grădiniţei construite cu banii Ungariei, și care urma să aibă cursuri doar în limba…
Un titlu de doctor, intrat în circuit civil și care a produs efecte juridice, poate fi “desființat” prin anulare, care poate fi făcută doar prin instanță judecătorească, deoarece “nu poate…
NASA a anunţat că va reîncerca lansarea spre Lună a noii sale rachete gigantice sâmbătă, după ce prima încercare a eşuat luni din cauza unei probleme tehnice, informează AFP şi…
Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba scrie, într-o postare pe Facebook de ziua limbii române, că toate schimbările în domeniul educației ”mai adaugă o piedică pentru ca învățarea limbii române…
Fostul ministru al Educației, Monica Anisie, senator PNL și președinte al Comisiei pentru Învățământ din camera superioară a Parlamentului României, ar urma să fie înlocuită din funcție. Posibila schimbare a…
Un proiect de hotărâre de guvern discutat, miercuri, în ședință de guvern prevede premii de până la 20.000 de lei pentru elevii care participă la competiții școlare desfășurate la nivel…
Lucian Romașcanu vorbește, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii, de nevoia unei legi a limbii române pentru ca aceasta să nu mai fie ”pătată” cu ”cuvinte…
Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat, miercuri, că proiectele de lege ale învăţământului nu aduc vreo „perspectivă clară” de îmbunătăţire a domeniului, propunerile avansate aflându-se „într-o fundătură”, potrivit G4Media.ro,…
Ministrul Educației a anunțat la finalul ședinței de Guvern că a fost aprobat un memorandum prin care „se deblochează concursurile pentru ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare și nedidactice” din preuniversitar…
Lista celor 300 de școli care vor organiza programul Masă caldă, în anul școlar 2022-2023, a fost publicată de Ministerul Educației. Nu au mai fost incluse colegiile naționale, după cum…
„Trebuie să înțelegem că nu are legătură toaleta în curte cu calitatea educației, din moment ce mulți dintre noi am făcut performanță învățând în aceste școli, cred că este o…
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat de la Palatul Victoria că acesta este ultimul an în care procesul de învățământ se desfășoară în conformitate cu prevederile actualelor legi ale Educației. Demnitarul…
Doar 6% dintre copiii ucraineni ai căror mame au participat la un sondaj Salvați Copiii au frecventat școli românești după ce au sosit în România, în timp ce aproape trei…
Aproape 1.500 de profesori din învățământul preuniversitar și-au blocat catedrele în timp ce ocupă poziții de parlamentari, primari, viceprimari, funcționari în ministere, inspectori, prefecți, subprefecți sau lideri de sindicat, potrivit…