Învățătorul înregistrat când își amenință elevii de clasa a II-a, judecat de consiliul din care chiar el face parte ca reprezentant PNL. Înregistrări: „Te ia mama dracului… (…) Băi tu nu auzi, fir-ai al dracului, tu nu auzi! (…) Pe el dacă-l iau de urechi spune acasă că a avut dreptate domnu’…”

2.136 de vizualizări
Constantin Șerban / Foto: reporteris.ro
Decizia de sancționare a învățătorului Constantin Șerban de la Școala „Mihai Codreanu” din Iași, care își înjura elevii și îi amenința după cum s-a văzut într-o înregistrare din presa locală, va fi luată de către Consiliul de Administrație al unității de învățământ din care face parte chiar cel cercetat, fiind desemnat pentru această poziție de către PNL. Jurnaliștii de la 7iasi.ro scriu că, între timp, Șerban rămâne la catedră și își amenință elevii. „A scos-o pe fata mea în fața clasei și i-a spus așa: să-i spui mamei tale să-i fie rușine și să-i mai spui că nu o să rămână așa. La fel a procedat cu un coleg care a declarant televiziunilor că a fost bătut de învățător”, a declarat mama unei eleve.
  • Amintim că înregistrări în care învățătorul Constantin Șerban din Iași se aude cum țipă la copiii de-a II-a din clasa sa și îi amenință au fost făcute publice de părinții unuia dintre elevi, potrivit ziarul local 7iasi.ro. În înregistrare se pot auzi zgomote de lovitură, însoțite de amenințări precum: „te ia mama dracului… (…) Băi tu nu auzi, fir-ai al dracului, tu nu auzi! (…) Vin și te iau de niții ăia!! (…) Pe el dacă-l iau de urechi spune acasă că a avut dreptate domnu’…”. Inspectoarea școlară generală Genoveva Farcaș a declarat pentru Edupedu.ro că „vom face în regim de urgență solicitare către unitatea de învățământ pentru încetarea contractului de muncă al profesorului Șerban, pentru ca în cel mai scurt timp acesta să-și înceteze calitatea de cadru didactic la clasa respectivă”.

Inspectoratul Școlar Județean Iași a promis că îl va demite pe învățătorul Constantin Șerban, după ce au fost făcute publice înregistrări de la orele susținute la o clasă de a II-a, la Școala „Mihai Codreanu.”

Însă, la aproape două săptămâni de la declarațiile inspectorului general Genoveva Farcaș, acțiunea de demitere a învățătorului Șerban s-a blocat în proceduri birocratice ale unor comisii și consilii. Decizia privind sancționarea acestuia va trebui luată de către Consiliul de Administrație al școlii din care chiar Constantin Șerban face parte în calitate de reprezentant al PNL.

Potrivit surselor Edupedu.ro, învățătorul Constantin Șerban este un apropiat al șefului PNL Iași, Costel Alexe, inculpat într-un dosar DNA în care procurorii îl acuză că a luat mită 22 de tone de tablă de la combinatul siderurgic din Galați pe când era ministru al Mediului. De altfel, în noiembrie anul trecut învățătorul Constantin Șerban a fost acuzat că a bătut o elevă, dar a fost sancționat cu „observație scrisă”.  

Întrebată dacă poate face parte din CA al școlii ca reprezentant al Consiliului Local, deși este consilier județean, inspectoarea școlară generală din Iași, Genoveva Farcaș, a declarat că „conform legislației, Inspectoratul Școlar Județean solicită Consiliului Local și Primarului să transmită pentru fiecare unitate de învățământ reprezentanții în consiliile de administrație pentru anul școlar în curs. Domnul Șerban a fost desemnat de către PNL reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Iași în consiliul de administrație al școlii. De asemenea, există și un reprezentant al primarului”.

La solicitarea jurnaliștilor de la 7iasi.ro, inspectoratul școlar a emis un răspuns în care explică acțiunile pe care le-a demarat pentru demiterea lui Constantin Șerban și pașii care au fost parcurși în acest sens. Inspectoratul nu putut decât să recomande Școlii Gimnaziale nr. 28 „Mihai Codreanu” ca din comisia de cercetare să facă parte alte persoane decât cele care au anchetat faptele din toamna anului trecut, când același Șerban a fost anchetat pentru că a pălmuit o elevă pe care a numit-o „butoi”. Atunci, învățătorul a scăpat doar cu un „avertisment scris”.

„Inspectorii care s-au deplasat la Școala Gimnazială „Mihai Codreanu” Iași au recomandat ca în componența acestei comisii de cercetare să nu intre cadre didactice care au făcut parte din comisia de cercetare disciplinară din octombrie-noiembrie 2020. Totodată, au solicitat compartimentului Secretariat din școală verificarea unor eventuale sesizări sau reclamații care să îl vizeze pe domnul profesor Constantin Șerban.

(…) Facem mențiunea că, potrivit legislației în vigoare, Consiliul de Administrație al unității de învățământ stabilește sancțiunea aplicabilă în urma raportului comisiei de cercetare disciplinară”, se arată în răspunsul emis de către ISJ.

Foto: reporteris.ro

Citește și:
Învățător înregistrat când țipă și își amenință elevii de clasa a II-a, după ce anul trecut a fost acuzat de lovirea unei eleve. Inspectoratul anunță concedierea profesorului, care este consilier județean PNL Iași și desemnat de liberali în conducerea școlii


2 comments
  1. Ia vedeti cine sunt inspectorii care fac ancheta… Prietenii lui, da??
    Ia cautati pe FaceBook, pe la el si pe la Alexe, cu cine este in poze? Cu generalii adjuncti de la Iasi…
    Cate eforturi fac saracii sa il scape, sa il acopere… Doar el i-a ajutat sa se inscauneze, prin demiterile abuzive si grosolane ale fostilor adjuncti cu care nu putea rezona pentru ca nu erau atat de mizerabili… Daca era vechea echipa, era zburat a doua zi!

  2. Groaznic! Este un monstru, nu un invatator. Meseria asta nu este pentru oricine, jalnic ca se tolereaza asa ceva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școala în campania electorală: Inspectoratul Școlar Gorj, condus de reprezentanți PSD-PNL, inclusiv o candidată la parlamentare, face plângere împotriva unui candidat USR pentru că a filmat într-o sală de clasă / Politicianul acuza, într-o clasă goală, condițiile de studiu ale elevilor sub conducerea politică a ISJ

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a anunțat că va depune o plângere la poliție împotriva unui deputat, Radu Miruță, candidat în alegerile parlamentare, după ce acesta a filmat un clip într-o…
Vezi articolul

Sala de detenție, introdusă în școlile din România, pentru elevii care deranjează orele. Cadrele didactice pot decide să le dea „lectură suplimentară” și „completarea de fișe de lucru” – proiect Statutul Elevului 2024 / UPDATE: Ministerul Educației precizează că nu se numește „de detenție” și că sala propusă are de fapt „alt scop”, fără să spună care este acesta

Elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde să citească sau să rezolve fișe de lucru. Noutatea se regăsește în proiectul de Statut…
Vezi articolul

Guvernul României să plătească integral contribuțiile către Agenția Spațială Europeană – ESA și să deblocheze programul spațial din Planul Național de Cercetare, altfel „își scoate singur țara din spațiu” – apel al Asociației Romanian Space Initiative / Aceasta spune că proiectul „primului statelit românesc de cercetare dezvoltat de studenți” este în pericol

Guvernul României trebuie să plătească integral și la timp contribuțiile către Agenția Spațială Europeană (ESA) și, în același timp, să operaționalizeze „imediat” Programul Spațial Civil din Planul Național de Cercetare,…
Vezi articolul

Schimbare de poziție a ministrului Educației în privința vaccinării și testării anti-COVID: Nu am susținut niciodată vaccinarea obligatorie. Vaccinarea trebuie să fie un gest voluntar / În decembrie 2021: Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac în așa fel încât școala să se poată derula cu prezență fizică

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat la PrimaTV că nu a susţinut niciodată vaccinarea obligatorie, dar că a pledat pentru necesitatea acesteia, mai ales în contextul dat de primele variante…
Vezi articolul

UPDATE Studenții care au început facultatea în 2024 vor avea diplome de licență, masterat, de ingineri sau arhitecți cu coduri QR – proiect aprobat de Guvern după 9 luni / Doctorii au cod QR din 2025, Ministerul Educației amână termenul pentru restul absolvenților

Noile modele de diplome de licență, masterat, pentru doctori și ingineri, cu coduri QR pentru verificarea autenticității documentelor, ajung miercuri pe ordinea de zi la Guvern. Ele ar urma să…
Vezi articolul

Daniel David, întrebat dacă intenționează să plece din Guvern în 2026: Nu pot să vă răspund la această întrebare, deocamdată este un lucru la care gândesc în aceste zile. Nu pot face predicții / Ar trebui să fie un ministru care va lucra la bugetul pe anul viitor, fiindcă dacă eu lucrez la bugetul pe anul viitor, ar trebui să-mi asum continuarea mandatului

Ministrul Educației Daniel David spune că se gândește în aceste zile dacă să plece din Guvern. Întrebat dacă va pleca în 2026, David a spus: „Nu am un răspuns deocamdată,…
Vezi articolul