„Ce poate fi mai rău decât şcoala în sistem hibrid sau şcoala online? Răspunsul comun al elevilor a fost lipsa şcolii”, spune unul dintre profesorii care fac ore online cu elevii, benevol, și în vacanță / Director: Este posibil ca ministerul să le considere activităţi remediale şi profesorii să fie şi plătiţi

15.442 de vizualizări
Foto: © – Dreamstime.com
Mai mulți profesori din orașul Craiova şi judeţul Dolj continuă să facă activităţi online cu elevii şi în perioada vacanţei, scriu jurnaliștii publicației Gazeta de Sud. Profesorii spun că fac aceste activităţi benevol pentru că ei consideră că vacanţa de două săptămâni, după o lună de şcoală, determină o fracturare a învăţării la elevi, indiferent de vârstă. Directorul Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova susține că „este posibil ca ministerul să trimită precizări pentru această perioadă” şi să considere aceste ore făcute de profesori benevol drept activități remediale, care ar putea fi susținute financiar.

Încă din prima săptămână de vacanță, sunt cadre didactice care au continuat orele suspendate fizic cu ore online, iar unul dintre ele este profesorul de matematică, Cătălin Spridon, de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova, care spune că a avut ore la clasa a XII-a.

„Mai lucram online cu elevii de a XII-a pentru examenul de Bacalaureat. Am şi vorbit cu ei despre ce poate fi mai rău decât şcoala în sistem hibrid sau şcoala online? Şi răspunsul comun a fost lipsa şcolii. Este necesar ca în această perioadă să continuăm pregătirea. Întreruperea aceasta după o lună de şcoală nu este altceva decât o fragmentare a învăţării. Suntem mai mulţi profesori care facem astfel de ore benevol cu elevii care îşi doresc să lucreze, astfel încât să îi ţinem conectaţi. Subliniez faptul că şcoala cu prezenţă fizică nu putea continua pentru că erau multe cazuri. Copiii nu respectau regulile de distanţare şi nu purtau masca în pauze. Când intrau profesorii la ore, atunci respectau şi ei regulile. Aşa se explică de ce au crescut atât de mult cazurile de infectări”, a precizat profesorul Cătălin Spiridon.

Ore online se fac, însă, și la clasele primare, spune o învățătoare contactată de jurnaliști.

„Suntem câteva cadre didactice de la învăţământul primar care ne-am gândit că săptămâna aceasta este vacanţa de drept a copiilor, dar că de săptămâna viitoare să facem măcar orele de română şi matematică cu copiii. Ne-am pus de acord cu părinţii să continuăm să lucrăm în fiecare zi online. Copiii sunt în clasa a II-a şi ei sunt învăţaţi cu acest sistem online. Anul trecut la şcoala online au învăţat să scrie literele de mână. Decizia de a da vacanţă când avem cu ce lucra nu a fost agreată de multe cadre didactice. Pot să vă spun că se lucrează şi la copiii de gimnaziu. Copilul meu a făcut engleză şi o să facă şi va face şi orele de matematică”, a precizat Georgiana Toma, învăţătoare la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova.

„Din datele pe care le avem, este posibil ca ministerul să trimită precizări pentru această perioadă şi poate aceste ore să fie considerate activităţi remediale şi profesorii să fie şi plătiţi”, a declarat pentru Gazeta de Sud profesorul Dănuţ Mic, directorul Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova.

Vacanța forțată decisă de autorități are o durată de două săptămâni, o decizie privind modificarea structurii anului școlar urmând să fie luată până pe 5 noiembrie, potrivit declarațiilor ministrului Educației. Acesta din urmă a anunțat că cele două săptămâni „pierdute” acum, se vor recupera prin prelungirea semestrului I în ianuarie 2022, în perioada 3-14 ianuarie pentru gimnaziu și liceu și în perioada 10-14 ianuarie pentru ciclul primar.

Foto: © Eakrin Rasadonyindee – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


6 comments
  1. Școală online NUUUU! Doar fizic în bănci la școală!

  2. Lipsa școlilor este cea mai mare bubă. Cum ar fi ca toți elevii să meargă la școală doar de dimineață? Orele de după amiaza distrug. Ce mănâncă un elev ce începe cursurile la 12? Vă mai mirați ca sunt supraponderali sau subnutriți…

  3. Ce nu înțelege lumea: este vacanta, materia va fi predata/învățată fizic într-o săptămână din ianuarie (când trebuia sa fie vacanță de iarna) și în săptămâna SC.Altfel. Nu se pierde nimic. Dacă se învață online materia predata nu se mai recupera fizic. Și nu învață chiar atat de bine online toată lumea din tara.

  4. Ce ore remediale, astia nu au bani pentru lefurile profesorilor, daramite pentru ore remediale, total aiurea daca nu-ti faci orele online sau fizic ce inseamna sa te plateasca pentru ore remediale, e cum ar fi la privat sa te plateasca in plus sa-ti faci treaba

  5. Ne lasati? Ne-am saturat de manipulari ieftine si vanzatori de castraveti. E vacanta si cu asta basta, punct. Atata exces de zel si propaganda ieftina pentru online. Unii n-au ce manca,voi ii faceti savanti online in vacanta. Habar nu aveti pe ce lume traiti sau va desfasurati activitatea. In preiniversitar nu se reduce totul la Bucuresti, colegii, online, performanta. Si aia saraci si de nota 5 sunt tot ai nostri ai multi dintre ei sunt de 5 si nu de 4 prin munca, bunavointa si implicarea unui profesor din sferele joase, neinsemnat, dar al carui merit este nu ca a bifat in documente 7 participari la olimpiade, ci ca a ridicat din saracie sau mediocritate un suflet si l-a facut om si l-a ajutat sa-si croiasca un drum in viata, sa iasa din mocirla. Asa ca…mai taiati…ca ma plictisiti.

  6. E foarte bine că lucrează și acum cu elevii. Cât despre plata acestor ore ca ore remediale, nu cred că e posibil. Nu există nicio prevedere la acest moment, iar dacă va apărea vreuna, retroactiv nu se aplică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Încurajarea, de către profesor, a participării elevilor la oră, utilizarea metodelor inovative de predare, ritmul de parcurgere a materiei și atmosfera generală din cadrul orelor de curs, printre posibilele întrebări din chestionarul elevilor pentru feedback-ul semestrial despre profesori, anunță Consiliul Național al Elevilor

Încurajarea, de către profesor, a participării elevilor la oră, utilizarea metodelor inovative de predare, ritmul de parcurgere a materiei și atmosfera generală din cadrul orelor de curs – acestea ar…
Vezi articolul

Joi, 5 octombrie, zi liberă pentru elevi, profesori și angajații din Învățământ. Ziua Educației este nelucrătoare prin Contractul colectiv de muncă

Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie, va fi anul acesta într-o zi de joi. Conform ordinului privind structura anului școlar actual și contractului…
Vezi articolul

Material susținut de proiectul 3DUTECH și ECDL România

Înscrie-te gratuit la Teach for future – concurs de lecții predate cu ajutorul imprimării 3D, indiferent de disciplină / Profesoara de limba română care a câștigat una dintre edițiile trecute: Cu ajutorul tehnologiei „elevii pot învăța mai usor și pot fi aduși astfel spre profunzimea actului de a învăța și de a selecta informația”

Până în data de 15 mai, profesorii din toată țara, indiferent că predau limba română, istorie, franceză sau chimie, se pot înscrie la concursul „Teach for future”. Aceștia trebuie să…
Vezi articolul

Învățătorul înregistrat când își amenință elevii de clasa a II-a, judecat de consiliul din care chiar el face parte ca reprezentant PNL. Înregistrări: „Te ia mama dracului… (…) Băi tu nu auzi, fir-ai al dracului, tu nu auzi! (…) Pe el dacă-l iau de urechi spune acasă că a avut dreptate domnu’…”

Decizia de sancționare a învățătorului Constantin Șerban de la Școala „Mihai Codreanu” din Iași, care își înjura elevii și îi amenința după cum s-a văzut într-o înregistrare din presa locală,…
Vezi articolul

Rectorul Universității Transilvania din Brașov, Ioan Vasile Abrudan: Avem profesori care câștigă și 8.000 de euro net pe lună, din salariu, venituri din cercetare, bonusuri pe bază de performanță și sporul pentru conducătorii de doctorat

Rectorul Ioan Vasile Abrudan a declarat recent că unii profesori „cu performanțe deosebite” care predau și sunt implicați în cercetare la Universitatea Transilvania din Brașov pot ajunge la venituri de…
Vezi articolul