Ce spune Comisia de la Veneția despre educația religioasă și cea sexuală, în contextul reformei constituționale din Ungaria

2.599 de vizualizări
educația religioasă
Foto: Facebook.com / Orban Viktor
Educația religioasă si cea sexuală, este abordată în punctul de vedere al Comisiei de la Veneția cu privire la reforma constituțională din Ungaria, care a stârnit dispute intense la nivel european. Elemente ale opiniei Comisiei de la Veneția pe această temă au fost sumarizate, pe blogul Vedemjust.ro, de judecătorul Cristi Danileț, care notează, între altele, că “educația este un drept, iar religia este o libertate”, ideologia oferită eventual de un stat, ca furnizor al educației, fiind însă “discutabilă” din punct de vedere al drepturilor fundamentale.
  • Comisia de la Veneţia, organul consultativ al Consiliului Europei în materie constituţională, a publicat o opinie pe tema reformei constituționale din Ungaria, după cum a notat Agerpres, preluată de G4Media.ro. Comisia vede o ”posibilă discriminare” în noul cadru legal din Ungaria care permite adopţiile numai în cazul cuplurilor heterosexuale căsătorite şi nu recunoaşte identitatea persoanelor transgender. Forul apreciază că reforma constituţională – ce cuprinde dispoziții asupra căsătoriei și familiei, orientării sexuale, identității de gen și educației copiilor – ”nu trebuie folosită ca ocazie pentru a deroga de la legile existente asupra protecţiei persoanelor care nu sunt heterosexuale sau pentru a revizui aceste legi în sens contrar”.
Sumarul făcut de Cristi Danileț despre opiniile Comisiei de la Veneția cu privire la chestiunile legate de educație (în special religioasă și sexuală) din reforma constituțională din Ungaria:

Educația religioasă

“Educaţia copiilor trebuie să se facă conform valorile bazate pe identitatea constituțională maghiară şi pe cultura creştină.

Educaţia este un drept, iar religia este o libertate. În Ungaria însă, educaţia se face în majoritate la nivel de stat, este publică. Statul ar putea oferi o anumită ideologie proprie ca filosofie de viaţă, ceea ce este discutabil din punctul de vedere al drepturilor fundamentale. Educaţia religioasă nu este în programa școlară, este lăsată în sarcina bisericilor, dar părinţii o pot cere la şcoală.

Cu privire la educaţia sexuală, lecțiile nu pot fi considerate că încalcă dreptul părinților la educație decât dacă acestea urmăresc un scop de îndoctrinare care poate fi considerat ca nerespectând religia sau convingeri filozofice ale părinților. Acolo unde se face, are ca obiectiv prevenirea violenței sexuale şi exploatare, care reprezentă o amenințare reală pentru sănătatea fizică și mentală a copiilor și împotriva cărora trebuiau protejați la toate vârstele.

Pe de altă parte, unul dintre obiectivele educația furnizate de stat este să pregătească copiii pentru realitățile sociale, iar aspectele sexuale justifică educația copiilor foarte mici care frecventează grădinița sau școala primară. Nu există o obligație a statelor de a face educație sexuală în școli, dar acolo unde se face ea trebuie să fie nediscriminatorie față de indivizi și promovarea valorilor constituționale să nu conducă la ignorarea și respectarea diversității opiniilor religioase și a identităților sexuale.” (Note detaliate pe Vedemjust.ro)

Foto: Facebook.com / Orban Viktor


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

La „vânătoare” de chirii în cea mai scumpă piață rezidențială din țară, în prag de reîntoarcere a studenților. Harta prețurilor în orașul universitar Cluj-Napoca și experiența de chiriaș

În Cluj-Napoca, sumele cerute pentru chirii au crescut cu 12% în interval de un an, arată datele unui portal care monitorizează piața imobiliară din țară, scrie Economedia.ro. Studenții sunt nemulțumiți…
Vezi articolul

Politicul pune presiune pe libertatea academică din România, atrage atenția un raport realizat pentru Parlamentul European, ce dă drept exemplu problema mandatelor rectorilor, cea a protejării plagiatorilor și subfinanțarea cercetării

Libertatea academică din România este relativ solidă, dar rămâne sub spectrul intervențiilor politice, reiese dintr-un raport realizat pe această temă la nivel UE, la solicitarea Parlamentului European. Documentul oferă o…
Vezi articolul

Strategia pentru educația continuă a adulților 2024-2030, ce propune măsuri pentru ca România să reducă decalajele față de UE și să răspundă problemelor de pe piața muncii – adoptată de guvern fără termene clare și fără sprijin bugetar dedicat 

Un cadru național al competențelor-cheie, un registru național al certificatelor digitale, diverse programe – de la cele postuniversitare, la unele de alfabetizare în diverse domenii – se numără printre țintele…
Vezi articolul

Școala politizată: Elevul fantomă din Gorj – cazul care scoate la lumină cataloage duble, registre matricole neștampilate sau elevi care trec clasa fără să se prezinte la ore, cu implicarea factorului politic și a inspectoratului școlar

Acuzații de abuzuri fizice și hărțuire sexuală de minore, existența unor cataloage duble, registre matricole neștampilate sau elevi care trec clasa fără să se prezinte la ore. Sunt doar câteva…
Vezi articolul

Cine va fi ministrul Educației? Atenție la portofoliul cu cea mai mare putere simbolică, după eșecul Iohannis, incompetența guvernării și campania care a premiat prin vot discursul neolegionar și anti-știință

Atenție la viitorul ministru al Educației! Învățământul este portofoliul de mare importanță simbolică în România aruncată în buza fascismului, prin politicile anti-educaționale promovate de încă președintele Iohannis. Au înțeles PSD-PNL-USR-UDMR…
Vezi articolul