Cercetarea și educația, incluse printre zonele de acțiune ale Global Gateway, strategia de 300 de miliarde de euro propusă de UE ca alternativă la inițiativa chineză „O centură, un drum”

176 de vizualizări
Noul program Erasmus+ pentru 2021-2027
Foto: Comisia Europeană
Educația și cercetarea sunt două dintre domeniile-cheie de dezvoltare la nivel internațional urmărite de “Global Gateway” (Portal Global), noua strategie propusă de UE, prin Comisia Europeană, drept alternativă la inițiativa chineză “O centură, un drum”. Strategia, prezentată miercuri, prevede finanțări de 300 de miliarde de euro, din fonduri publice și private, pentru a întări infrastructura digitală, energetică și de transport, de sănătate, educație și cercetare în lume.

Potrivit Comisiei, Global Gateway, prin cei 300 de miliarde de euro care ar urma să fie mobilizați în perioada 2021-2027, urmărește să ofere soluții pentru provocări globale precum schimbările climatice, protejarea mediului, securitate sanitară, competitivitate etc. Acestea ar urma să sprijine o “recuperare globală de durată, luând în considerare nevoile partenerilor noștri și interesele proprii ale UE”.

Ce spune Comisia despre educație și cercetare ca domenii ale Global Gateway

În cazul educației și al cercetării, CE declară că Uniunea “va investi în educație de calitate, inclusiv educație digitală și conlucrare cu țările partenere pentru întărirea cooperării în cercetare și inovare”.

Comisia face trimitere la programe deja existente care sprijină mobilitatea, precum Erasmus+. Și continuă:

  • “Parteneriatele de Talente vor facilita mobilitatea tinerilor profesioniști și stagiarilor din țările partenere către Europa, pentru angajare și programe de stagiatură. UE urmărește, totodată, să întărească la nivel internațional cooperarea în domeniul cercetării și inovării.
  • Așa cum indică Strategia pentru cooperare internațională în domeniul cercetării și inovării “Abordarea Globală”, UE este un catalizator major pentru creșterea excelenței științifice și pentru abordarea provocărilor globale, care sprijină creșterea economică și crearea de locuri de muncă.
  • Programul Orizont Europa include oportunități de cercetare colaborativă și de mobilitate a cercetătorilor la nivel internațional, intersectorial și interdisciplinar. Orizont Europa mai oferă posibilitatea de asociere cu țări din întreaga lume, care împărtășesc valorile fundamentale și care au un profil puternic din punct de vedere al științei, tehnologiei și inovării.
  • UE va continua, de asemenea, să investească în cooperarea culturală dintre europeni și cetățenii țărilor partenere”.

Potrivit președintelui CE, Ursula von Der Leyen, “Covid-19 a arătat cât de interconectată este lumea în care trăim. (…) Modelul european ține de investiții în infrastructura hard și soft deopotrivă, de investiții durabile în digital, climă și energie, transporturi, sănătate, educație și cercetare (…)”. Global Gateway, mai spune Comisia, va crește investițiile în promovarea valorilor democrației și a standardelor înalte, a bunei guvernanțe și a transparenței, a parteneriatelor, a infrastructurilor verzi și sigure.

Inițiativa se va sprijini pe noile instrumente financiare prevăzute în cadrul financiar multianual al UE 2021-2027 și se va desfășura prin platforme ce reunesc instituțiile europene, statele membre și instituții financiare precum Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Inițiativa a fost salutată de reprezentanți ai Parlamentului European, precum Reinhard Bütikofer, președintele Delegației pentru China a Parlamentului European și realizator al raportului PE pe tema Conectivității și relațiilor UE-Asia (ianuarie 2021), potrivit căruia strategia este “un pas important pentru UE. (…) Sprijinul din partea Parlamentului European, al statelor membre și al comunității de afaceri este foarte puternic. Mulți parteneri din lume sunt pregătiți să lucreze alături de noi pentru a realiza Strategia Global Gateway în Asia, Africa și în Americi (…)”.

—————————

Proiectul ”The European Parliament: leadership during historical change” este finanțat de Parlamentul European prin DG Communication. Edupedu.ro este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate reprezenta poziția Parlamentului European.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: E foarte greu să înveți tabla înmulțirii fiind fericit, la un moment dat trebuie să fii stresat să înveți acele lucruri / Școala n-a fost gândită ca instituție a fericirii

Starea de bine este un context favorabil învățării, însă acest proces presupune și efort sau stres, a afirmat recent ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în cadrul unei conferințe desfășurate…
Vezi articolul

Biblioteca virtuală școlară, pe ultima sută de metri să nu piardă finanțarea de 40 de milioane de euro. Ministerul Educației prin ARNIEC mai are până pe 15 decembrie să anunțe câștigătorul, altfel licitația se anulează. Epopeea întârzierilor fără precedent a unui proiect vital pentru educația copiilor în timpul școlii online

ARNIEC mai are până pe 15 decembrie să anunțe oficial câștigătorul licitației pentru Biblioteca școlară virtuală, altfel licitația se va anula și trebuie luată de la capăt, au precizat pentru…
Vezi articolul

Propunerea premierului Cîțu de a modifica structura anului școlar la nici 2 săptămâni de la începerea cursurilor, „dezavuată ferm” de Consiliul Elevilor: Auzim la televizor că școlile se deschid primele și se închid ultimele, dar cum rămâne în practică?

Consiliul Național al Elevilor (CNE) spune, într-un comunicat emis vineri, că „dezavuează ferm propunerea de a modifica structura anului școlar la nici două săptămâni de la începerea cursurilor”. Organizația elevilor…
Vezi articolul