Cercetătoarea Silvia Marton, singura câștigătoare din România a unuia dintre cele 218 granturi anunțate de de Consiliul European pentru Cercetare la sfârșitul săptămânii trecute, cu o valoare totală de 544 de milioane de euro

2.089 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Consiliul European pentru Cercetare a anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, acordarea a 218 de granturi pentru cercetare avansată în țările europene, granturi cu o valoare totală de 544 milioane de euro. Dintre câștigători, unul singur este din România – Silvia Marton, cu un proiect despre istoria corupției din Centrul și Sud-Estul Europei.

Silvia Marton, care a câștigat acest grant ca reprezentant al Colegiului Noua Europă, este conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, iar istoria corupției este unul dintre domeniile sale de cercetare, potrivit paginii de prezentare de pe site-ul instituției de învățământ superior.

  • Potrivit Colegiului pe care îl reprezintă, proiectul de cercetare care a obținut Grantul european “urmărește să construiască istoria ideii de ‘corupție’ în Europa Centrală și de Sud-Est, în contextul evoluției modernității. 

Finanțările de tip “Advanced Grant” ale Consiliului European pentru Cercetare, acordate ca parte a programului Orizont Europa, urmăresc să susțină proiecte care pot duce la “realizări științifice majore” și sunt acordate unor cercetători de vârf cu rezultate de cercetare semnificative în ultimul deceniu, potrivit comunicatului ERC.

Cei mai mulți câștigători, la această ediție, sunt din Germania (37), Marea Britanie (35), Franța, (32) și Spania (16). Au fost acordate premii unor câștigători reprezentând universități și centre de cercetare din 20 de țări. Cele puțin peste 200 de granturi au fost alese dintr-un total de 1.650 de aplicații.


1 comment
  1. Era mai bine să nu spuneți titlul proiectului. Așa că ce realizare științifică?? , cui folosește??, spuneți ceva de utilitatea proiectului !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ipoteze privind declinul Imperiului Roman, contestate de câteva dovezi arheologice dintr-un oraș italian care ar fi început să regreseze cu 300 de ani mai târziu decât s-a crezut inițial – studiu al Universității Cambridge

Arheologii au dezgropat rămăşiţele unui teatru acoperit, ale unei pieţe şi ale unui port fluvial în situl unui oraş roman situat în centrul Italiei, descoperiri care contestă ipotezele privind declinul…
Vezi articolul

Premiul Nobel pentru Chimie 2019 a fost acordat cercetătorilor care „au creat o lume reîncărcabilă”: John Goodenough, Stanley Whittingham și Akira Yoshino, pentru dezvoltarea bateriilor pe bază de litiu-ion

Premiul Nobel pentru Chimie 2019 a fost acordat cercetătorilor John Goodenough, Stanley Whittingham și Akira Yoshino, pentru dezvoltarea bateriilor pe baza de litiu-ion, a anunțat în urmă cu câteva momente…
Vezi articolul

Ministrul Educației anunță că inventariază toate aparatele de testare pentru coronavirus, „din cadrul universităților și institutelor de cercetare, pentru a le pune la dispoziția Ministerului Sănătății”

„Vreau să vă anunț că am luat măsura să inventariez toate PCR-urile [aparate cu care se fac testele pentru COVID-19] din cadrul universităților și institutelor de cercetare, pentru a le…
Vezi articolul

Caz de „revolving door” la fosta ministră Ligia Deca, numită prorector SNSPA la nici trei săptămâni după ce a pus în consultare ca ministru cel mai scump proiect de testare a competențelor, PIAAC, de 2,3 milioane de euro, plasat netransparent în curtea aceleiași SNSPA și a altei instituții de care este legată indirect, UEFISCDI

Ultimul act normativ pregătit de Ministerul Educației sub fostul ministru Ligia Deca și pus în consultare publică este un proiect de Hotărâre de Guvern privind participarea României la studiul internațional…
Vezi articolul