Cinci cercetătoare din întreaga lume au fost recompensate cu premiul L’Oréal-UNESCO 2025 / 7 din cele 137 de laureate de-a lungul timpului au luat Nobelul

104 vizualizări
Foto: ICHO 2023 via Flickr Album
Premiul internaţional L’Oréal-Unesco „Pentru femei în ştiinţă”, ajuns la cea de-a 27-a ediţie, a fost decernat luni unui număr de cinci cercetătoare care lucrează în domeniul energiilor verzi, al calităţii aerului, al poluării mediului, al securităţii datelor şi al înţelegerii legilor Universului, informează AFP.

Premiul, care recompensează în fiecare an cercetătoare originare din cinci mari regiuni ale lumii, are menirea de „a le oferi autonomie şi de a le promova pe femeile din domeniul ştiinţelor”, au precizat Fundaţia L’Oreal şi UNESCO într-un comunicat de presă comun. Dintre cele 137 de de femei care au câştigat acest premiu de la înfiinţarea sa, şapte au obţinut Premiul Nobel în domenii ştiinţifice.

Laureata din acest an pentru America de Nord, profesoara Barbara Finlayson-Pitts (de la Universitatea California din Irvine), a fost premiată pentru cercetările sale fundamentale care au bulversat înţelegerea noastră asupra formării poluării atmosferice.

Priscilla Baker, profesoară de chimie la Universitatea Western Cape (din Africa de Sud), laureata pentru Africa şi ţările arabe, a contribuit la dezvoltarea unor micro-senzori electrochimici extrem de sensibili, care au permis detectarea substanţelor poluante din mediul înconjurător.

Laureata pentru Asia şi Pacific, Xiaoyun Wang, profesoară la Universitatea Tsinghua (din China), a revoluţionat criptografia şi matematica sa, conducând la inventarea metodelor de criptare utilizate în prezent pentru cardurile bancare, parolele informatice şi comerţul electronic.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Se înființează Institutul de Științe ale Educației, care va monitoriza și evalua programele pilot și naționale și va deveni centru pentru evaluări ale elevilor și profesorilor, realizate în colaborare cu OCDE – proiect

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern prin care se va înființa Institutul de Științe ale Educației, care va realiza, la solicitarea Ministerului Educației,…
Vezi articolul

Aviz negativ pronunțat în Comisiile de ITC și Știință pentru Monica Berescu, propunerea USR pentru postul de ministru al Cercetării și Dezvoltării în guvernul Cioloș. Ea a primit 17 voturi pentru, 17 împotrivă și 8 abțineri

Monica Berescu, deputat USR nominalizat pentru portofoliul Cercetării, Inovării și Dezvoltării în guvernul propus de Dacian Cioloș, a primit 17 voturi pentru, 17 voturi împotrivă și 8 abțineri în urma…
Vezi articolul

Cercetătorii pot depune proiecte la ELI-NP, laserul de la Măgurele, anunță echipa consorțiului european Extreme Light Infrastructure. Apelul de proiecte este deschis și pentru centrele din Ungaria și Cehia

Extreme Light Infrastructure (ELI), cea mai avansată infrastructură de cercetare bazată pe laseri de mare putere, lansează al doilea apel de proiecte la care cercetătorii sunt invitați să depună propuneri,…
Vezi articolul