Comisie CNATDCU: Propunem retragerea titlului de doctor al lui Darius Vâlcov. 23% din teza sa de doctorat reprezintă preluare integrală sau parţială din alţi autori

2.441 de vizualizări
SURSA: gov.ro
Aproximativ 50 de pagini, reprezentând 23% din teza de doctorat a fostului consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov reprezintă preluare integrală sau parţială din alţi autori, este concluzia Comisiei de lucru a CNATDCU, care a analizat sesizarea de plagiat în acest caz, propunând retragerea titlului de doctor, relatează News.ro.

”În urma analizei efectuate am constatat că teza de doctorat „Perfecţionarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană” elaborată şi susţinută în anul 2008 de Domnul VÂLCOV D. DARIUS BOGDAN la Academia de Studii Economice din Bucureşti include texte copiate din alţi autori fără ca acestea să fie citate conform normelor academice şi fără a indica sursa, peste 80 de pagini. Constatând aceste abateri grave de la etica cercetării, consider că se confirmă existenţa plagiatului înscrisă în sesizarea UEFISCDI nr. 516/27.02.2019 cu privire la teza de doctorat „Perfecţionarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană” elaborată şi susţinută în anul 2008 de Domnul VÂLCOV D. DARIUS BOGDAN şi propun retragerea titlului de doctor în Finanţe domnului VÂLCOV D. DARIUS BOGDAN”, afirmă în raportul său prof. univ. dr. Alin Marius Andrieş.

Alţi membri remarcă faptul că din cele 212 pagini ale lucrării, 50 sunt preluate integral sau parţial din alţi autori, fără citarea sursei, iar în cazul a 30 de pagini, citarea este eronată şi susţin de asemenea retragerea titlului de doctor, conform propunerii Comisiei de Etică a ASE.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alianța organizațiilor studențești a solicitat membrilor guvernului să elimine limitările pentru reducerea de 90% pentru transportul feroviar și auto pentru studenți, introduse prin „ordonanța-trenuleț”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a înaintat, joi, o solicitare către membrii guvernului pentru abrogarea dispozițiilor din „ordonanța-trenuleț” ce limitează aplicarea reducerii de 90% pentru transportul intern…
Vezi articolul

Ministerul Educației: 73,12% dintre absolvenții de clasa a VIII-a prezenți la Evaluarea Națională 2019 au luat note peste 5. Cel mai mic procent din ultimii 5 ani

Ministerul Educației anunță că a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională de absolvenții clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 2019. „Situația statistică generală relevă că dintre cei 146.105 candidați…
Vezi articolul

Viitorii profesori trebuie să facă 4 ani de licență în loc de 3 – propunere susținută și de Facultatea de Litere a Universității de Vest din Timișoara / Interviu cu Dana Percec, decan: Ar crește în mod cert calitatea absolvenților. Programele filologice au suferit întotdeauna de subfinanțare

Facultatea de Litere de la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține propunerea de extindere a duratei studiilor de licență la patru ani, în loc de trei, pentru viitorii profesori:…
Vezi articolul