Compania de stat care gestionează centrala nucleară de la Cernavodă a încheiat un parteneriat pentru „nucleariști de top” cu Universitatea Valahia din Targoviște, clasată pe ultimele locuri în topurile universitare / Instituția din Târgoviște, fief al politicienilor PSD

[jp_post_view]
Foto: Nuclearelectrica
Compania de stat Nuclearelectrica, care gestionează centrala nucleară de la Cernavodă, a anunțat sâmbătă că a incheiat un parteneriat cu Universitatea Valahia din Targoviște pentru formarea de ”specialiști de top”. Universitatea Valahia din Targoviște este clasată pe ultimele locuri în topurile de specialitate în rândul universităților din România, după cum arată Edupedu.ro.

Parteneriatul semnat între Nuclearelectrica și Universitatea Valahia va avea în vedere cooperarea pentru: asigurarea bazei de practică pentru studenți; acordarea de burse; promovarea programelor de internship; dotarea și echiparea laboratoarelor facultăților și Institutului de Cercetare Stiințifică și Tehnologică Multidisciplinară din cadrul Universității Valahia; susținerea activităților de cercetare stiințifică, dezvoltare tehnologică și inovare în domenii precum reactoarele modulare mici, eficiență energetică și digitalizare; proiecte comune de colaborare; susținerea activităților stiințifice și promovarea excelenței academice.

„Dezvoltarea parteneriatului cu Universitatea Valahia, dincolo de interesul comun pentru dezvoltare academică și stiintifică, este un demers de formare de ingineri nucleariști care să devină noua generație de nucleariști. Oportunitatea este dublă, atât în tehnologie CANDU, cât și în tehnologie avansată, SMR”, a declarat Cosmin Ghiță, director general al Nuclearelectrica.

Universitatea „Valahia” din Târgoviște s-a clasat anul acesta pe locul 26 din 32 în clasamentul Metaranking Național 2024, publicat de Ministerul Educației și Cercetării.

Controlul politic asupra unor instituții de învățământ superior din România, consfințit de legile Deca-Iohannis, se distinge cel mai bine în actualul moment electoral prin situația de la Universitatea Valahia din Târgoviște, unde nu doar rectorul, ci și reprezentanți ai conducerii Senatului universitar și cel puțin un fost decan influent au fost anunțați în 2024 drept candidați în apropiatele alegeri parlamentare. Toți – pe listele PSD, partid în care o parte dintre ei au jucat un rol însemnat în ultimii ani, a scris Edupedu într-o anchetă din 2024.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


3 comments
  1. Articol nesemnat si NEINFORMAT.
    I. In Romania nu exista 32 de universitati ci 96. Topul de 32 de care se vorbeste in articol se refera la faptul ca doar 32 au primit puncte conform criteriilor de clasificare, restul de la 33 la 96 obtinand ZERO puncte. Deci Universitatea Valahia nu este pe locul 26 din 32 ci 26 din 96 ceea ce o face o universitate din prima treime, aproape de primul sfert.
    II Colaborarile cu Nuclear Electrica sunt mult mai vechi, de pe vremea fostului rector care nu era PSD-ist. Protocolul despre care se vorbeste in articol e doar cel mai nou dintre ele. Ciudata omisiune….
    III MAJORITATEA universitatilor din tara au oameni din sfera politica in structurile de conducere. Dintre cele mari: UBB, UPB, USAMV etc…
    IV Universitatea Valahia nu are colaborari doar Nuclear Electrica care doreste sa construiasca reactorul de la Doicesti ci si cu toti marii agenti economici prezenti in judetul Dambovita, Arctic, Renault, e.t.c. pentru ca e absolut normal ca o mare firma sa isi creasca specialisti la universitatile regionale de pe langa unitatile de productie pe care sa ii poata aduce in practica si sa ii familiarizeze cu viitorul mediu de lucru.
    Am rugamintea cand mai scrieti articole sa le si semnati si daca aveti ceva in neregula de semnalat, sa o faceti cu dovezi clare si documentate nu cu jumatati de adevar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cluj-Napoca și Timișoara depășesc București în clasamentul global QS al celor mai bune orașe pentru studenți. Absente din ranking în anii anteriori, orașele românești apar pe ultimele locuri în cea mai recentă ediție a QS Best Student Cities / Londra – pe primul loc

Orașele Cluj-Napoca, Timișoara, București și Iași reprezintă România în cel mai recent ranking global QS al celor mai bune orașe pentru studenți, ranking în care centrele universitare românești nu au…
Vezi articolul

Alianța Organizațiilor Studențești, ANOSR, despre redimensionarea burselor: Ne arătăm profunda dezamăgire și solicităm Guvernului și Parlamentului să renunțe la această măsură care accentuează inechitățile în educație, limitează și mai mult accesul la studii superioare

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică intenția Guvernului de a modifica formula de calcul a fondului de burse pentru studenți și afirmă că măsura „accentuează inechitățile în…
Vezi articolul

Înscrieri modulul psihopedagogic 2024-2025. Studenții de anul I de la Universitatea din București care vor să devină profesori își depun dosarele online până pe 17 octombrie / Admiterea – pe bază de scrisoare de motivație

Studenții de anul I de la facultățile Universității din București (UB) care vor să devină profesori se pot înscrie până pe 17 octombrie la cursurile pentru modulul psihopedagogic – nivel…
Vezi articolul