Problema examenelor în timpul Covid-19: ce au făcut și ce soluții analizează mari universități din Marea Britanie, Hong Kong sau Singapore

6.641 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Una dintre principalele probleme care îi frământă pe profesorii din mediul universitar este, în acest moment, ce se va întâmpla cu examenele și evaluarea studenților, în cazul în care se va prelungi criza cauzată de epidemia Covid-19 și, implicit, instituțiile de învățământ rămân închise prea mult. Situația este una fără precedent atât pentru instituțiile românești de învățământ superior, cât și pentru majoritatea covârșitoare a universităților de afară. Ce soluții au găsit instituții din Marea Britanie, Hong Kong – provincie cu experiență în domeniu – sau alte state și regiuni unde lucrurile se mișcă deja?

Problema de sănătate este în acest moment prioritatea zero a tuturor statelor afectate de pandemia COVID-19. Pe fondul deciziilor care privesc izolarea cetățenilor și închiderea școlilor și universităților, luate de numeroase state, se detașează însă încă o problemă: cea a perspectivei tinerilor. Problema examenelor de admitere, de final de an sau de final de facultate, este arzătoare atât pentru studenți, interesați de continuitatea cursurilor, de recunoașterea propriilor realizări și de resursele cheltuite deja pe taxe etc., cât și pentru universități, afectate organizațional, financiar și de perspectiva unui flux redus de studenți, pe viitor.

Cum procedează și ce opțiuni analizează universități care se mișcă deja

În Marea Britanie, cele mai multe instituții de învățământ superior – Universitatea din Cambridge, de exemplu, au decis anularea examenelor din primii ani de facultate și înlocuirea lor cu alte soluții, dar nu au anunțat încă ce vor face cu examenele finale, din ultimul an sau din anii de cercetare. Aceste decizii urmează să fie anunțate în perioada imediat următoare.

Pe de altă parte, unele universități sau facultăți au luat deja decizii. Universitatea din Oxford, care a anulat sau amânat la rândul său examenele din primii ani și anii intermediari, a decis, pentru prima dată în istoria sa de aproape 1.000 de ani, să înlocuiască examenele scrise cu alte forme de evaluare – fie examene la distanță, în care studenții au acces la resurse de învățare, fie proiecte de durată mai lungă (pe parcursul a câtorva zile), fie un amestec al celor două opțiuni.

Imperial College London a decis să susțină online toate examenele scrise, iar în cazurile în care unii studenți nu le vor putea susține, ele vor fi amânate. La Facultatea de Medicină, cei 280 de studenți din anul terminal au marcat deja o premieră – au dat online două examene, la mijlocul lunii martie. Studenții au trecut prin aceste evaluări de acasă, fără supraveghere, cu acces la resursele de învățare. Model de lucru, conform The Observer:

  • Studenții din anul VI la Medicină s-au logat începând cu ora 13.00, miercuri și joi, pentru a-și demonstra abilitatea de stabili un diagnostic pentru un pacient. Li s-au dat informațiile necesare despre acesta și li s-a cerut să răspundă unui număr de 150 de întrebări în 3 ore, însemnând că aveau la dispoziție 72 de secunde pentru fiecare răspuns.

Tot în Marea Britanie, însă, studenții nu sunt de acord cu examinarea la distanță, după cum relatează The Guardian. Publicația a redat scrisoarea unui student la Cambridge, care susține că examinarea online ar dezavantaja foarte mulți studenți și poate distorsiona rezultatele. Marți, tot The Guardian a relatat că uniunea națională a studenților a cerut anularea sau amânarea examenelor din vară, arătând că examinarea online îi dezavantajează pe mulți studenți – cei fără resurse sau cu resurse limitate, studenții provenind din străinătate și cei cu dizabilități.

Ce se întâmplă în Asia: precauții deosebite împotriva „copierii”

Publicația Times Higher Education caută soluții în Asia, în țările afectate de la începutul epidemiei de coronavirus sau care au experiență cu testarea online și unde precauțiile împotriva tentativelor de trișare în timpule examenelor sunt foarte serioase.

În Hong Kong, universitățile au trecut printr-un plin val de experimente la finalul anului trecut, când au fost nevoite să închidă porțile în urma amplelor proteste împotriva autorităților comuniste chineze. Publicația îl citează pe Nicholas Noakes, director asociat la Centrul pentru Inovare în Educație la Universitatea de Știință și Tehnologie din Hong Kong, potrivit căruia, în iarnă, studenții au dat extamenele la distanță după mai multe rețete: teste susținute la domiciliu sub supraveghere, examene cu acces la resurse de învățare plus supraveghere online, proiecte depuse online.

El a descris și câteva opțiuni de monitorizare a studenților așa încât aceștia „să nu copieze” – blocarea în browser sau în aplicație activă, înregistrarea continuă a imaginilor de pe ecran/comenzilor pe tastatură, examene în care studentul este supravegheat video prin intermediul webcam sau în care reprezentanți ai universității îl supraveghează din proximitate pe student.

În China, sunt așteptate încă decizii privind examenele, dar instituții precum Universitatea Tsingua din Beijing spun că există soluții testate deja, în examene precum cele internaționale de tip TOEFL, inclusiv pentru monitorizarea elevilor în timpul examinării.

  • Situația e dificilă, însă, și aici: potrivit lui Hamish Coates, director în cadrul Instititului de Educație al Universității Tsinghua, „2020 ar putea fi primul an în istorie când evaluările sunt mai grele pentru universități, decât pentru studenți”.

Iar Times Higher Education face trimitere și la Singapore, unde un examen al Universității Naționale a fost afectat de faptul că studenții, profitând de o măsură de protecție împotriva coronavirusului, au reușit să trișeze în pofida măsurilor precauție luate de organizatori. Tot în Singapore, dar și în Hong Kong, unele instituții prestigioase de învățământ au dat elevilor opțiunea să primească un calificativ de tip „admis/respins”, în locul unor examene pe bază de note.

Context:

Pentru Bacalaureat și alte examene similare, necesare admiterii la facultate, țările au luat diverse decizii, de la anularea acestor examene și înlocuirea lor cu evaluări pe baza notelor, la amânarea examenelor sau menținerea lor – vezi cazul Olandei, Germaniei, Chinei, Angliei. Anulate au fost și examene precum Bacalaureatul Internațional sau Cambridge International.

În România, Ministerul Educației nu a luat încă nicio decizie ce se va întâmpla cu examenele și, în general, deciziile depind de felul cum vor alege autoritățile să continue măsurile restrictive pentru combaterea coronavirusului. Până atunci, au apărut inițiative din mediul universitar, precum:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
angajatori caută să recruteze studenți

OFICIAL Lucrările de licență, disertație, abilitare sau examenele din sesiune se pot da și online pe perioada stării de urgență. Profesorii, obligați să dea rapoarte săptămânale superiorilor despre cursurile online

Lucrările de licență/diplomă sau disertație se pot da și online pe perioada stării de urgență pentru anul universitar 2019-2020, potrivit unui Ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial. Condiția pentru…
Vezi articolul

Material susținut de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca

Acordăm burse de cercetare de până la 10.000 de lei per student, spune Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca: Studenții noștri de azi sunt mai pretenţioşi faţă de actul educaţional şi mult mai critici, fapt care ne bucură / Politica noastră este ca toți cei din anul I să primească loc în cămin

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este pe locul 1 în rankingul Scimago 2021, după activitatea de cercetare și pe locul 4 în metarankingul național al celor…
Vezi articolul

Despre frumusețea uitată a profesiei de învățător/învățătoare – portret actualizat al întemeitorului celei mai frumoase profesii din lume / Op Ed Mircea Bertea, președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România

Ziua de 5 iunie a fost declarată de Parlamentul României, prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007, Ziua Învățătorului, zi ce coincide cu data de naştere a dascălului Gheorghe…
Vezi articolul

Pretextul pazei în școli: cazul de abuz de la Școala Nicolae Titulescu, deturnat politic în an electoral, inclusiv cu aportul premierului și al unui secretar de stat de la Educație luat în calcul de PSD pentru apropiatele alegeri locale

Încercările de politizare, în an electoral, a cazului de abuz la adresa unui copil, la școala „Nicolae Titulescu” din București, au ajuns la nivelul conducerii Ministerului Educației. Secretarul de stat…
Vezi articolul
Documente / Foto: Pexels.com

„Liceele pedagogice în pericol?” Președintele asociației acestor școli semnalează o posibilă desființare a formării de învățători și educatoare prin colegiile sau liceele pedagogice, în proiectul revizuit al viitoarei legi a învățământului

Varianta legii educației în lucru în Ministerul Educației condus de Ligia Deca ar prevede în forma din prezent că liceele pedagogice „nu vor mai școlariza în specializările învățător și educatoare,…
Vezi articolul