Concluzia ministrului Daniel David după prima dezbatere cu profesori și inspectori pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu: Rețin multe sugestii bune, care vor fi incluse în varianta finală propusă în luna mai

1.693 de vizualizări
Foto: Radu Tuta / Agerpres Foto
Prima dezbatere națională privind proiectele de planuri-cadru pentru învățământul liceal a adus în prim-plan un dialog echilibrat, axat pe soluții, conform concluziilor trase de ministrul Educației, Daniel David. Într-un mesaj publicat pe blogul său, oficialul a subliniat că, spre deosebire de dezbaterile din spațiul public, unde predomină fie critici agresive, fie laude fără fundament, întâlnirea fizică a fost marcată de discuții constructive, fie ele cerebrale sau emoționale. Concluzia sa a fost că din dezbatere „rețin multe sugestii bune, care vor fi incluse în varianta finală propusă în luna mai”.

Ministrul Educației a recunoscut că începutul mandatului său este marcat de un proiect dificil, dar inevitabil. „Planurile-cadru reprezintă o urgență curriculară, ar fi trebuit introduse cel târziu în 2021. Sunt și o necesitate legală, impusă de noile reglementări din 2023”, a explicat Daniel David, evidențiind importanța acestui proces de reformă.

Unul dintre cele mai puternice argumente aduse în favoarea modificărilor este cel moral-psihologic: „Nu ne mai putem pune la risc copiii, obligându-i să care un volum excesiv de discipline și ore, fără o organizare psihopedagogică adecvată.” Totodată, ministrul a spus din nou că alfabetizarea deficitară a elevilor a devenit o problemă de securitate națională. „Așa nu se mai poate continua! Analfabetismul funcțional ne pune deja la risc țara”, a spus acesta.

Dezbaterea a inclus numeroși participanți, conform estimărilor Edupedu.ro la fața locului ar fi fost peste 250 de persoane în sala de la Politehnică, însă nu toți au avut ocazia să se exprime direct. Ministrul a încurajat trimiterea de sugestii în scris, precizând că fiecare propunere va fi analizată și că feedback-ul primit va contribui la îmbunătățirea formatului dezbaterilor viitoare. Deși dezbaterea e deschisă până pe 6 martie, varianta finală a planurilor-cadru urmează să fie propusă în luna mai.

„Rolul unui ministru al educației nu este doar să gestioneze un sistem, ci și să educe publicul despre cum trebuie să se desfășoare rațional o dezbatere națională. Trebuie să ne asigurăm că educația nu devine un risc pentru națiune, ci o oportunitate reală pentru copii și pentru țară”, a concluzionat ministrul Educației.

Dezbaterile naționale vor continua, cu următoarea etapă programată la Cluj-Napoca la finalul acestei săptămâni, pe 14 februarie.

Redăm mesajul ministrului:

„Și am avut prima dezbatere națională asupra proiectelor de planuri-cadru pentru învățământul liceal. Iar oamenii educației au început să arate de ce sunt ai educației! Spre deosebire de spațiul public (rețele de socializare, chiar diverse publicații etc.) – unde pe lângă analize serioase găsești încă prea des banalități solemne, îngrijorări iraționale și/sau semidocte, dacă nu doar critici virulente/agresive sau felicitări dezarmante -, aici au fost analize și discuții convergente și divergente, mai cerebrale sau mai emoționale, toate însă focalizate pe probleme și soluții. Au participat mulți și, evident într-un astfel de demers, nu toți s-au putut exprima. Dar toți pot trimite sugestii în scris (la emailul de contact al consultării publice), iar din feedback-uri încercăm și să îmbunătățim formatul dezbaterilor următoare. Din acest demers rețin multe sugestii bune, care vor fi incluse în varianta finală propusă în luna mai. 

Sincer și direct spus, nu sunt bucuros că încep acest mandat de ministru cu un astfel de proiect, care, inevitabil, vine și cu scandaluri. Dar planurile-cadru reprezintă (1) urgențe curriculare (ar fi trebui introduse cel târziu în 2021), (2) legale (sunt impuse de noile reglementări legale din 2023), (3) moral-psihologice (nu ne mai putem pune la risc copiii, punându-i să ne ducă disciplinele și orele exagerate ca număr și/sau fără organizare psihopedagogică adecvată) și, teribil de important, (4) de securitate națională (analfabetismul funcțional ne pune deja la risc țara). Așa nu se mai poate continua! Iar rolul unui ministru responsabil este să abordeze tocmai astfel de probleme/reforme. Mai mult, rolul unui ministru al educației este și să educe (fie și informal) oamenii, care au nevoie, despre cum se fac rațional dezbaterile asupra unei teme cu relevanță pentru țară. Așadar, să facem împreună ca educația să nu fie un risc pentru națiune, ci o oportunitate pentru copii și țară!”


3 comments
  1. Iată un domn care a impus în avans discuții civilizate și le-a avut. Bine! Atât la formă cat și pe fond. „Nu mai putem pune la risc copiii”….E prea frumos, sper sa dureze.

  2. Coruptia este de vina?
    Plata cu ora cind se termina?
    Poate un.prof.inv.presc.sa presteze 16 ore zilnic?
    Colega de a mea are 17 ani.de cand face acest lucru?
    Cum.sa nu de-a suplinitorii titularizare 10 ani la rand?
    Coruptia sa dispara!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO Fără mască și fără distanțare în sala de ședințe cu zeci de profesori-inspectori, un secretar de stat din Ministerul Educației sfidează pandemia și regulile oficiale într-o vizită de lucru la Iași

Secretarul de stat de la Ministerul Educației, Sorin Ion, apare fără mască alături de șefa Inspectoratului Școlar Iași, Luciana Antoci, în mai multe ședințe care au loc în săli închise,…
Vezi articolul

USR: Ministrul Educației pregătește să lanseze o nouă lege, „până acum ținută secret”, într-un moment „când oamenii sunt cu gândul la vacanță” / Cele cinci priorități fără de care partidul de opoziție spune că nu se poate face reformă în acest sector

Finanțarea educației, o programă școlară modernă, formarea continuă a profesorilor și depolitizarea sistemului școlar se numără printre prioritățile propuse de principalul partid de opoziție, USR, cu privire la reforma din…
Vezi articolul

Proiectul de formare a 2.500 de consilieri școlari, 2.000 de diriginți și 500 de învățători cu 25 de milioane de euro, ConsEDU, făcut de minister cu Universitatea din București, CMBRAE, CCD București și ISJ Iași / Termen de finalizare – 1 iulie 2027

Proiectul cu fonduri europene Practici transformaționale în consilierea și orientarea carierei (ConsEDU), cod MySMIS 339374 a avut semnarea contractului de finanțare pe 16 iunie 2025, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării…
Vezi articolul

Ce soluții concrete au candidații la președinție pentru problema transportul școlar? Dar pentru a preveni violența împotriva copiilor și bullying-ul? Dar pentru situația copiilor rămași singuri acasă? – 10 întrebări Salvați Copiii pentru candidații la președinția României

Zece „situații reale”, fiecare însoțită de o întrebare, sunt prezentate de organizația Salvați Copiii România într-un chestionar transmis candidaților la alegerile prezidențiale din luna mai. Pretendenții la funcția supremă în…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu anunță că școala va putea începe pe 5 septembrie și se va putea încheia pe 16 iunie, în anul școlar 2022-2023, cu vacanțe pentru toți copiii în lunile octombrie și februarie / În 2023, vacanța de Paște va fi pe 7-18 aprilie

„Avem printre cele mai scurte durate ale anului școlar, motiv pentru care am făcut deja propunerea de a începe pe 5 septembrie anul școlar 2022-2023 și a încheia pe 16…
Vezi articolul