Consumul de media în rândul copiilor și adolescenților a crescut mai rapid în ultimii doi ani decât în anii dinaintea pandemiei, dar cititul a stagnat – studiu american

527 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Utilizarea media a crescut mult mai mult în ultimii doi ani decât în cei patru ani ce au precedat pandemia, dar nu toate formele de media au fost consumate la fel de mult: în timp ce timpul petrecut pe ecrane s-a extins substanțial, cititul cărților a rămas la același nivel, potrivit unui nou studiu realizat în SUA de organizația Common Sense Media, pe baza unui eșantion declarat reprezentativ pentru populația de copii și tineri din această țară.

Astfel, utilizarea media a crescut cu 17% în medie pentru elevii de 8-12 ani și pentru adolescenți (13-18 ani) între 2019-2021, un ritm considerabil mai alert decât în anii precedenti. Astfel, dacă un copil de 8-12 ani petrecea în fața ecranelor, în scopuri de divertisment, 4 ore și 36 minute pe zi în medie în 2015, până în 2019 timpul a crescut ușor, până la 4 ore și 44 minute. Dar de atunci până în 2021, timpul petrecut “pe ecrane” a crescut cu aproape trei sferturi de oră, până la o medie 5 ore și 33 de minute.

  • În cazul adolescenților, timpul petrecut cu distracția “pe ecrane” a crescut în mod similar, dar la valori mult mai ridicate: de la o medie de 6 ore și 40 minute pe zi în 2015, în 2019 ajungea la 7 ore și 22 de minute, iar în 2021 – la 8 ore și 39 de minute în medie pe zi.

Pentru toți copiii de 8-18 ani, urmărirea clipurilor video online este activitatea media favorită, indiferent de profilul socio-demografic. Astfel, peste 60% dintre ei spun că apreciază “mult” această activitate, comparativ cu următoarele în clasamentul preferințelor: 48% dintre copiii de 8-12 ani spun că apreciază “mult” televiziunea, iar 39% dintre adolescenți spun că apreciază “mult” jocurile video).

Întrebați care ar fi site-urile de care n-ar putea să se lipsească, o treime dintre adolescenți – la distanță mare față de următorul canal – este YouTube (ales de 32% dintre tineri), urmat de rețele sociale precum Snapchat, Tiktok sau Instagram (20%-13%-13%). Rețele precum Discord sau Facebook sunt menționate în acest sens de doar 6% dintre adolescenți.

  • În social media, adolescenții au ajuns să petreacă aproape o oră și jumătate în medie pe zi, chiar dacă spun că nu le face la fel de multă plăcere ca atunci când consumă alte tipuri de media.

Iar dintre toate formele de media luate în considerare, una singură a stagnat în ultimii doi ani, comparativ cu cei cinci ani ce au precedat pandemia: cititul. Doar o treime (34%) dintre copiii de 8-12 ani și o cincime dintre adolescenți (21%) spun că au citit pentru propria plăcere în 2021. În medie, copiii și adolescenții petrec 34 de minute pe zi citind fie cărți, fie reviste, ebook-uri sau articole online.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Interzicerea opționalelor plătite

Interzicerea opționalelor plătite la grădiniță intră în atenția Consiliului pentru Combaterea Discriminării. Asztalos: Ministerul să asigure un cadru prin care să permită și alte servicii educaționale, peste standardul minim pe care îl oferă statul

Interzicerea de către Ministerul Educației a opționalelor plătite la grădiniță a intrat în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Președintele instituției, Csaba Asztalos, a declarat pentru Edupedu.ro că “am primit…
Vezi articolul

ANALIZĂ Sabotarea Educației din programul de guvernare prin ordonanța trenuleț sau cum i-au livrat politicienii lui Daniel David un portofoliu ca o mașină fără volan, frână, faruri și cu rezervorul aproape gol

Cele mai importante măsuri prevăzute în programul de guvernare pe Educație al coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități au fost blocate în 2025 de „ordonanța trenuleț”. Este vorba despre OUG 156/2024. În cele mai…
Vezi articolul