Copiii din Finlanda învață de la grădiniță despre știrile false, iar acum alfabetizarea în domeniul inteligenței artificiale intră în programa școlară. Ministrul finlandez al Educației: Nu ne-am imaginat că democrația va fi cu adevărat pusă la încercare prin dezinformare

830 de vizualizări
Anders Adlercreutz, ministrul finlandez al educației, în dialog cu elevi / Foto: Facebook.com/Anders Adlercreutz
Anders Adlercreutz, ministrul finlandez al educației, în dialog cu elevi / Foto: Facebook.com/Anders Adlercreutz
Lupta împotriva știrilor false în Finlanda începe de la vârsta de grădiniță, iar acum profesorii au sarcina să introducă în programa școlară alfabetizarea în domeniul inteligenței artificiale, mai ales după ce Rusia și-a intensificat campania de dezinformare în toată Europa, potrivit Associated Press, relatează Mediafax.

Competențele media fac parte din programa educațională finlandeză încă din anii 1990, iar pentru persoanele în vârstă, care pot fi deosebit de vulnerabile la dezinformare, sunt disponibile cursuri suplimentare. Deci educația media, inclusiv capacitatea de a analiza diferite tipuri de media și de a recunoaște dezinformarea, sunt deja integrate în programa școlară națională pentru elevii cu vârste de la 3 ani, de zeci de ani. Ca rezultat, Finlanda se clasează constant pe primul loc la Indicele european al competențelor media.

Acum, profesorii au sarcina de a adăuga alfabetizarea în domeniul inteligenței artificiale în programa școlară. Cursul face parte dintr-un program robust de combatere a dezinformării, menit să-i facă pe finlandezi mai rezistenți la propagandă și afirmații false, în special la cele care trec granița de 1.340 de kilometri cu Rusia vecină.

La școala primară Tapanila, situată într-un cartier liniștit din nordul orașului Helsinki, profesorul Ville Vanhanen a învățat un grup de elevi din clasa a IV-a cum să identifice știrile false. Vanhanen a povestit că elevii săi învață de ani de zile despre știrile false și dezinformare, începând cu citirea titlurilor și a textelor scurte. Într-o lecție recentă, elevii din clasa a IV-a au avut sarcina de a găsi cinci lucruri la care să fie atenți atunci când consumă știri online, pentru a se asigura că acestea sunt de încredere. Acum trec la alfabetizarea în domeniul IA, care devine rapid o abilitate vitală.

„Am studiat cum să recunoaștem dacă o imagine sau un videoclip este creat de IA”, a adăugat Vanhanen, profesor și director adjunct al școlii.

„Nu cred că ne-am imaginat că lumea va arăta așa”, a declarat ministrul finlandez al educației, Anders Adlercreutz. „Că vom fi bombardați cu dezinformare, că instituțiile noastre vor fi puse la încercare – democrația noastră va fi cu adevărat pusă la încercare – prin dezinformare”.

Și odată cu avansarea rapidă a instrumentelor de inteligență artificială, educatorii și experții se grăbesc să-i învețe pe elevi și pe restul publicului cum să distingă între știrile reale și cele false.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


1 comment
  1. Este de fapt o indoctrinare. Elevii nu sunt invatati sa se intrebe si sa verifice. Sunt invatati ca sursa adevarului este guvernul si presa controlata de acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică al Academiei Române, despre scrierea greșită a cuvântului „procrastinare” în noul DOOM: Corectăm greșelile acestea de tip bătaie sau alte mici scăpări, la următorul tiraj / Vom avea o variantă online, o mică aplicație care să preia datele din dicționar

Preluarea cuvântului „procrastinare” cu o literă lipsă în noul DOOM, sub forma procastinare, „este probabil una dintre greșelile de bătaie (de tehnoredactare) care s-au strecurat în dicționar”, a declarat pentru…
Vezi articolul

Daniel David: Contează că se numește teză? Chiar contează ponderea pe care o are în medie? Până când clarificăm standardele de notare, eu vă sugerez să nu mai tot schimbăm

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, critică discuțiile recurente despre reintroducerea tezelor și revenirea la semestre, spunând că nu denumirea sau ponderea unei evaluări contează, ci claritatea standardelor de notare…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: Am fost întrebat care cred că este cel mai bun ministru al Educației din ultimii 30 de ani. Niciunul, începând cu mine / Întrebat ce garanții oferă pentru creșterea resurselor: “Dacă luptăm, avem o șansă”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus, sâmbătă, în cadrul Forumului Educației la Iași, că, la întrebarea care crede că este cel mai bun ministru de profil din ultimii 30 de…
Vezi articolul