Cornelia Popa, vicepreședinte de sindicat, întrebată ce soluție are pentru profesorii care refuză să țină ore online: Așteptăm dotările tehnice / Mulți inspectori sunt în campanie și nu au putut fi accesați banii pentru echipamente

4.538 de vizualizări
Cornelia Popa la Digi 24 / Sursa: Captura Digi24.ro
„Noi așteptăm dotările tehnice și vă garantez că profesorii sunt pregătiți să meargă mai departe. Și există soluții și cu o bază legală adecvată, astfel încât profesorii să nu fie expuși”, a spus Cornelia Popa, vicepreședinte al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), în cadrul unei dezbateri la Digi24. Ea a răspuns astfel unei întrebări referitoare la soluția pe care o are ministerul pentru situațiile în care profesorii refuză să țină ore online. În emisiune, gazda Cosmin Prelipceanu a insistat că problema elevilor cărora unii profesori refuză să le predea online persistă, în condițiile în care 60% dintre inspectorii școlari sunt implicați în campania electorală pentru alegerile din 27 septembrie.

Informația privind inspectorii școlari a fost publicată inițial de Dela0.ro, care a scris că „în mai puțin de un an de guvernare liberală, ministrul Educației Monica Anisie a schimbat 85% din conducerile inspectoratelor școlare județene, înlocuind 36 de inspectori generali. Între noii numiți 31 sunt membri PNL. Iar 25 dintre aceștia candidează la alegerile de săptămâna viitoare pentru poziții de consilieri locali sau județeni.”

Potrivit Corneliei Popa, echipamentele necesare în școli nu ar fi putut fi procurate deoarece nu ar fi putut fi accesați banii de la guvern, mulți inspectori fiind prinși în campanie:

  • „Suntem prinși cu campania electorală, mulți inspectori sunt și ei prinși cu campania și până în prezent nu au fost accesați acești bani. Dacă ne preocupam din luna aprilie să absorbim aceste fonduri, să avem mijloacele tehnice în clasă, nu ne mai puneam această problemă”.

Reprezentanta sindicatului vede mai multe motive pentru care unii profesori refuză să predea online, dar printre cele enumerate de ea niciunul nu ține de opțiunea sau decizia profesorilor – cele mai multe reprezintă probleme asociate tehnologiei, legilor și normelor sau comportamentului elevilor. Ea a menționat doar în treacăt faptul că „mulți” profesori nu și-au dat acordul pentru „difuzarea imaginii” lor, conform GDPR:

  • „[Profesorii respectivi] fie nu au dotările tehnice necesare, fie unii s-au confruntat cu situații ciudate în ultima parte a anului școlar trecut, în care unii elevi au dat linkurile altor colegi, care au intrat și au deranjat ora, au fost jigniți profesorii, imaginile au fost puse pe Facebook. Situațiile s-au repetat, iar Ministerul Educației nu a făcut nimic, legislația practic nu susține acuratețea unei lecții, cum participă elevii, ce obligații au și ce se întâmplă dacă nu-și respectă aceste obligații”.
  • „Alți colegi spun că, deși au acces la internet, copiii de acasă nu receptează mesajul, nu se aude prin mască și nu reușesc să lucreze simultan și cu elevii din clasă și cu cei de acasă și atunci caută soluții. Și desigur, mulți țin la faptul că nu și-au dat acordul pentru difuzarea imaginii” conform Regulamentului european privind protecția datelor personale.


1 comment
  1. „echipamentele necesare în școli nu ar fi putut fi procurate deoarece nu ar fi putut fi accesați banii de la guvern, mulți inspectori fiind prinși în campanie” vedem ce conteaza cu adevarat pentru ei, vai de noi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nota 7 la purtare pentru mai mulți elevi de la Liceul Moisil din Timișoara, care au răspândit un clip cu un coleg pe grupurile de socializare, fără consimțământul acestuia, anunță inspectoratul școlar / Alți colegi mai mari care l-au filmat și umilit în școală pe același elev sunt cercetați disciplinar / Toți vor fi consiliați

Câțiva elevi de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara au fost sancționați de conducerea școlii cu mustrarea scrisă și scăderea notei la purtare la 7, după ce au răspândit un…
Vezi articolul

Administrația Trump vrea să taie 9 miliarde de dolari din subvențiile acordate Universității Harvard, pe care o acuză că ar fi permis „antisemitism instituționalizat” în campus / Cercetări care salvează vieți sunt puse în pericol, afirmă conducerea instituției

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat luni că intenţionează să priveze Universitatea Harvard de aproximativ nouă miliarde de dolari în subvenţii federale în urma unei „examinări cuprinzătoare”, după ce…
Vezi articolul

Consiliul Național al Rectorilor declară, printr-o rezoluție, „toleranță zero” față de hărțuire și abuz în mediul universitar și cere tuturor universităților „să identifice și să sancționeze fără întârziere” astfel de comportamente

„Consiliul Național al Rectorilor condamnă cu fermitate orice formă de abatere de la normele de etică și deontologie profesională care ştirbește demnitatea beneficiarilor direcţi ai dreptului la educaţie”, se arată…
Vezi articolul