Crește abrupt riscul de sărăcie în rândul românilor care au doar școala primară sau liceul

166 de vizualizări
risc saracie educatie
În 2017 România a fost pe locul al doilea de la coadă în privința numărului de persoane aflate în risc de sărăcie, în Uniunea Europeană. Într-un raport publicat recent de Eurostat, Sustainable development in the European Union, care contabilizează progresele făcute de UE pentru împlinirea țintelor propuse, apare legătura directă dintre sărăcie și nivelul de educație. Cel mai mare impact al sărăciei este, potrivit acestor date, în familiile în care părinții au cel mult liceul, iar copiii lor sunt mai mici de 6 ani (peste 64% la nivelul UE).
  • Eurostat pune pe locul al doilea, după șomaj, nivelul de educație al părinților, ca explicație pentru familiile în risc de săracie
  • În ultimii trei ani avem o creștere alarmantă (până la nivelul din 2011) a procentului persoanelor aflate în risc de sărăcie care au doar școala primară, gimnaziu și liceul.

Persoane aflate în risc de sărăcie din rândul celor cu studii medii (maximum clasa a 10-a)

20102011201220132014201520162017ANUL
57.956.356.956.757.150.15156.2PROCENTUL %
SURSA: Eurostat

Cu cât nivelul de educației este mai mare, cu atât sărăcia este mai redusă.

De exemplu, riscul de sărăcie și excluziune socială este prezent în doar 7,1% în rândul populației cu studii superioare, iar procentul scade de la an la an.

La nivel european, România era în 2017 pe locul al doilea, după Bulgaria, în topul statelor cu cei mai mulți oameni aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială.

Clasamentul statelor europene după procentul persoanelor aflate în risc de sărăcie (Eurostat)
  1. Bulgaria 38.9%
  2. România 35.7%
  3. Grecia 34.8%
  4. Lituania 29.6%

………

28. Cehia 12.2%

Ce înseamnă oameni aflați în risc de sărăcie?

Într-un mod simplificat este vorba despre oameni afectați de cel puțin una dintre aceste trei forme de sărăcie: venituri insuficiente, deprivare materială severă și lipsa locurilor de muncă.


1 comment
  1. Pingback: Site Title
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Toţi profesorii și elevii din România sunt invitați să participe la provocarea mondială de programare creativă BEBRAS / Profesorii se pot înscrie până pe 12 octombrie, iar elevii până pe 26.10, tot sub coordonarea unui profesor (P)

Cel mai mare eveniment global dedicat gândirii computaționale – BEBRAS International Challenge este organizat anual în România de ECDL / ICDL. Competiția îşi propune să introducă elevii de toate vârstele în domeniul…
Vezi articolul

VIDEO Prin acest proiect de 3D printing suntem pe cale să schimbăm nomenclatorul de ocupații în România – Florin Pogonaru, președintele AOAR, despre 3DUTECH / Managerul ECDL, Irinuca Văduva: Profesorii pot urma cursuri de certificare pentru predare, care au la final credite profesionale transferabile

Inițiativa „Meseriașii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” continuă în 2022 eforturile pentru accesul elevilor şi profesorilor la competențele digitale reale, contribuind la transformarea tehnologică în școlile din România și…
Vezi articolul

Material susținut de Coca-Cola România

Cristina Radu, profesoară pentru învățământ primar și directoare adjunctă, coordonator al proiectului Azi pentru Mâine: Dacă până acum mai vedeam câte o hârtiuță în curtea școlii, acum nu mai e niciun gunoi nelalocul lui / I-am făcut pe elevi să înțeleagă colectarea selectivă mai ales prin exemplul nostru, al profesorilor, explicându-le că viața Planetei depinde de noi

Școala respiră mult mai bine fără urmă de deșeuri, iar comunitatea întreagă s-a prins în această activitate educativă pentru mediu și pentru viitor, spune Cristina Radu, profesor pentru învățământ primar,…
Vezi articolul