Cursurile online sincrone pentru studenți, definite de Ministerul Educației într-un proiect de ordonanță de urgență

1.422 de vizualizări
Cursurile online sincrone
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com
Cursurile online sincrone sunt definite de Ministerul Educației ca acele cursuri la care participă în același timp studenții și profesorii, dar în locații diferite, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică. Proiectul urmărește să modifice și să completeze Legea Educației Naționale 1/2011.

Concret, cursurile online vor avea următoarea definiție, după cum se arată în proiectul amintit anterior: 

„60. Cursuri online sincrone: cursuri la care studenții și cadrele didactice participă în același timp, dar în locații separate, în general altele decât campusul universitar.” 

Precizăm că în forma inițială a proiectului de ordonanță de urgență nu erau definite cursurile online. Între timp, proiectul a fost actualizat, intrând în procedura de avizare interministerială, conform surselor Edupedu.ro.

Proiectul de ordonanță de urgență:

Amintim că Edupedu.ro a scris că predarea online în universități va fi „legalizată” din toamnă, de la debutul anului universitar 2022-2023, conform proiectului pus în consultare publică. Astfel, Legea Educației prevedea că „unele activități din cadrul formei de învățământ cu frecvență se pot desfășura prin intermediul resurselor electronice, informatice şi de comunicaţii specifice, prevăzute în standardele de calitate elaborate și aprobate de ARACIS”.

Informații de context

Ministrul Educației a declarat în septembrie 2021 că odată cu terminarea stării de alertă, orice posibilitate de predare în online va înceta până când aceste forme de predare nu vor fi evaluate, mai apoi autorizate și mai apoi acreditate.

Decizia de revenire cu prezență fizică la cursuri, anunțată la începutul lunii martie 2022, a atras nemulțumirea majorității studenților.

Ministerul Educației emisese atunci o notă potrivit căreia, începând de miercuri, 9 martie, universitățile urmau să revină la predarea cu prezență fizică, iar dacă acest lucru nu era posibil imediat, ele puteau decide, în baza autonomiei universitare, o perioadă de tranziție. Ministrul a menționat, în cazul optării pentru o astfel de tranziție, “obligativitatea recuperării activităților didactice” – detalii aici

Ministrul a optat pentru această alternativă după riposte ale studenților, ale unor universități (exemplu) și ale unor politicieni. Marți, după nota ministerului privind perioada de tranziție, alianța organizațiilor studențești ANOSR a acuzat “incoerența inexplicabilă” a Ministerului, legată și de precizarea că există “obligația de recuperare a activităților” în universitățile care continuă cursurile online – detalii.

Ministrul Sorin Cîmpeanu afirmase, referindu-se la necesitatea revenirii la predarea față în față, că “școlarizarea fără certificarea calității de către ARACIS poate conduce la nerecunoașterea diplomelor românești”.

Întrebat despre predarea online, președintele ARACIS a spus că nu are ”capacitatea profesională a unui jurist” pentru a lămuri ceea ce impune legea în această situație, iar întrebat despre ce presupune recuperarea activităților, el a arătat că “ARACIS nu are responsabilitate vizavi de o perioadă intermediară”. 

Ministrul a anunțat că “va trebui să modificăm legea Educației în așa fel încât să vedem și o formă de învățământ hibrid prin care să valorificăm aceste progrese, din perspectivă digitală. Și asta vrem să facem la nivelul unei noi legi a Educației”.

Citește și:
Predarea online în universități, „legalizată” din toamnă printr-un proiect de ordonanță de urgență

Foto: © Fizkes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Inventarea conceptului „cursuri online sincrone pentru studenti” ar trebui brevetata pentru a nu fi insusita (ilegal) si de alte grupuri interesate !! Intrebari:
    1.Prin ce se deosebesc aceste cursuri de „cursurile cu predare la distanta” – concept existent deja de ani de zile in legislatia existenta???
    2.Vom avea si cursuri online asincrone?
    3.De ce asemenea cursuri vor fi posibile numai pentru studenti? Elevii ar dori si ei asa ceva, cu siguranta….
    4.Au si fost elaborate cerintele/ standardele ARACIS aferente acestora, asa cum a conditionat dl.ministru rezolvarea diferendului cu Curtea de conturi a Romaniei? ??
    5.Cum se rezolva problemele reale si relativ dificile aferente acestor cursuri: a.Comunicarea electronica discontinua datorita congestiilor retelelor si subdimensionarii lor? b.Acoperirea deficitara a anumitor zone ale tarii?, c.Fraudele studentesti (si tentativele de fraudare) devenite mult mai usoare in mediul online. Faptul ca dl.ministru SC a declarat deja ca, peste tot in lume, invatamantul online ar fi generat multiple probleme si nu ar fi fost la inaltimea asteptarilor este doar inca o dezinformare in anumite scopuri, ce nu poate fi acceptata de cei care sunt implicati profesional in Tehnologiile informatiei si comunicatiei (TIC) si cunosc realele cauze ale non-performantelor romanesti… ANCOM a explicat doar partial Ministerului educatiei anumite relatii cauze-efect in domeniu..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alianța organizațiilor studențești solicită Guvernului să adapteze metodologia de transport: pe noile cărți de identitate nu mai apare adresa studenților, iar aplicarea reducerii de 90% la biletele de tren pe ruta universitate-domiciliu devine imposibilă

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că a transmis Ministerului Educației, luni, propuneri de modificare a normelor metodologice pentru facilitățile de transport ale studenților. Reprezentanții federației atrag…
Vezi articolul

Conducerea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu cere maximum două mandate pentru rectori / Este prima reacție a unei instituții de învățământ după ce Guvernul a dat aviz negativ propunerii legislative care prevede această limită

Conducerea Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) susţine că două mandate sunt suficiente pentru orice rector, ca să îşi pună în practică viziunea de conducere, potrivit unui comunicat de presă…
Vezi articolul

Numai 25% dintre cămine au toate tipurile de spații accesibile pentru studenți cu dizabilități / Doar 2,14% dintre studenți aplică pentru o mobilitate internațională de studii sau practică – Alianța organizațiilor studențești

Doar 45% dintre studenții din afara centrelor universitare locuiesc în cămin și numai 25% dintre cămine au toate tipurile de spații accesibile pentru studenți cu dizabilități, a transmis vineri Asociația…
Vezi articolul

Puiu Lucian Georgescu obține al doilea mandat de rector la Universitatea Dunărea de Jos din Galați. Scor foarte strâns în fața președintelui senatului universitar: Georgescu a avut mai puține voturi la Galați, dar mai multe la secțiile din Brăila și Chișinău

Rectorul Universității Dunărea de Jos din Galați, Puiu Lucian Georgescu, și-a anunțat victoria, iar contracandidatul său, Cătălin Fetecău, a prezentat rezultatele ce arată că a fost înfrânt în alegerile pentru…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Ioan Aurel Pop s-a autosuspendat pentru șase luni din funcția de președinte al CNATDCU, forul care analizează plagiatele: Nu mai pot, sunt președintele Academiei, sunt profesor universitar și asta îmi mănâncă tot timpul

Ioan Aurel Pop s-a autosuspendat pentru șase luni din funcția de președinte al CNATDCU, forul care analizează plagiatele, a declarat acesta pentru Edupedu.ro când a fost sunat în legătură cu…
Vezi articolul

Decanul Facultății de Drept, despre cei 49 de studenți propuși pentru exmatriculare: „Nu am mai avut în istoria facultății și nici a universității o astfel de situație, este o premieră”

Propunerea pentru exmatriculare a 49 de studenți este o premieră în cadrul Facultății de Drept și a Universității din București, a declarat pentru Edupedu.ro decanul Răzvan Dincă. Situația este cu…
Vezi articolul