Daniel David, candidat unic, a obținut al doilea mandat de rector la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

2.602 vizualizări
Daniel David / Foto: UBB
Daniel David / Foto: UBB
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, a obținut al doilea mandat la conducerea instituției de învățământ superior, în urma alegerilor desfășurate joi, după cum a anunțat UBB după închiderea procesului de votare. El a fost singurul candidat înscris în acest scrutin.

Potrivit datelor comunicate de UBB, Daniel David a obținut 90,88% (1197) din totalul voturilor exprimate în alegerile pentru funcția de rector. La scrutin au participat aproape 80% dintre angajații cu drept de vot ai universității.

Profesorul David este rector din 2020. Dacă primul mandat a fost unul de patru ani, următorul va fi, potrivit noii Legi a învățământului superior, unul de cinci ani. 

  • Noua Lege îi permite să candideze, pe viitor, și pentru un al treilea mandat, însă el a declarat încă din vara anului trecut, citat în presa locală, înainte ca noua lege să intre în vigoare, că sprijină practica limitării numărului de mandate la două. 

Cu două zile înaintea alegerilor, el a susținut o dezbatere pe marginea programului său pentru următorul mandat – vezi detalii aici.

Înainte de a deveni rector, Daniel David a fost prorector responsabil cu cercetarea, competitivitate-excelență și publicații științifice în cadrul UBB (din 2016), iar din 2007 a devenit profesor universitar la Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie din cadrul Universității, potrivit propriului CV

A făcut parte din Comisia prezidențială pentru educație condusă de Mircea Miclea, care a realizat analiza ce a stat la baza legii educației 1/2011, și a fost consilier al lui Miclea în 2004-2005, în perioada în care acesta a fost ministru al Educației.

  • Este președintele Asociației Psihologilor din România, precum și profesor asociat la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York și director de cercetare la Albert ellis Institute din New York. A fost director al Școlii Doctorale Psihodiagnostic și Intervenții Psihologice Validate Științific a UBB și director al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie UBB, iar până în 2016 a fost director al Institutului Internațional de Studii Avansate de Psihoterapie și Sănătate Mentală Aplicată. 

Dosarul său de candidat pentru funcția de rector – care poate fi consultat aici – afirmă că „UBB trebuie să se stabilizeze și să se dezvolte în liga «world-class» ca o universitate europeană, care, prin misiunea academică, (1) duce la nivel internațional valorile și cunoașterea națională și europeană și (2) aduce și valorifică la nivel național cele mai bune practici europene și internaționale”.

Citește și:
Rectorul în exercițiu Daniel David, singurul candidat pentru un nou mandat la conducerea Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Clasamentele universităților sunt afectate de probleme și „va trebui să ne gândim foarte serios în viitor ce facem” cu ele / „Legislația românească nu este gândită pentru universități world class” – rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, în prezentarea programului său pentru următorul mandat
CALENDAR Începe sezonul pentru alegerea rectorilor în universitățile românești, pentru următorii cinci ani / Anca Buzoianu deschide calea – realeasă pentru un nou mandat la conducerea UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca


1 comment
  1. Ce ar putea spune online si nu-mi pot spune in fata? Adica oricum ar fi trebuie pastrata decenta deci care-i scopul? Ai ceva de zis,zici direct. Mai au de debitat multe tampenii??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Noi condiții de angajare în UE

Pachet legislativ privind Serviciile Digitale, care interzice publicitatea care-i vizează pe minori și practici înșelătoare de publicitate online, aprobat de o comisie-cheie a Parlamentului European

Comisia pentru Piață Internă și Protecția Consumatorului din cadrul Parlamentului European a aprobat, marți, poziția sa pe seama Actului legislativ privind Serviciile Digitale, ce interzice o serie de practici înșelătoare…
Vezi articolul

Taxa de participare a României la studiul internațional TALIS în 2025 și 2026, în valoare de aproximativ 50.000 de euro, va fi achitată aproape integral printr-un grant din partea Comisiei Europene – proiect HG

Taxa de participare a României la Studiul Internațional pentru Procesul de Predare-Învățare (TALIS) de anul viitor, dezvoltat de OCDE, în valoare de aproape 50.000 de euro, va fi achitată în…
Vezi articolul

Marius Neacșu, profesor universitar și membru al grupului de lucru pentru programa școlară la Geografie: La clasa a IX-a se va studia Meteorologia / Am încercat să generăm competențe transversale: ce să faci când vremea se manifestă cum se manifestă, cum să reacționezi la un cutremur, o inundație

Noua programă școlară pentru disciplina Geografie prevede ca elevii de clasa a IX-a să studieze Meteorologia, a explicat Marius Neacșu, profesor universitar la Academia de Studii Economice din București și…
Vezi articolul