Daniel David: La nivelul învățământului liceal, vom începe să stabilim acel procent de 20-25% din timpul alocat pentru fiecare disciplină, care să nu mai fie dedicat lecțiilor clasice

784 de vizualizări
Foto: Senatul României / Facebook
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la prezentarea raportului săptămânal, că „la nivelul învățământului liceal, vom începe să stabilim acel procent de 20-25% din timpul alocat pentru fiecare disciplină, care să nu mai fie dedicat lecțiilor clasic”. Acesta a spus că este vorba despre activități de consolidare, activități remediale, „activități care urmăresc generalizarea conținutelor învățate și aplicarea lor la viața de zi cu zi”.

„De asemenea, vă spuneam că, la nivel de conținut, la nivelul învățământului liceal, vom începe să stabilim acel procent de 20-25% din timpul alocat pentru fiecare disciplină, care să nu mai fie dedicat lecțiilor clasice, ci să includă activități legate de consolidare, activități remediale, activități care urmăresc generalizarea conținutelor învățate și aplicarea lor la viața de zi cu zi, astfel încât să avem un curriculum mai aerisit și să avem lucruri mult mai relevante pe care le prezentăm copiilor”, a precizat Daniel David.

Recent, într-un interviu la Academia Europa FM, Daniel David a spus că vrea ca sugestiile metodologice să fie obligatorii. Vorbind despre planurile cadru la liceu, ministrul a menționat că focusul trebuie să fie pe conținutul disciplinelor, pe modul în care se predă la clasă.

Ai niște ore care să fie dedicate consolidării, învățării remediale, care să fie legate, spre exemplu, de cum folosești cunoștințele învățate în viața de zi cu zi și aerisim curriculumul. Teoretic, lucrul acesta ar fi trebuit să se întâmple și până acum. (n. red prin sugestiile metodologice). (…) Am să le am să le fac obligație“, a punctat acesta.

Informații de context

Sugestiile metodologice includ, de asemenea, exemple de activităţi de învăţare/evaluare, precum şi referinţa la un suport de curs complet şi alte resurse utile. De obicei, aceste sugestii sunt transmise de Minister atunci când apar discipline noi, în general, discipline opționale în cadrul curriculumului la decizia școlii.

Raportul PISA 2022 dedicat „strategiilor de învățare”: Folosirea matematicii în viața reală, evaluarea informațiilor online și atitudinea proactivă la clasă sunt probleme acute pentru elevii români, care semnalează și o lipsă de sprijin din partea profesorilor în formarea competențelor pentru viitor.

Ministrul Educației a spus, pe 9 ianuarie, că învățarea remedială nu ar trebui făcută de profesorul de la clasă, ci de „profesori care au competențe pe învățare remedială, care folosesc alte metode de predare și care știu să facă diagnosticul și să corecteze deficitul”.

Reamintim că aproape 80% dintre cei peste 62.000 de elevi de clasa a IX-a din licee participante la proiectul Romanian Secondary Education (ROSE), testați la limba română, sunt cu materia de clasa a VIII-a în categoria de „funcționalitate limitată și risc”, potrivit raportului de la final de proiect. Autorii acestuia susțin că asta înseamnă că stăpânesc minimal sau deloc noțiuni de bază la limba română și au dificultăți mari în a înțelege componente ale materiei de clasa a IX-a. Într-un raport similar, după ce au fost testați la matematică, 91% din elevii de clasa a IX-a sunt în categoriile de risc crescut.

Citește și:
Daniel David: Nu trebuie să fie lecția și ora. Până la 25% din oră pe o disciplină ar trebui să fie altceva: consolidare remedială, aplicabilitate la viața de zi cu zi / Sugestiile metodologice am să le fac obligatorii
Raportul PISA 2022 dedicat „strategiilor de învățare”: Folosirea matematicii în viața reală, evaluarea informațiilor online și atitudinea proactivă la clasă sunt probleme acute pentru elevii români, care semnalează și o lipsă de sprijin din partea profesorilor în formarea competențelor pentru viitor
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Am rămas fixați să dezbatem numărul de discipline și de ore. Nu asta este miza / Aș vrea măcar în a doua parte a dezbaterilor să începem să vorbim și de lucrurile de esență: Noul model, cum predăm, de exemplu, Istoria națională, Geografia
Apel al ministrului Educației și Cercetării, Daniel David: Profesorii ar trebui să ne propună o regândire a modului în care se face matematică la liceu / Nu poți să dai mai multe ore pe un model care până acum nu a funcționat


2 comments
  1. Omul asta scoate perle săptămânal!Habar nu are despre structura unele le tii, despre verificarea sau fixarea cunoștințelor, e un amalgam de intenții și pseudo păreri . Nu este nimeni care să sesizeze amatorismul acestui domn, cel puțin pentru domeniul preuniversitar? Am senzația că se crede un D-zeu al metodicii și pedagogiei. Plin de el, el face, el drege, dă lecții….

  2. Ca fapt divers educatia remediala se face in afara orelor din planul cadru. Dar poate stie ministrul ceva stiintific, evidence based.

    De asemenea orele remediale nu sunt pentru oricine si nu le face proful de la clasa. Dar, din nou, poate ma insel si stie ministrul evidence based.

    Ce inseamna lectie clasica? Adica o lectie de consolidare nu e clasica? Bre, pune mana pe o carte de pedagogie, daca se poate nu una romaneasca.

    In pedagogia romaneasca exista 5 sfinte tipuri de lectie. Intreaba-l pe Cucos, moartea pedagogiei lol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 13.500 de candidați la concursul de angajare în Învățământ 2025 se pot titulariza dacă găsesc post, alți 11.300 pot fi suplinitori – rezultate inițiale / Ministerul nu anunță numărul de posturi scoase la concurs

Rezultatele inițiale de la Titularizare 2025 au fost publicate marți, 22 iulie, la ora 11:00, de Ministerul Educației și Cercetării, iar acestea arată că 13.553 de lucrări scrise au fost…
Vezi articolul

Testele pentru elevi nu ajung în școli prea curând, contestația depusă abia azi la licitație are 10 zile termen pentru rezolvare / Ovidiu Zară, Consiliul de Soluționare a Contestațiilor: Mai poate exista o întârziere și după aceea, decizia CNSC va putea fi și ea contestată

Testele de salivă destinate elevilor nu vor ajunge mai devreme de două săptămâni în școli din cauza contestației la procedura de licitație. Procedura prevede că, după ce contestația a fost…
Vezi articolul

Zeci de persoane au venit în fața ambasadei Ucrainei din București, în semn de solidaritate față de poporul ucrainean / Au adus bannere cu mesaje: „Solidari cu oamenii din Ucraina – Fără Război” sau „Alături de Ucraina”

Oameni de toate vârstele stau tăcuţi, ţin în mâini desene în formă de inimă în culorile drapelului Ucrainei şi afişează bannere cu mesaje precum „Solidari cu oamenii din Ucraina –…
Vezi articolul

Profesorul și scriitorul Radu Vancu, reacție la propunerea Academiei Române de a desființa Institutul de Istorie a Religiilor: E pur și simplu exasperant că trăim într-o cultură care-și amputează toate instituțiile funcționale pe care, cu chiu și vai, le generează

Semnal de alarmă din partea scriitorului și profesorului Radu Vancu, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), față de decizia Academiei Române de a desființa, printre altele, Institutul de…
Vezi articolul

Președintele Academiei Române, mesaj de tip pașopt în 2020: Legătura dintre Ziua Sf. Andrei și Ziua Națională – o împlinire a proniei cerești/ În 89, valurile de români veneau spre centrele oraşelor cu prapori în frunte

„Unitatea românilor s-a făcut prin poporul condus de ‘preoţi cu crucea-n mână’, ca şi Revoluţia din decembrie 1989, când valurile de români veneau spre centrele oraşelor cu prapori în frunte.…
Vezi articolul