Daniel David, președintele Consiliului Rectorilor: Îmi pare rău că SNSPA nu dorește să participe la ședința CNR. A spune că forul susține partidul aflat la guvernare e o mare greșeală

1.627 de vizualizări
Daniel David / Foto: UBB
Daniel David / Foto: UBB
Daniel David, președintele interimar al Consiliului Național al Rectorilor, răspunde acuzațiilor lansate de rectorul SNSPA, potrivit căruia CNR colaborează cu autoritățile statului în interesul partidului de guvernământ. „Îmi pare rău că SNSPA nu dorește să participe” la ședința Consiliului Național al Rectorilor de la Cluj-Napoca, din acest weekend, a declarat pentru Edupedu.ro rectorul UBB. „A spune că CNR susține partidul aflat la guvernare e o mare greșeală, eu în aceste 6 luni încercând să focalizez activitatea CNR pe componentele academice”, a afirmat David.

Amintim că Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat că nu va participa la ședințele din acest weekend ale Consiliului Național al Rectorilor. „Problemele semnalate încă din primăvara anului 2019 în ceea ce privește funcționarea acestui organism consultativ al Ministerului Educației, respectiv lipsa de transparență și interferențele politice, sunt departe de a fi rezolvate, în pofida demersurilor întreprinse de actuala conducere interimară”, spune instituția de învățământ superior condusă de rectorul Remus Pricopie.

Contactat de Edupedu.ro, rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Daniel David, a declarat: „Îmi pare rău că SNSPA nu dorește să participe. Eu, în aceste 6 luni ca președinte al Consiliului Național al Rectorilor (CNR), am încercat să creez contextul ca vocea fiecăruia să fie ascultată în cadrul Consiliului. Sigur că, până la urmă, sunt decizii luate cu majoritate, dar vocea SNSPA putea fi auzită în cadrul discuțiilor de la Cluj”.

„În CNR unii rectori sunt angajați politic, dar angajați în tot spectrul politic. Și trebuie să spunem că unii rectori nu sunt angajați deloc politic. Deci a spune că CNR susține partidul aflat la guvernare e o mare greșeală, eu în aceste 6 luni încercând să focalizez activitatea CNR pe componentele academice, sigur în relație când era cazul cu mediul politic, dar fără a fi subordonat mediului politic. Iar vocea mea, ca președinte al CNR, poate fi ascultată public, unde am criticat lucruri pe care le-am considerat proaste și am susținut lucrurile pe care le-am considerat bune pentru mediul academic făcute de politicieni”, a afirmat președintele interimar al CNR.

„Prin prisma acestor lucruri, cred că nu e corect să spui că Consiliul Național al Rectorilor e angajat politic și susține partidul aflat la guvernare”, a precizat rectorul UBB.

Informații de background

Vezi aici comunicatul integral prin care SNSPA anunță că boicotează ședința Consiliului Național al Rectorilor de la Cluj-Napoca, acuzând lipsa de transparență și interferențe politice.

Amintim că rectorul SNSPA a acuzat în repetate rânduri CNR și președintele forului, actualul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, de nereguli în funcționarea organizației ce reunește rectorii universităților.

În septembrie 2020, la alegerile în cadrul cărora Cîmpeanu a ieșit președintele CNR pentru încă un mandat, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative i-a contestat statutul de președinte al Consiliului Național al Rectorilor, apreciind într-un comunicat al instituției pe care o conduce că este “inacceptabil ca prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu să reprezinte universitățile”.

Sorin Câmpeanu a spus atunci pentru EduPedu.ro că nu răspunde acuzațiilor ce i se aduc, calificându-le drept “probleme marginale“.

Citește și:
Regulamentul CNATDCU, misiunile Curții de Conturi în universități și evoluția masteratului didactic intră pe agenda ședinței Consiliului Național al Rectorilor, găzduită de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în acest weekend
Daniel David este noul președinte al Consiliului Rectorilor, mandat preluat pentru 6 luni la propunerea lui Sorin Cîmpeanu, după ce acesta s-a suspendat din funcție
Consiliul Național al Rectorilor anunță că Sorin Cîmpeanu a fost ales președintele forului, pentru un nou mandat, iar Mihnea Costoiu – secretar general al CNR
Remus Pricopie – SNSPA, un nou atac la Sorin Câmpeanu: “Este inacceptabil” să reprezinte universitățile / Premierul Orban, care s-a folosit de votul rectorilor parlamentari, să demonstreze că nu are nimic în comun cu Liviu Dragnea sau Viktor Orban
Remus Pricopie, SNSPA, o nouă acțiune împotriva lui Sorin Câmpeanu: anunță că merge în instanță pentru a arăta că mandatul acestuia de președinte al Consiliului Rectorilor a încetat de drept / Câmpeanu: Nu mă exprim pe probleme marginale
Remus Pricopie: SNSPA nu se va asocia cu demersul Consiliului Național al Rectorilor, privind amputarea atribuțiilor Ministerului Educației în definirea politicilor publice în domeniul educației
Conflictul Pricopie-Cîmpeanu, ziua 2. SNSPA: Profesorul Sorin Cîmpeanu decidea în 2018, în numele Consiliului Rectorilor, să sprijine o poziție politică a PSD condus de Dragnea
Reacția lui Cîmpeanu, la acuzațiile de conflict de interese pentru deținerea pozițiilor rector și parlamentar lansate de SNSPA, condusă de Pricopie: Unii își pierd echilibrul
Acuzații lansate de Pricopie împotriva lui Cîmpeanu, la 4 ani după ce liderul rectorilor a devenit și parlamentar: SNSPA ia în discuție întreruperea colaborării cu Consiliul Național al Rectorilor. Este inacceptabil ca președintele CNR să fie și parlamentar PNL
Veșnicia rectorilor contribuie la transformarea universităților în zone gri ale comisioanelor politice – acuză mai multe grupuri civice, care exemplifică puterea politică și academică numindu-i pe Tudorel Toader, Ecaterina Andronescu, Remus Pricopie sau Sorin Cîmpeanu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Schimbare radicală a sistemului de finanțare a universităților, propusă de Marian Preda, rectorul Universității din București: Locurile bugetate la licență să le fie repartizate direct celor cu cele mai bune rezultate la Bacalaureat, sub formă de voucher. Formăm o piață liberă în care fiecare tânăr cu voucher are de ales la ce facultate merge să studieze

Rectorul Universității din București propune „schimbarea radicală a sistemului de finanțare” a învățământului universitar. Într-un interviu acordat Edupedu.ro, Marian Preda a avertizat că „întregul sistem de finanțare în învățământul superior…
Vezi articolul

Clasamentul internațional al universităților Times Higher Education 2020: Două universități românești sunt pe locurile 801+, iar șapte ocupă un loc în intervalul 1000+

Universitatea Oxford, California Institute of Technology și Cambridge conduc clasamentul internațional al universităților realizat de Times Higher Education. World University Rankings 2020 dat publicității pe 11 septembrie arată că universitățile…
Vezi articolul

Rezidențiat 2019. Specializarea în chirurgie orală și maxilo-facială, doar pentru medicii cu două facultăți absolvite, potrivit unui proiect de Ordin. ANOSR susține că e o discriminare și cere implementarea treptată a măsurii

Actualele generații de studenți ar fi discriminate dacă aceștia ar dori să opteze pentru specializarea de Chirurgie orală și maxilo-facială, susține Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) într-un…
Vezi articolul

Shanghai Ranking 2022 după domenii de studiu. Universitățile românești au o prezență modestă în clasamente, similară anului trecut. 7 din 14 apariții revin instituțiilor din Cluj-Napoca

Universitățile din România au și în acest an apariții modeste în clasamentele globale după domenii de studiu realizate de compania de consultanță Shanghai Ranking – Global Rankings of Academic Subjects 2022.…
Vezi articolul

LSRS: Reacțiile pe tema proiectului de burse pentru studenții din străinătate sunt premature și vin din partea unor colegi pentru care colaborarea în vederea ameliorării efectului de brain drain nu a fost până acum o prioritate

Liga Studenților Români în Străinătate (LSRS) a reacționat astăzi în legătură cu proiectul de finanțare a studiilor în străinătate pentru tinerii români, propus de consilierul premierului Mara Mareș. „Suntem surprinși…
Vezi articolul