Remus Pricopie: SNSPA nu se va asocia cu demersul Consiliului Național al Rectorilor, privind amputarea atribuțiilor Ministerului Educației în definirea politicilor publice în domeniul educației

3.251 de vizualizări
Remus Pricopie / Foto: Facebook.com
Școala Națională de Studii Politice și Administrative anunță că nu va organiza referendumul propus de Consiliul Național al Rectorilor, cu privire la procesul de acordare a titlurilor de doctor și a atestatelor de abilitare. „SNSPA nu se va asocia cu demersul Consiliului Național al Rectorilor, privind amputarea atribuțiilor MEC în definirea politicilor publice în domeniul educației”, declară rectorul Remus Pricopie, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Rectorul SNSPA acuză presiuni din partea președintelui CNR, Sorin Cîmpeanu, asupra ministrului Educației, Monica Anisie, după ce Ministerul Educației a finalizat selecția membrilor CNATDCU pentru mandatul 2020-2024. 

Reacția SNSPA vine după ce Consiliul Național al Rectorilor condus de liberalul Sorin Cîmpeanu a anunțat oficial că le propune universităților să organizeze două referendumuri, prin care să stabilească dacă elimină Ministerul din procesul de acordare a diplomelor de doctor și din abilitări.

Comunicatul integral al SNSPA:

„Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus PRICOPIE: “SNSPA nu se va asocia cu demersul Consiliului Național al Rectorilor, privind amputarea atribuțiilor MEC în definirea politicilor publice în domeniul educației”

După consultarea Consiliului de Administrație al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, face următoarele precizări în legătură cu propunerea Consiliului National al Rectorilor (CNR) privind reorganizarea CNATDCU:

  1. Nu putem să nu observăm că poziția conducerii Consiliului National al Rectorilor (CNR) s-a schimbat în ultimele săptămâni, după ce Ministerul Educației și Cercetării a finalizat selecția membrilor CNATDCU pentru mandatul 2020-2024. Dacă inițial era apreciat rolul CNATDCU în asigurarea standardelor de calitate academică, acum același organism consultativ a devenit „o piedică” în calea autonomiei universitare;

 

  1. Inițiativa CNR, susținută în fapt de Președintele CNR, rectorul și – simultan – politicianul Sorin Cîmpeanu, de a organiza „dezbateri democratice” privind rolul și funcția CNATDCU în arhitectura academică românească și exprimarea opiniei (prin vot) a membrilor comunităților academice, poate fi interpretată ca o formă de presiune a CNR asupra MEC, respectiv a ministrului Educației, Monica Anisie, care a derulat un proces transparent și perfect legal pentru selecția cadrelor didactice și de cercetare, membre CNATDCU.

 

  1. Rolul președintelui CNR, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, este acela de a armoniza relația dintre universități și mediul politic, social și economic, nu de a crea presiuni și constrângeri sau conflicte, care pot oricând escalada, între factorii de decizie din sistemul de învățământ superior. Din păcate, și în acest ultim demers CNR, sesizăm mai mult interese sau orgolii personale, decât preocuparea pentru binele comunității academice;

 

  1. Având în vedere cele prezentate mai sus și în lipsa unei argumentări corespunzătoare, avansată în spațiul public, SNSPA nu se va asocia cu recenta propunere a conducerii CNR, respectiv aceea de a declanșa un mecanism amplu, la nivelul universităților, care are ca scop declarant amputarea atribuțiilor MEC în definirea politicilor publice în domeniul calității educației.”
Citește și:

 


3 comments
  1. Ce note a avut la studiile de licenta domnul Liviu Marin, component al comitetului de selectie pentru matematica? Vrem sa vedem foaia matricola!

  2. Adică ,,singura persoană care am organizat concursuri de director” va semna viitoarele Diplome de Doctor? E foarte ciudat că un profesor de calibrul d-lui Pricopie spune așa ceva. De fapt nu e ciudat, dar totuși…

  3. Conflictul dintre domnii Pricopie si Campeanu produce o analiza corectă la care d-na Ministru ar putea sa reflecteze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Student în străinătate. Allen Ilica, anul I la University College London: Chiar dacă suntem în pandemie, mulți studenți au decis să vină în UK. Avem și activități în interiorul campusului, iar profesorii sunt disponibili pentru o întâlnire privată 1 la 1

Cum arată viața unui student român care ales o universitate de top din străinătate? Care este orarul, cum este examinat și ce înseamnă viața studențească în timpul pandemiei? Allen Christian…
Vezi articolul
Dan Perciun, ministrul Educației din Republica Moldova / Foto: Inquam Photos / Elena Covalenco

Universitățile din Republica Moldova au înregistrat o creștere cu 11% a numărului studenților admiși la licență și cu 13% a studenților la masterat, față de anul trecut. Ministrul Dan Perciun: Obiectivul strategic este ca 7 din 10 absolvenți de clasa a XII-a să aleagă Moldova ca destinație de studii

Numărul studenților admiși în anul curent de studii a depășit 23.000, dintre care 17.346 la ciclul de licență (cu 11% mai mult față de anul 2024) și 5.849 la masterat…
Vezi articolul

DOCUMENTE A fost prelungit termenul până la care universitățile pot depune cereri pentru înființarea de consorții regionale de învățământ dual de câte 21 de milioane de euro fiecare. Ghidul final al solicitantului, publicat de Ministerul Educației

A fost modificată data până la care instituțiile de învățământ superior pot depune cererile online pentru înființarea de consorții duale regionale cu bani din Planul Național de Redresare și Rezistență…
Vezi articolul