De ce și-a păstrat Bistrița școlile deschise, când infectările au trecut de 3 la mia de locuitori? Stelian Dolha, prefect aflat în izolare: A fost o doleanță din partea lor. Fiecare școală era acoperită de lege

3.218 vizualizări
Stelian Dolha / Foto: Facebook.com
În premieră, școlile și grădinițele dintr-un municipiu au rămas deschise, deși numărul total de cazuri noi de COVID-19 din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori a depășit limita de 3. S-a întâmplat la Bistrița, ca urmare a deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Contactat de Edupedu.ro, prefectul Stelian Dolha – aflat în izolare după ce soția sa, medic, a fost depistată pozitiv – a declarat că „ieri am avut ședința Comitetului pe tema școlilor, era o doleanță din partea lor… se va face o analiză pe fiecare școală în parte. S-a luat decizia care trebuia să se ia, fiecare școală era acoperită de lege”.
  • Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății prevede că acest Comitet Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) poate decide suspendarea temporară a activităţilor didactice faţă în faţă atunci când se ajunge la o rată a incidenţei cumulate peste limita de alertă de 3/1.000 locuitori, dar nici acest act și nici HG 856 din 14 octombrie 2020 privind prelungirea stării de alertă nu prevăd obligativitatea închiderii școlilor

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a decis pe 27 octombrie 2020 ca școlile să rămână deschise în municipiul Bistrița, deși acolo s-a depășit incidența de 3 la mia de locuitori.

Întrebat de Edupedu.ro de ce Comitetul pe care l-a convocat în ședință a luat decizia ca școlile să rămână deschise, prefectul Stelian Dolha a răspuns că a existat „o doleanță din partea lor” și că s-a decis realizarea unui raport de către Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Școlar Județean până la finalul săptămânii.

Astfel, „în urma raportului decidem dacă școlile trec direct pe scenariul roșu”, a declarat Dolha, menționând că asta s-a stabilit în urma discuției pe care a avut-o cu inspectorul școlar general. Practic, decizia privind școlile va fi luată lunea viitoare.

În municipiu, incidența este 3,13, sunt școli unde nu avem încă niciun caz de infectare, dar avem și școli unde există cazuri de infectare în rândul elevilor și profesorilor, e clar că acolo deja s-a luat o hotărâre. Ieri am avut ședința comitetului pe tema școlilor, era o doleanță din partea lor… se va face o analiză pe fiecare școală în parte. S-a luat decizia care trebuia să se ia, fiecare școală era acoperită de lege și pe incidența din interiorul clasei, nu numai a școlii. În oraș rămân deschise cele unde nu există practic infectare în școală”, a spus pentru Edupedu.ro prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.

Acesta este în prezent izolat la domiciliu după ce soţia sa, care este medic, a fost confirmată cu noul coronavirus. Dolha s-a testat la rândul său, iar rezultatul primului test este negativ, potrivit News.ro. El a adăugat pentru Edupedu.ro că se simte bine, dar rămâne izolat până când medicii îi voi spune că poate ieși din casă.

Ce prevede legislația – sunt Comitetele obligate să închidă școlile la o incidență de peste 3 la mie?

Ordinul comun Nr. 5487/1494/2020 al Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății prevede că:

  • La o rată a incidenţei cumulate peste limita de alertă de 3/1.000 locuitori, DSP judeţene şi a municipiului Bucureşti va prezenta CJSU/CMBSU o analiză a situaţiei epidemiologice din localitate. În funcţie de existenţa transmiterii comunitare în localitate şi numărul de focare existente în unităţile de învăţământ din localitate, precum şi alte criterii de risc, CJSU/CMBSU poate decide, prin emiterea unei hotărâri, suspendarea temporară a activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ (scenariul 3), cursurile desfăşurându-se online. În absenţa unei astfel de decizii, unităţile de învăţământ din localitatea respectivă vor funcţiona în scenariul 2„.

Ordinul comun prevede că „în funcţie de situaţia epidemiologică generală, de particularităţile regionale şi de infrastructura şi resursele umane ale fiecărei unităţi de învăţământ în parte, autorităţile implicate în gestionarea prevenirii îmbolnăvirilor vor pune în aplicare unul dintre următoarele scenarii de funcţionare a unităţilor sau a instituţiilor de învăţământ preuniversitare, astfel cum sunt descrise în anexa nr. 1A la prezentul ghid”.

În anexa nr. 1A se face referire, însă, la situații intitulate „Risc redus”, „Risc mediu” și „Risc major”, fără ca ele să fie definite în cuprinsul ordinului ca aparținând vreunui scenariu.

Nici Hotărârea de Guvern nr. 856 din 14 octombrie 2020 privind prelungirea stării de alertă nu introduce obligativitatea închiderii școlilor și grădinițelor la o rată de 3 la mie, ci face doar trimitere la ordinul comun MEC-MS.

Nici Legea nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 nu obligă Comitetele să închidă școlile, la o incidență de 3 la mie.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Felicitări!!! Scolile trebuie sa fie deschise, nu trebuiesc închise școlile sa ne plimbam noi pe strada. Închideți școlile doar unde este cazul.
    Jos pălăria în fata celor di Bistrița!!!

  2. Ăștia de la PNL nu au respectat și nu vor respecta niciodată legea. Ne vor morți pe cât mai mulți dintre noi? Câte teste s-au făcut elevilor? Dar profesorilor? Cine naiba se crede acest individ, încât să hotărască in numele atâtor oameni? De fapt realitatea este că vor alegeri în decembrie… și nenorociții de la PSD dar și hoții de la PNL. Să le dea Dumnezeu lor și familiilor lor, covid de să nu le mai ardă de politică niciodată. Probabil vor frauda alegerile așa cum s-a văzut la tv. Halal țară, vai de ea națiune….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ce este iliberalismul? Președintele Asociației Profesorilor de Istorie, Mihai Manea: Este o ideologie care cultivă teme false, exagerate, ideea că „poporul își ia soarta în mâini”. Un președinte extremist ar îndrepta România către iliberalism, care este un pericol

Un președinte extremist ar însemna sfârșitul democrației și ar îndrepta România către iliberalism, care este un pericol, a avertizat pentru Edupedu.ro profesorul Mihai Manea. Contactat de Edupedu.ro după ce primul…
Vezi articolul

Transformarea meritului în mită electorală, rețeta Deca-Iohannis pentru reforma Educației din România: bursele de merit de 450 de lei vor fi primite în acest an școlar și de primii opt elevi din cea mai bună clasă de a IX-a de la Colegiul „Sf Sava“, cu ultima medie 9,97, și de primii opt de la Liceul „Pallady“, cu medii între 6,72 și 5,10

Legea care a fost prezentată de președintele Klaus Iohannis și de ministrul Educației Ligia Deca drept „reformatoare“ pentru învățământul din România se pregătește să intre în vigoare, iar odată cu…
Vezi articolul

VIDEO Dragoș Iliescu: În pandemie aproape s-a triplat numărul copiilor cu nivel modest de performanță / Școala digitală așa cum se face acum are costuri serioase pentru acești copii, pentru țară și pentru societatea românească

În pandemie aproape că s-a triplat numărul copiilor cu un nivel modest de performanță, a spus profesorul Dragoș Iliescu, expert internațional în testare, colaborator OECD și fondator BRIO, în cadrul…
Vezi articolul

Profesorul Liviu Papadima, despre noile proiecte de planuri-cadru pentru liceu: Ce are de făcut Ministerul Educației este să vină, cât de urgent cu putință, cu o serie de propuneri administrative care să convingă că, de această dată, reforma curriculară va funcționa. Enumăr câteva

Mai multe propuneri administrative pe care Ministerul Educației și Cercetării ar trebui, în opinia profesorului Liviu Papadima, „să convingă că, de această dată, reforma curriculară va funcționa”. Acesta scrie într-un articol…
Vezi articolul

EXCLUSIV Mircea Miclea, reacție dură la menținerea în școli, fără verificare științifică, a programului cu erori „Neuroștiința la clasă”: Poziția Ministerului este total greșită, aduce a poziție de Ev Mediu Timpuriu. Ignorarea acurateței și actualității informației științifice este o ilegalitate

Profesorul Mircea Miclea reacționează dur la anunțul ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, de introducere în școli a unui program care nu a fost verificat de specialiștii Ministerului „din perspectiva acurateței sau…
Vezi articolul