Decizia Ministerului Educației de a descentraliza administrarea testelor pentru elevi este „corectă”, susțin reprezentanții Federației asociațiilor de părinți, dar spun că nu este suficientă și cer consultări pentru o nouă procedură de testare

8.317 vizualizări
Iulian Cristache / Foto: Facebook.com
Decizia Ministerului Educației de a descentraliza administrarea testelor pentru elevi este catalogată drept „corectă” de către reprezentanții Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – EDUPART. Aceștia spun, într-un comunicat primit de Edupedu.ro, că măsura nu este suficientă și cer consultări pentru o nouă procedură de testare.

Redăm conținutul comunicatului:

„Federația Națională a Părinților a susținut permanent necesitatea testării periodice, în masă, a elevilor.

În luna martie 2021, FNAP a aplicat un chestionar având ca temă acordul părinților privind testarea copiilor la care au răspuns aproape 70.000 de părinți. Rezultatele, care au evidențiat existența unui procent de 37% părinți, care se opuneau testării cu teste non invazive, au fost comunicate Ministerului Educației.

Cu toate acestea, considerăm, în continuare, că testarea în masă a elevilor constituie o măsură de prevenție împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2 și nu putem decât să apreciem faptul că, în sfârșit, aceste teste au fost achiziționate și vor fi puse la dispoziția şcolilor. Având în vedere modul în care a evoluat pandemia, numărul mare de îmbolnăviri și decese înregistrate în valul 4, avem convingerea că o mare parte dintre părinți înțeleg, acum, necesitatea testării periodice a elevilor.

Însă, rămâne o problemă majoră, cu multe necunoscute, modul în care aceste teste vor fi administrate/autoadministrate. Considerăm că, din momentul deciziei achiziționării acestor teste și până acum, ar fi trebuit să avem o procedură clară și aplicabilă în mod real.

Având în vedere  faptul că specialiștii atrag atenția asupra riscului epidemiologic pe care îl presupune administrarea testelor în sălile de clasă, simultan, unui număr semnificativ de elevi, lipsa cabinetelor medicale și a personalului medical în şcoli, infrastructura şcolară, opoziția cadrelor didactice, exprimată de cele două mari federații sindicale din în învățământ, FSE și FSLI, de a administra testele elevilor, considerăm corectă decizia Ministerului Educației de a descentraliza modul de administrare a testelor, lăsând decizia la nivelul unității de învățământ.

Aceasta nu este, însă, o măsură suficientă. Pentru a nu crea și mai mult haos, pentru a nu transforma testarea elevilor într-un eșec răsunător și pentru ca efortul bugetar pentru achiziționarea a 7 milioane de teste salivare să nu devină inutil, este imperios necesar să fie elaborate, cât mai repede, proceduri clare privind modul de administrare, prezentare a rezultatelor, parcursul ulterior în cazul unui rezultat pozitiv, colectarea testelor folosite etc. 

Declarațiile ministrului, Cseke Attila, care acuză pedagogii, părinții și elevii de o lipsă de implicare și fuga de responsabilitate, sunt nefondate. Prima responsabilitate asupra instituirii de măsuri sanitare aparține Ministerului Sănătății care nu a inițiat nicio consultare cu cei pe care îi blamează, atunci când a elaborat procedura de testare a elevilor.

Federația Națională a Părinților face apel către Ministerul Educației și Ministerul Sănătății ca împreună cu toți factorii  implicați în procesul de învățământ, profesori, părinți și elevi, să ne așezăm la masa dialogului pentru a găsi cele mai bune și aplicabile proceduri de testare.

Federația Națională a Părinților își exprima întreaga disponibilitate la dialog, asigurând sprijinul necesar pentru responsabilizare părinților. Însă, este nevoie de efortul comun al tuturor factorilor implicați la nivelul sistemului de învățământ, de o asumare comună a responsabilității.”

Citește și:
Sondaj World Vision România: 94% dintre profesori nu se simt confortabil să facă teste COVID-19 la clasă. Peste 93% nu au primit instructaj cu privire la folosirea testelor
Telenovela Educație-Sănătate privind testele de salivă continuă. Ordinul de ministru comun trebuie modificat săptămâna aceasta. Cîmpeanu: „Astăzi voi avea o întrevedere cu ministrul Sănătății / După ce vom lămuri lucrurile, voi anunța ce este de anunțat”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Piesa „Zonă minată”, a Teatrului pentru copii “Gong” din Sibiu, în premieră la Festivalul Național de Teatru din București / Dramaturgul Mihaela Michailov: Educația prin artele performative este una dintre cele mai transformatoare forme de cunoaștere

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu va prezenta joi premiera spectacolului „Zonă minată” în regia Simonei Ţăruş, la Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu” din Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de…
Vezi articolul

INTERVIU Profesorul de Istorie Bogdan Murgescu, despre atrocitățile comise de ruși în Ucraina: „Avem de a face cu excese și crime ordonate direct, făcând parte dintr-un plan clar de terorizare și de forțare la refugiere a populației ucrainene. În prezent n-aș crede că mai există o armată cu o asemenea reputație în Europa”

Crimele teribile comise de armata rusă în Bucha, Mariupol, Irpin împotriva civililor nevinovați par imagini rupte din Al Doilea Război Mondial. Oameni executați cu mâinile legate la spate, gropi comune,…
Vezi articolul

Târg de joburi pentru refugiații din Ucraina în 16 noiembrie, la București, în cadrul proiectului Jobs for Ukraine / Se caută locuri de muncă în domeniile retail, ospitalier, construcții, producție, IT, marketing

Pe data de 16 noiembrie, la Palatul Camerei de Comerț și Industrie București, în cadrul proiectului Jobs for Ukraine, are loc cel mai mare târg de joburi dedicat persoanelor care…
Vezi articolul

Ion Zoican, secretar general al FSLI, despre planurile-cadru 2025: Sunt ambalate prost. Cei care au lucrat acolo sunt din tot felul de alianțe, de ONG-uri / George Purcaru: Trebuia făcută o analiză foarte amănunțită în ceea ce privește aceste schimbări

Ion Zoican, secretar general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a declarat la Cluj că proiectele cu planurile-cadru pentru liceu „sunt ambalate prost”. Acesta a mai spus că a aflat…
Vezi articolul

Primarul Mihai Chirica le cere directorilor de școli din Iași să facă economii la consumul de agent termic și anunță controale. Sălile de sport nu vor mai folosite în afara activităților școlare

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a cerut, luni, directorilor de unități de învățământ din municipiu să facă economii, în vederea scăderii consumului de energie electrică și termică. Edilul a declarat, în…
Vezi articolul