Definitivat 2025. Aproape 650 de profesori au lipsit sau au ieșit din sală când au văzut subiectele, la examenul pentru intrarea în cariera didactică / 9 dați afară pentru fraudă / Primele rezultate – pe 15 iulie

51.804 vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Prezența la proba scrisă a examenului de Definitivat, care a avut loc marți, a fost de 93,2%, a informat Ministerul Educației și Cercetării, potrivit Agerpres.

Pentru susținerea probei s-au înscris 9.510 candidați și au fost prezenți 8.862. Au absentat 648 de candidați (6,85% din cei așteptați la probă), iar 9 au fost eliminați din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ – sesiunea 2025 s-a desfășurat marți în 42 de centre, câte unul în fiecare județ.

Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline, mai scrie Agerpres.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 15 iulie, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului. Edupedu.ro va reveni cu acestea imediat ce sunt disponibile.

Contestațiile se depun la centrele de examen în zilele de 15 iulie (până la ora 20:00) și 16 iulie (până la ora 12:00). Ele pot fi depuse și online la adresele de e-mail comunicate de inspectoratele școlare prin afișarea la sediul centrelor de examene în ziua susținerii probei scrise.

Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site în data de 21 iulie. Acestea vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 24 iulie – 14 august.

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Prin accesul la definitivarea în învățământ, cadrele didactice trec de etapa de debutant și pot intra pe o rută ascendentă de profesionalizare, potrivit MEC.

Examenul național pentru definitivare în învățământ poate fi susținut fără taxă de cel mult trei ori.


9 comments
  1. Bravo! Foarte bună observația. Pot fi cazuri și cazuri, dar părerile sunt doar subiective. Oare de ce profesorii sunt cei mai umiliți din societate? De ce sunt toți băgați în aceeași oală? Sunt mulți profesori foarte capabili.

  2. Nu aveti posibilitaea sa luati un examen la Institutul de magistratura sau in Barou la cat v ati pregatit.Nu sunteti pregatiti.Aveti sentimentul si inteligenta e.otionala ca su teti pregatiti.Invatati sa aveti un rationament logic.Dunteti lipditi de etica profesionala.Nu aveti vo atia si pregatirea pt . materia pe care urmati sa o predati.

  3. Daca un polițist comunitar are salariul dublu față de un profesor atinci este normal ca cei care doresc să intre in sistem să fie mai proști decat polițiștii comunitari. Suntem o țară sărăcită de tor felul de speciali in frunte cu cei mai speciali dintre speciali, judecatorii și procurorii. Nuai stiu care este raul cel mai mare al acestei țări: specialii din justitie sau politicienii

  4. Parasirea salii inseamna pierderea examenului.Nu au voie sa i tina cu forta in sala si nici nu ar trebui sa o faca .Si elevii care nu erau pregatiti predau lucrarea ,era anulata si părăseau sala. Ramaneau doar ultimii doi sau trei.

  5. OK cei ce părăsesc sala s-au nu se prezintă nu au ce căuta în învățământ să își caute alt loc de muncă că de ai avem O Țară bine educata că avem cadre didactice ne pregătite

    1. În cazul dvs cuvintele „sau” și „nepregătit” se scriu legat. Se vede cât de mult v-a plăcut școala.
      Iar cu privire la aceia care ce nu se prezintă la vreun examen poate au un motiv întemeiat. V-ați gândit și la acest aspect? A ne da cu umila părere când nu este cazul, este o pierdere de timp de ambele părți.
      O zi plăcută!

  6. Am spus mereu: reducerea cu 40% a numărului „cadrelor” didactice, creșterea normei la 25 de ore săptămânal, creșterea salariului la cel puțin 1500 euro pentru debutanți și la 2500 pentru cei cu vechime de cel puțin 35 de ani. Cu examene plătite de cei doritori, la 5 ani.

  7. Fie că e Titularizare,fie Definitivat ar trebui eliminată părăsirea sălii de cei care își doresc să ocupe sau să rămână definitiv în sistemul de învățământ. Dacă nu se poate elimina,atunci să se aplice părăsirea sălii și de elevii care susțin Evaluarea Națională și Bacalaureatul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Indicatori de performanță, progres și incluziune care să permită profesorilor să câștige mai mult, pe lângă salariu, propune ministrul Daniel David: Dacă nu facem lucrul acesta, aproape toate reformele, dacă nu vor da greș, se vor implementa foarte greu

„Dincolo de salariul mediu, cred că trebuie să creăm indicatori de performanță, progres și incluziune care să permită profesorilor să câștige mai mult, dincolo de salariu minimal. Dacă nu facem…
Vezi articolul

Titularizare 2025. Subiectele și baremele pentru consilierii școlari. Definiți conceptul de strategie de învățare, prezentați în 3 pagini necesitatea consilierii psihologice – cerințe pentru candidați

Subiectele și baremele de la Titularizare 2025 pentru consilierii școlari au fost publicate la ora 15:00 de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Proba scrisă a concursului național a avut loc între…
Vezi articolul

OFICIAL De la 1 septembrie 2022 vor fi cel puțin 10 modificări în ROFUIP, după ce documentul a apărut în Monitorul Oficial / Printre principalele schimbări: elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, profesorii vor încheia câte o singură medie pe an la fiecare disciplină, iar părinții nu pot strânge bani pentru atenții destinate profesorilor

Regulamentul de funcționare și organizare a școlilor 2022 a suferit mai multe modificări, în special din cauza schimbării structurii anului școlar de la 1 septembrie anul acesta. Edupedu.ro a scris…
Vezi articolul

Profesorii din mediul rural pot obține finanțare pentru centre after-school pentru copiii cu risc de abandon școlar. Bursa acoperă masa copiilor, materialele didactice și plata profesorilor timp de un an. Apelul de proiecte, deschis până pe 4 aprilie

Echipele de cadre didactice din mediul rural care intenționează să implementeze în școala lor centre de tip after-school pentru copiii aflați în pericol de abandon școlar, se pot înscrie în…
Vezi articolul