Demisie în Ministerul Educației. Secretarul de stat Maria Manea, responsabilă de proiecte, a plecat din funcție

13.495 de vizualizări
Foto: Facebook
Secretarul de stat Maria Manea, responsabilă de proiecte, și-a depus astăzi demisia din funcție, potrivit unei postări pe Facebook. Aceasta ocupa portofoliul din 26 februarie 2021. În acest moment Ministerul Educației are 5 posturi de secretar de stat.

În mesajul publicat pe pagina de socializare aceasta susține că motivele plecării sunt personale.

„Dragi prieteni reali și virtuali, ultimele luni mi-au încercat forța de a reprezenta o demnitate publică și de a fi, concomitent, mama unui Ștefan aflat la o vârstă cu mare nevoie de atenție și aplecare din partea mea, vârsta premergătoare școlarității.

Mi-am dat seama că uneori este înțelept să te oprești la timp și să accepți că poți duce mai puțin și mai eficient. Că nu poți avea pretenția de a fi un expert în educație, fără a-ți sprijini propriul copil, cu toată cunoașterea de care dispui. Mă opresc după 10 ani de management educațional în loc. Să mă adun, să îmi acord timp, să mă bucur. Să pun cărămida următoarelor proiecte de viață personală și profesională.

Trag linie și sunt mulțumită de întreaga mea activitate: debutul in proiectele europene, provocatoarea comunicare instituțională, managementul instituțional și coordonarea proiectelor sistemice finanțate din fondurile structurale. Am urcat treaptă cu treaptă și am învățat, cu modestie, că ai mereu de învățat.

Nu mă voi opri din a mă dedica educației, dimpotrivă, voi rămâne un constructor activ al procesului de îmbunătățire a calității acesteia.Vă mulțumesc pentru criticile voastre, aprecierile și susținerea pe care mi-ați acordat-o! Vă sugerez să fiți alături, proactiv, de reprezentanții voștri, în aceste momente de transformare a școlii românești, să le susțineți eforturile cu soluții! Orice voce puternică, care oferă exemple de bune practici, se aude mai devreme sau mai târziu!

Le mulțumesc pentru echipă, domnului ministru Sorin Cimpeanu și celorlalți colegi, secretari de stat, directori sau funcționari publici din Ministerul Educației, colegilor inspectori școlari și celor mai importanți actori, profesorilor, acelora care fac posibilă transformarea în bine a școlii românești! Vă doresc forță să traversați încercările!

Sărbători cu bine, odihnă și bucuria lui împreună! Rămânem aproape în efortul colectiv de a face pași mai mici sau mai mari în educație! Aceeași, Marina Manea”.

Articol în curs de actualizare


4 comments
  1. Good girl. Well done.

  2. Daca nu era demisie, probabil urma o inlocuire in curand. Doamna a facut parte din „echipa castigatoare”.

  3. Doamna gandeste și procedeaza corect.
    Este de felicitat. Nu e usor sa renunti atunci cand te afli in varful piramidei.
    Probabil pana acum a avut totuși sprijinul bunicilor copilului, atat la creșterea copilașului, cat si la menaj.
    Cate femei valoroase profesional nici măcar nu visează la o functie cat de modesta, pentru ca in ierarhia de priorități a unei femei, pe primul loc se afla (si este omeneste si in beneficiul celor mici din familie) propriul copil /copiii săi.

  4. Asta e mai urâtă. Aduc ei o bunaciune imediat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Zi liberă de la școală și grădiniță

Elevii și copiii de grădiniță din toată țara au liber luni, 5 octombrie, de Ziua internațională a educației. Lider de sindicat: Cum guvernul nu a venit niciodată cu o recunoaștere financiară, a venit cu această recompensare

Toți elevii din învățământul preuniversitar, precum și copiii de grădiniță vor avea liber de la școală luni, 5 octombrie. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură cu Ministerul…
Vezi articolul

Toderiuc, inspector general școlar adjunct ISMB: În București, toți elevii vor fi prezenți fizic la școală de pe 14 septembrie. Ce se întâmplă dacă apar focare de coronavirus în unitățile de învățământ

Toate școlile gimnaziale din București vor începe școala cu scenariul verde și toți elevii vor fi prezenți fizic la școală, cu măști puse la dispoziție de autorități și dezinfectant pe…
Vezi articolul

Populația germană scade sub 1%, pentru prima oară în județul Sibiu / Deputatul minorității germane: ”Uitați-vă ce bătălie e pentru școlile de limbă germană. Asta ne interesează de fapt”

Conform datelor parțiale din recensământul populației încheiat anul trecut, Sibiul se află pe locul 3 la nivel național la procentul de populație germană din totalul rezidenților., anunță Turnul Sfatului.ro, potrivit G4Media.ro.…
Vezi articolul