Departamentele de limba franceză din universități cer păstrarea celor două ore de limba modernă 2 în trunchiul comun: Numărul de posturi în învățământ scade, tinerii vor fi mai puțin motivați să opteze pentru o astfel de profesie

[jp_post_view]
Foto: © Stockcube | Dreamstime.com
Asociația Română a Departamentelor Universitare Francofone (ARDUF) solicită Ministerului Educației păstrarea a două ore de limba modernă 2 în trunchiul comun pentru toate specializările liceale, avertizând că o reducere a numărului de ore ar avea consecințe negative atât asupra învățământului liceal, cât și asupra celui universitar. Într-un memoriu adresat ministrului Daniel David, ARDUF subliniază că această schimbare ar afecta formarea lingvistică a elevilor, interesul pentru studiile universitare de limbi moderne și chiar piața muncii din România.

„ARDUF se solidarizează cu reacțiile colegilor profesori de limbă franceză din învățământul preuniversitar, reprezentați de ARPF (Asociația Română a Profesorilor Francofoni), în contextul discuțiilor despre planurile-cadru pentru liceu propuse de Ministerul Educației și Cercetării și susține cu convingere menținerea a două ore pe săptămână în trunchiul comun pentru disciplina Limba modernă 2 la toate specializările”​, se arată în documentul oficial semnat de conferențiarul universitar dr. Cristina Petraș, președinta ARDUF.

Reprezentanții departamentelor universitare francofone avertizează că reducerea numărului de ore pentru limba modernă 2 ar afecta direct formarea lingvistică a elevilor, diminuând semnificativ nivelul de competențe atins. „Nivelul de competențe care s-ar atinge în ritmul unei singure ore pe săptămână ar fi insuficient în perspectiva studiilor sau a angajării în domenii ce presupun comunicarea într-o limbă modernă, în țară ori în străinătate”​, susțin profesorii.

În plus, această măsură ar limita accesul elevilor la programe de mobilitate internațională, cum ar fi Erasmus+. „Cunoștințele solide de limbi străine dobândite încă din liceu le asigură studenților accesul la diverse mobilități internaționale, precum Programul Erasmus+ (studiu sau practică)”​, subliniază ARDUF.

Impact asupra învățământului universitar și scăderea atractivității pentru cariera didactică

Reducerea ponderii limbii moderne 2 în învățământul liceal va avea un impact semnificativ și asupra facultăților de limbi moderne, care vor pierde viitori studenți interesați de aprofundarea unei limbi străine. „Diminuarea, la liceu, a ponderii limbilor străine, deci și a francezei, va determina o restrângere a bazei de selecție pentru viitorii specialiști în facultățile de litere și implicit a programelor de studii de franceză”​.

Mai mult, această schimbare ar putea duce la o scădere a numărului de posturi pentru profesorii de limbi moderne, ceea ce ar descuraja tinerii să urmeze o carieră în învățământ. „Dată fiind scăderea previzibilă a numărului de posturi aferente în învățământ, tinerii vor fi mai puțin motivați să opteze pentru o astfel de profesie”​, avertizează reprezentanții ARDUF.

Limba franceză pe piața muncii: cerințe în creștere și impact economic

ARDUF atrage atenția și asupra impactului pe termen lung asupra pieței muncii din România. „Dinamica pieței muncii din România și din străinătate a arătat, în ultimii ani, importanța cunoașterii unei a doua sau a treia limbi, pe lângă engleză. S-a manifestat, de pildă, un interes crescând pentru vorbitorii de franceză în companiile multinaționale, în instituțiile europene (traducere, interpretariat, gestiune de proiecte, politici europene), în țări precum Belgia, Canada, Elveția, Franța, din Maghreb etc.”​.

Profesorii universitari subliniază că în România există o comunitate importantă de vorbitori de franceză, consolidată inclusiv prin prezența studenților francofoni în universitățile de medicină. „Limba franceză câștigă astfel teren în societatea românească grație inclusiv comunității de studenți străini, iar dinamica sociolingvistică impune necesitatea cunoașterii acestei limbi și de către tinerii români”​.

Un pas înapoi față de tradiția francofoniei din România

ARDUF subliniază că reducerea orelor de limbi moderne ar fi și în contradicție cu relațiile tradiționale dintre România și Franța. „Reducerea ponderii limbii franceze în învățământul liceal ar fi în contradicție și cu puternica tradiție de relații privilegiate, de colaborare, dintre România și Franța”​.

În plus, Franța este unul dintre cei mai mari investitori străini din România, iar limba franceză este un atu important pentru cei care doresc să lucreze în companii din acest mediu. „Actualmente, în plan economic, Franța se numără printre primii trei mari investitori străini din România, cu circa 3.600 de companii, respectiv peste 125.000 de locuri de muncă, multe în sectoare strategice: automobile, energie, aeronautică etc.”​.

În final, ARDUF își reafirmă sprijinul pentru menținerea celor două ore de limba modernă 2 în planurile-cadru pentru liceu și cere Ministerului Educației să ia în considerare impactul pe termen lung al acestei decizii asupra educației, pieței muncii și relațiilor internaționale ale României.

DOCUMENT DESCARCĂ Memoriul ARDUF din 18 februarie 2025:

Foto: © Stockcube | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. Limba moderna 2, lb franceza să debuteze de la înv.primar cu cel puțin 1 ora pe săptămână . La gimnaziu, elevii sunt deja în impas cu L2.

  2. Limba franceza este esențială pentru dezvoltarea unui tânăr pe piața muncii. Engleza știu cam toți, franceză face diferența! Cum sa înveți aceasta necesara limba străină, cu doar o ora de studiu pe săptămână, apoi sa dai examen la BAC din ea?

  3. Acesta este singurul argument?Și cui ii pasă. Mie una nu îmi pasă. Singura problema este faptul ca intr-o oră faci cu ei zero barat.Nu doar ca nu vor ști nimic dar vor rămâne în stadiul de molusca.Ce sa faci cu ei intr-o oră?Bacalaureat la franceză cu o ora pe săptămână?!Vai de capul nostru!Cică e nevoie de minim A2.Ei vor fi A 0.Se va inventa acest nivel special pentru ei.A0 va scrie pe acele certificate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Unul dintre grupurile cu cea mai mare aplecare să folosească inteligența artificială în educație, în viața profesională și socială, studenții din domeniul sistemelor informaționale – atrași în principal de familiaritatea cu tehnologia IA și cel mai puțin interesați de problemele etice – studiu

„Nu constatăm că evaluările de legitimitate etică ar conta în formarea intențiilor comportamentale ale utilizatorilor” în ceea ce privește inteligența artificială generativă (GenAI), apreciază autorii unui studiu realizat de cercetători…
Vezi articolul

De ce este important studiul Holocaustului în școli? Marcel Bartic, profesor de istorie de liceu: Vorbim despre cetățeni români care au locuit lângă noi, au fost vecini cu noi, au fost colegi, nu de alt popor

Senatul a primit recent în calitate de cameră decizională o propunere legislativă adoptată de Camera Deputaților care prevede studierea obligatorie a Istoriei evreilor și a Holocaustului. Marcel Bartic este profesor…
Vezi articolul

Uniunea Studenților condamnă orice tentativă de fraudare a meritocrației și susține că peste 50 de „doctori” din sfera politică și administrativă sau a forțelor de ordine au fost acuzați de fraudă academică din 2012 până în 2018

Uniunea Studenţilor din România sprijină şi încurajează integritatea academică şi condamnă orice tentativă de fraudare a meritocraţiei, transmite organizația într-un comunicat, duminică. USR prezintă îngrijorări despre situația actuală a doctoratelor…
Vezi articolul

SURSE Ligia Deca își modifică propriile Legi ale educației pentru a treia oară, la nici un an de la promulgare: Proiect de OUG prin care universitățile pot ridica construcții, din fonduri externe nerambursabile, pe terenuri din domeniul public, care nu sunt în proprietatea lor / Introduce Informatica și Arhitectura în aria de discipline STEM, după ce le-a exclus prin legea învățământului

Ligia Deca își modifică propriile Legi ale educației, la doar 8 luni de la promulgare și după 8 ani de lucru pe aceste proiecte din poziția de consilieră a lui…
Vezi articolul