Din anul școlar 2025-2026, profesorii care fac activitate suplimentară vor fi premiați. Fondurile pentru acordarea acestui premiu se constituie în limita unui procent de 2% aplicat asupra fondului de salarii de la nivelul școlii

26.394 de vizualizări
Foto: © Andrei Rahalski | Dreamstime.com
De anul școlar viitor, profesorii beneficiază de premiul pentru activitate suplimentară, acordat de două ori pe an, prin decizie a directorului unității de învățământ, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Fondurile pentru acordarea acestui premiu se constituie în limita unui procent de 2% aplicat asupra fondului de salarii de la nivelul școlii.

Conform legii, criteriile specifice pentru acordarea premiului se propun de către consiliul de administrație al unității de învățământ, pe baza metodologiei-cadru aprobate prin ordin al ministrului educației.

Art. 217 – „(3) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de premiul pentru activitate suplimentară, acordat de două ori pe an, prin decizie a directorului unității de învățământ. Fondurile pentru acordarea acestui premiu se constituie în limita unui procent de 2% aplicat asupra fondului de salarii de la nivelul unității de învățământ. Criteriile specifice pentru acordarea premiului se propun de către consiliul de administrație al unității de învățământ, pe baza metodologiei-cadru aprobate prin ordin al ministrului educației, și se aprobă prin hotărâre a consiliului de administrație al DJIP/DMBIP”, se arată în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Foto: captură – Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023

Foto: © Andrei Rahalski | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Spor de 100% din salariul de bază pentru profesorii, directorii și inspectorii care lucrează în weekend, potrivit Contractului Colectiv de Muncă pentru angajații din București
Profesorii care au contract de plata cu ora în mai multe școli au dreptul la concediu de odihnă plătit de la fiecare angajator, prevede Contractul Colectiv de Muncă pentru angajații din București


5 comments
  1. Premii create sa și recompenseze directorii pe pupătorii de…..

  2. Interesant mod de aplicare a legii peste n ani,fracționat și dacă privim articolele unii sunt plătiți de doua ori :prin gradație și prin premiul de 2%.
    Corect este sa plătiți omul pentru tot ce face suplimentar și în felul acesta dispar gradatiile,inechitabil,dosarele,lupta pentru hârtii doveditoare în schimbul pierderii esenței actului educational.

  3. Când fondurile de salarii nu ajung la majoritatea scolilor, nu se va acorda acest 2%. Oricum, el va fi dat pe baza unor decizii subiective în funcție de cât de slugarnic e cadrul didactic respectiv fata de director, cu condiția ca bugetul unității de învățământ sa permită. Mai bine ar fi abrogat, căci nu vor fi niciodată bani pentru asa ceva, ca să nu mai vorbim de corectitudinea acordării lui.Probabil va fi prorogata aplicarea sine die.

  4. Iată un nou mesaj clar: cine se pune bine cu directorul are de câștigat!!!

  5. hai cu AI ul in educatie !!” nu va opuneți progresului !”

    Producătorul ChatGPT lansează un nou abonament, care va taxa utilizatorii de 10 ori mai mult decât abonamentul de până acum.
    pam, pam !!
    prostia costa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Consiliul Rectorilor

„Nu programei de ieri pentru elevii de mâine!” Peste 200 de cercetători ai Academiei Române, scriitori și profesori, printre care Mircea Cărtărescu, Radu Vancu, Ioana Pârvulescu, cer Ministerului Educației „regândirea integrală” a programei propuse la română pentru clasa a IX-a: „Conține erori impardonabile, descurajează lectura și riscă să amplifice analfabetismul funcțional”

Peste 200 de profesori, scriitori, regizori, dramaturgi și cercetători ai Academiei Române cer oficial Ministerului Educației și Cercetării condus de Daniel David „regândirea integrală a programei” pe care a propus-o…
Vezi articolul

Profesoara Liliana Panaite despre cum poate fi predată în mod interactiv disciplina Educație pentru cetățenie democratică: Elevii vor avea de făcut, până la sfârșitul anului, un dicționar numit Dicționar pentru Democrație

Elevii pot învăța la disciplina Educație pentru cetățenie democratică prin exerciții de gândire și sarcini de lucru, a explicat Liliana Panaite, profesoară de Istorie și Educație socială de la Școala…
Vezi articolul