Din anul școlar 2025-2026, profesorii care fac activitate suplimentară vor fi premiați. Fondurile pentru acordarea acestui premiu se constituie în limita unui procent de 2% aplicat asupra fondului de salarii de la nivelul școlii

26.173 de vizualizări
Foto: © Andrei Rahalski | Dreamstime.com
De anul școlar viitor, profesorii beneficiază de premiul pentru activitate suplimentară, acordat de două ori pe an, prin decizie a directorului unității de învățământ, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Fondurile pentru acordarea acestui premiu se constituie în limita unui procent de 2% aplicat asupra fondului de salarii de la nivelul școlii.

Conform legii, criteriile specifice pentru acordarea premiului se propun de către consiliul de administrație al unității de învățământ, pe baza metodologiei-cadru aprobate prin ordin al ministrului educației.

Art. 217 – „(3) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de premiul pentru activitate suplimentară, acordat de două ori pe an, prin decizie a directorului unității de învățământ. Fondurile pentru acordarea acestui premiu se constituie în limita unui procent de 2% aplicat asupra fondului de salarii de la nivelul unității de învățământ. Criteriile specifice pentru acordarea premiului se propun de către consiliul de administrație al unității de învățământ, pe baza metodologiei-cadru aprobate prin ordin al ministrului educației, și se aprobă prin hotărâre a consiliului de administrație al DJIP/DMBIP”, se arată în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Foto: captură – Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023

Foto: © Andrei Rahalski | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Spor de 100% din salariul de bază pentru profesorii, directorii și inspectorii care lucrează în weekend, potrivit Contractului Colectiv de Muncă pentru angajații din București
Profesorii care au contract de plata cu ora în mai multe școli au dreptul la concediu de odihnă plătit de la fiecare angajator, prevede Contractul Colectiv de Muncă pentru angajații din București

5 comments
  1. Interesant mod de aplicare a legii peste n ani,fracționat și dacă privim articolele unii sunt plătiți de doua ori :prin gradație și prin premiul de 2%.
    Corect este sa plătiți omul pentru tot ce face suplimentar și în felul acesta dispar gradatiile,inechitabil,dosarele,lupta pentru hârtii doveditoare în schimbul pierderii esenței actului educational.

  2. Când fondurile de salarii nu ajung la majoritatea scolilor, nu se va acorda acest 2%. Oricum, el va fi dat pe baza unor decizii subiective în funcție de cât de slugarnic e cadrul didactic respectiv fata de director, cu condiția ca bugetul unității de învățământ sa permită. Mai bine ar fi abrogat, căci nu vor fi niciodată bani pentru asa ceva, ca să nu mai vorbim de corectitudinea acordării lui.Probabil va fi prorogata aplicarea sine die.

  3. hai cu AI ul in educatie !!” nu va opuneți progresului !”

    Producătorul ChatGPT lansează un nou abonament, care va taxa utilizatorii de 10 ori mai mult decât abonamentul de până acum.
    pam, pam !!
    prostia costa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Roxana Mînzatu, audiată în Parlamentul European. Întrebări despre legile anti-justiție ale PSD Dragnea, despre casa din Brașov și despre atașamentul față de statul de drept. „Am dormit în același pat cu mama mea până la 17 ani”

Roxana Mînzatu, propusă comisar european de guvernul Ciolacu și desemnată de Ursula von der Leyen vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene cu portofoliul „Oameni, competenţe şi pregătire”, a fost audiată marți…
Vezi articolul

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Părinților, anunță că se retrage din funcție luna viitoare și că va intra în politică: „Mă culc liniștit, știind că nu am făcut politică, înțelegeri sau orice altceva care ar fi dăunat elevilor”

Președintele Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache, anunță că în luna aprilie se va retrage de la conducerea acesteia. Organizația are un protocol cu Ministerul Educației în calitate de asociație…
Vezi articolul

Voucherele de vacanță se impozitează cu 20%. Spre deosebire de anul trecut, profesorii și angajații din învățământ sunt pe minus cu 25 de lei / Cornelia Popa Stavri: Se reține din salarii suma de 320 de lei

În 2024, voucherele de vacanță se impozitează cu 20%, conform actualelor prevederi legale, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4…
Vezi articolul

Cei doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, clasați în primii 4 și apoi descalificați de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar București, la Olimpiada de Securitate Cibernetică, au fost dați afară pe nedrept din concurs și discriminați – opinie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

Cei doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, clasați în primii 4 la etapa pe Municipiul București și apoi descalificați de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar al Municipiului…
Vezi articolul