Educația privind sexualitatea și percepția publicului asupra acesteia sunt afectate negativ de intervențiile mișcării anti-drepturi din România, de autorități și de instituțiile religioase – raport Human Rights Watch / Țara „încalcă obligațiile sale privind drepturile omului, conform legislației europene și internaționale”, acuză organizația internațională

[jp_post_view]
Foto: © Designer491 | Dreamstime.com
Percepția publicului asupra educației sexuale, avortului și și contracepției, asemenea legilor și politicilor în domeniu, au fost influențate în ultimii ani de mișcarea anti-drepturi, „o campanie transnațională împotriva dezvoltării legislative și politice privind drepturile omului, inclusiv egalitatea de gen”, potrivit unui raport publicat, luni, de organizația internațională Human Rights Watch. Aceasta arată că „sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile femeilor și fetelor, inclusiv dreptul la avort și la metode de planificare familială, s-au erodat semnificativ în România”, în condițiile în care autoritățile „nu doar că nu apără drepturile, ci adesea permit eforturi de a bloca femeile și fetele în exercitarea acestor drepturi”.

Raportul este bazat pe 64 de interviuri cu femei care au discutat propriile experiențe în obținerea de servicii de sănătate sexuală și reproductivă, precum și pe discuții cu activiști în domeniu, oficialități de stat și lideri religioși. Organizația spune că s-a adresat și multor grupuri anti-avort active în România.

În baza acestor demersuri, Human Rights Watch acuză că „eșuând să înlăture obstacolele în accesul la avort în condiții de siguranță, la contracepție și la informații privind sănătatea sexuală și reproductivă, România încalcă obligațiile sale privind drepturile omului, conform legislației europene și internaționale”. Potrivit organizației, „România ar trebui să facă toți pașii necesari, inclusiv o reformă legislativă, pentru a se asigura că o educație cuprinzătoare privind sexualitatea este oferită tuturor celor care învață și că femeile și fetele își pot exercita drepturile de a accesa servicii de avort în condiții legale și sigure și la contracepție”.

Ce spune raportul Human Rights Watch despre educația pe teme de educație sexuală și de sănătate din România:

  • „Instituțiile religioase și oficialii guvernamentali au depus eforturi pentru a bloca accesul la serviciile de sănătate sexuală și reproductivă, la educație sexuală și la drepturile lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor și transsexualilor (LGBT). Confesiunile religioase, în special Biserica Ortodoxă Română și bisericile protestante, au perpetuat și au sprijinit retorica împotriva drepturilor, iar influența conservatorismului religios se extinde la furnizarea de asistență medicală. Spitalele publice au adesea biserici în incinta lor; preoții angajați de aceste biserici folosesc uneori locația lor pentru a propaga retorica anti-avort femeilor și fetelor însărcinate care merg la spital pentru a obține un avort, precum și personalului medical care lucrează acolo.”
  • „Adolescenții din România nu au acces la educație sexuală comprehensivă (ESC) obligatorie. În timp ce unele informații importante privind sarcina, planificarea familială și infecțiile cu transmitere sexuală sunt incluse în programa obligatorie de biologie pentru clasa a VII-a, un activist în domeniul ESC a observat că mulți profesori evită aceste subiecte cu elevii lor.  Școlile oferă „educație pentru sănătate” ca materie opțională pentru elevii din clasele I-XII.  Cursurile disponibile în această programă includ multe subiecte care respectă recomandările internaționale ale ONU privind educația sexuală, oferind informații adecvate vârstei și etapei, bazate pe dovezi științifice, cu privire la o gamă completă de subiecte legate de sexualitate. Natura lor opțională permite însă profesorilor să evite predarea anumitor subiecte pe care le-ar considera inadecvate sau controversate, cum ar fi sexualitatea și avortul. Ratele de participare au fost constant scăzute de-a lungul anilor, ceea ce, potrivit activiștilor, se datorează eșecului Ministerului Educației de a implementa în mod corespunzător educația pentru sănătate, combinat cu efectul mișcării împotriva drepturilor.”
  • ”Din cauza deficitului de servicii educaționale pentru sănătatea sexuală și reproductivă adaptate tinerilor, adolescenții care nu au acces la sănătate sexuală și reproductivă în școli întâmpină dificultăți în a căuta informații direct de la profesioniști din domeniul sănătății și apelează, în schimb, la internet. Acest lucru îi obligă să navigheze abundența de resurse online pentru a găsi informații corecte, ceea ce poate ridica dificultăți pentru adolescenți. România are una dintre cele mai ridicate rate ale nașterilor în rândul adolescentelor dintre statele membre ale Uniunii Europene. Lipsa accesului la informații privind sănătatea sexuală și reproductivă, inclusiv prin intermediul ESC, contribuie la ratele de sarcină la adolescente prin privarea tinerilor de informații care i-ar putea ajuta să facă alegeri în cunoștință de cauză cu privire la sănătatea lor.”

Iar organizația transmite și o serie de recomandări instituțiilor românești și europene. Pentru Ministerul Educației și Cercetării, recomandările sale sunt:

„Garantarea că școlile oferă ESC (educație sexuală comprehensivă – n.red.) incluzivă, adecvată vârstei și stadiului, accesibilă, corectă din punct de vedere științific și nediscriminatorie prin:

  • Aderarea la liniile directoare tehnice internaționale bazate pe dovezi privind ESC.
  • Reintroducerea cerinței ca toate școlile să ofere educație pentru sănătate cu o componentă de ESC pentru elevii din toate clasele și de toate vârstele, fără a fi necesar consimțământul părinților sau al tutorilor legali.
  • Implicarea activă a tinerilor, în toate formele lor de diversitate, și a organizațiilor societății civile care se ocupă de educația privind sănătatea sexuală, drepturile femeilor, drepturile copiilor, drepturile LGBT, drepturile romilor, drepturile persoanelor cu handicap și egalitatea de gen pentru a revizui componenta de educație privind sănătatea sexuală din programa de învățământ în domeniul sănătății și pentru a se asigura că aceasta este cuprinzătoare, incluzivă, adecvată vârstei, nediscriminatorie și disponibilă în formate ușor de înțeles.
  • Dezvoltarea și implementarea unui program de formare, inclusiv privind egalitatea de gen, pentru cadrele didactice din domeniul educației pentru sănătate, în colaborare cu organizațiile societății civile menționate anterior.
  • Înființarea unui mecanism național de reglementare, monitorizare și raportare a datelor privind implementarea curriculumului de educație pentru sănătate, inclusiv ESC, și de prevenire a răspândirii informațiilor eronate și dezinformării cu privire la sănătatea sexuală și reproductivă în școlile din România.”

Raportul integral poate fi consultat aici.

Human Rights Watch este o organizație neguvernamentală internațională ce desfășoară activități de advocacy și cercetare în domeniul drepturilor omului, cunoscută pentru pozițiile sale publice pe teme precum traficul de persoane, drepturile femeilor și ale minorităților sexuale, tortura, crime de război și împotriva umanității etc..

Foto © Designer491 | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Adevărul exmatriculat din învățământ – scrisoare deschisă a directorului Liceului Grigore Antipa din Bacău: Nu este o reformă, ci o „operațiune specială” care subminează, pas cu pas, școala românească / Argumentat, de ce profesorii pierd la salariu până la 420 de lei pe lună și plata cu ora nu e mai mult decât ora din normă

Constantin Ciofu, director al Liceului Tehnologic „Grigore Antipa” din Bacău și profesor cu peste 25 de ani vechime, a transmis redacției Edupeud.ro o scrisoare deschisă dură la adresa ministrului Educației,…
Vezi articolul

Învățarea prin investigație la fizică îmbunătățește competențele specifice ale elevilor și crește interesul față de această materie – studiu al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale

Când profesorii sunt pregătiți susținut pentru a folosi investigația științifică atunci când predau fizica, atât competențele lor, cât și competențele specifice ale elevilor se îmbunătățesc, potrivit unui studiu realizat de …
Vezi articolul
Inspecția specială

Problema pensionării profesorilor, în prag de început de an școlar: 18.000 de cadre didactice sunt în categoria de peste 60 de ani. Este o realitate pensionarea în contextul pandemiei – Marius Nistor, lider sindical

Pensionarea profesorilor de peste 60 de ani, de teama îmbolnăvirii sau din cauza necesității adaptării la predarea online, “este o realitate”. “Am colegi care au cerut pensionarea anticipată, pentru că…
Vezi articolul

Ministerul Educației, despre rezultatele TIMSS 2023: Competențele elevilor de clasa a VIII-a s-au îmbunătățit semnificativ în ultimii 4 ani la matematică și au avut un regres la științe / La clasa a IV-a rezultatele semnificativ îmbunătățite în ultimii 12 ani / Ligia Deca: Trebuie să investim mai mult în educația matematică și științifică la gimnaziu

Progresul semnificativ al elevilor români la matematică, conform rezultatelor raportului internațional TIMSS 2023, este salutat de Ministerul Educației într-un comunicat publicat miercuri seara, pe 4 decembrie. Instituția subliniază că sunt necesare…
Vezi articolul

Temele din vacanța de vară: Rolul lor este de consolidare a cunoștințelor și de prevenire a pierderilor, nu de transfer de responsabilitate de la învățător la părinte – avertizează cercetătorul Dacian Dolean. „Ușoară tendință de diminuare a abilităților la matematică” în vacanța de vară, pentru elevii care trec în clasa a II-a

Rolul temelor de vacanță este de consolidare a cunoștințelor și de prevenire a pierderilor, „nu de învățare de conținuturi noi”. „Ele nu ar trebui să fie văzute ca un transfer…
Vezi articolul

Campania de vaccinare antiHPV reîncepe în această lună: Ce trebuie să facă părinții fetelor cu vârste de peste 11 ani / Coordonatorul grupului de vaccinologie explică de ce este recomandată și vaccinarea băieților

Ministerul Sănătății reia, în această lună, campania gratuită de vaccinare antiHPV, care previne cancerul de col uterin, a fetelor cu vârste între 11 și 14 ani pentru care deja părinții…
Vezi articolul