Educație de 8 lei. Suma medie alocată de o familie pentru educație scade, restul cheltuielilor cresc

2.613 vizualizări
Foto: Pexels.com
Cheltuielile populației pentru educație au fost de 8,61 de lei pe lună, pe gospodărie, în trimestrul II al acestui an (aprilie, mai, iunie), potrivit datelor publicate de INS. Educația și sănătatea sunt cheltuielile care scad față de trimestrul I al anului (ianuarie, februarie, martie). O scădere a fost înregistrată și la facturile de utilități, dar aici declinul este provocat de trecerea de la iarnă la primăvară-vară, deci un consum mult mai mic de gaze, apă, lumină, căldură. Toate celelalte cheltuieli de consum sunt în creștere în trimestrul al II-lea față de trimestrul I al anului.

Gospodăria este termenul statistic pentru familie, iar o gospodărie este formată din 2,3 persoane, potrivit metodologiei Institutului Național de Statistică (INS). Cheltuielile lunare ale acestei gospodării medii au fost, în trimestrul al II-lea, de 3.557 lei/lună. Dintre acestea, cheltuielile de consum (altele decât cele pentru investiții, producție și impozite) sunt în valoare de 2.186 de lei/lună.

Din cheltuielile de consum ale unei familii, doar 8,61 lei sunt pentru educație.

Suma are cea mai mică pondere în cheltuielile unei familii (0,4%), iar în trimestrul al I din 2018 a fost de 9,42 lei, cu 81 de bani mai mare decât suma din trimestrul al II-lea.

Cheltuielile de consum ale unei familii în 2018 (SURSA: INS) Trimestrul 2 (lei) Trimestrul 1 (lei)
Produse agroalimentare și băuturi nealcoolice 770,76 726,80
Băuturi alcoolice, tutun 188,14 170,20
Îmbrăcăminte și încălțăminte 161,13 126,09
Locuință, apă, electricitate, gaze și alți combustibili 315,82 401,99
Mobilier, dotarea și întreținerea locuinței 126,11 120,90
Sănătate 106,93 110,81
Transport 164,66 138,20
Comunicații 107,22 104,85
Recreere și cultură 84,40 61,85
Educație 8,61 9,42
Hoteluri, cafenele și restaurante 40,07 37,40
Diverse produse și servicii 112,76 111,21
Cheltuieli totale de consum 2186,61 2119,72

SURSA FOTO: pexels.com


3 comments
  1. De care familie? De care? De care?

  2. Cred ca e vorba despre cheltuieli cu educarea celor 2,3 membri ai familiei statistice. Adica si adultii, nu doar copiii trebuie sa aloce timp si fonduri pentru educatie (cursuri, traininguri, reconversii profesionale, practica profesionala, voluntariat, noi aplicatii, tot ce aduce un plus la cunostintele si competentele cuiva). Si timpul pe care il investeste cineva in educatie e intotdeauna dublat de fonduri de undeva: bani de haine, de transport, de pixuri, de hrana.
    De aceea suma e inspaimantatoare, pentru ca inseamna ca un numar imens de romani nu dau niciun ban pentru educatie, in timp ce taxele pentru aceste cursuri nu sunt chiar mici!

  3. Se poate stii ce cheltuiele sunt incluse la „educatie”? Ca daca intra : rechizitele pt scoala , carti, manuale, caiete de lucru, cursurile auxiliare, antrenamentele sportive, orele de pregatire, etc…la 8 lei pe luna inseamna ca ai mei sunt 1 la 185- 190 de copii…Si nu prea cred asta. Ai mei sunt mai putin fata de cei din jur si nu iese la calcul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Două din 5 gravide adolescente din zonele rurale defavorizate din România nu au efectuat analizele recomandate în sarcină, din cauza lipsei accesului la servicii medicale și a resurselor financiare – Studiu și infografic Salvați Copiii

Vârsta medie la nașterea primului copil în cazul mamelor adolescente din zonele rurale defavorizate din România este de 16 ani la prima naștere și de 18 ani la al doilea…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Studiu: 7 din 10 români activi financiar din orașe, digitalizați, vorbesc despre bani și își planifică lunar bugetul / Peste 60% dintre participanți nu au reușit să răspundă corect la cel puțin jumătate din întrebările financiare de bază

Peste 60% dintre participanții la un studiu nu au reușit să răspundă corect la cel puțin jumătate din întrebările referitoare la concepte de bază ale domeniului financiar, precum inflația, dobânda…
Vezi articolul

Cei mai mulți români spun că nu folosesc mai deloc timpul de lucru pentru calcule sau citirea unor documente / 5% dintre înalți funcționari și membri ai aparatului executiv afirmă că alocă mult timp pentru muncă fizică grea / Doar 20% din populația activă folosește mult dispozitive digitale la muncă

Mai puțin de 8% dintre românii activi folosesc cel puțin jumătate din timpul de lucru apelând la competențe precum cititul manualelor sau documentelor tehnice și la fel de puțini apelează…
Vezi articolul

40% dintre tinerii români ar dori să se mute în altă țară în următorii trei ani, iar aproape un sfert au planuri concrete în acest sens – raport Eurofound / România a avut cea mai mare rată de tineri NEET, din Uniunea Europeană, în 2022 – tineri de 15-29 de ani care nu sunt în sistemul de educație sau în cel de formare și nici nu lucrează

Pentru prima dată în istoria recentă, România a fost clasată pe primul loc la încă un indicator negativ în Uniunea Europeană: rata tinerilor NEET. Astfel 20% dintre tinerii cu vârsta…
Vezi articolul