Elevii unei școli din Gorj au dat de 2 ori simularea Evaluarea Națională 2022 la limba și literatura română, după ce profesorii le-au distribuit subiectele greșite / Elevii au primit subiectele adresate celor care învață în limba maghiară

5.161 de vizualizări
Foto: © Andreaobzerova | Dreamstime.com
O anchetă la școala Albeni din județul Gorj a fost deschisă de Inspectoratul școlar, după ce elevii de clasa a VIII-a au primit ieri, la simularea Evaluării Naționale 2022 subiecte dedicate elevilor care studiază în limba maghiară și care învață limba română ca limbă secundară. După terminarea examenului, copiii au fost rechemați în sala de examen pentru a susține din nou simularea cu subiectele destinate lor, potrivit Europa FM.

Aproape 30 de elevi de clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială Albeni, școală cu predare doar în limba română, au susținut luni de două ori simularea la evaluarea națională. La ora 9:00, când a început examenul, elevii au primit subiectele pentru școlile cu predare în limba maghiară, deși la Gorj nu există nicio astfel de unitate de învățământ.

Profesorii și-au dat seama că nu au distribuit subiectele corecte, abia după ce elevii au dat examenul și au plecat acasă. Drept urmare, au rechemat elevii la școală pentru a susține din nou examenul, cu subiectele stabilite pentru școlile cu predare în limba română.

Cei din Inspectoratul Școlar Județean Gorj susțin că au început o anchetă la această școală, de vină fiind doar profesorii, care nu au descărcat de pe site subiectele care trebuiau împărțite acestor copii. Cei de la ISJ susțin că profesorii au supus elevii la un stres în plus, iar pentru asta trebuie să răspundă disciplinar.

Subiectele la limba română pentru elevii maghiari, cele pe care le-au rezolvat prima oară, elevii
Subiectele la limba și literatura română pentru elevii care învață în școli cu predare în limba română
Barem de corectare pentru limba și literatura română pentru elevii maghiari

Barem de corectare pentru limba si literatura română
Citește și: Subiecte Limba română Evaluarea Națională 2022 – simulare. „Crezi că dialogul deschis cu profesorii îi îndepărtează sau îi apropie pe elevi de înțelegerea lecțiilor predate?” – argumentare în 50-70 de cuvinte, unul dintre itemii de la clasa a VIII-a
Citește și: Subiecte Matematică Evaluarea Națională 2022, simulare. Ce exerciții au primit elevii

Foto: © Andreaobzerova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


4 comments
  1. :))) ca la noi..

  2. Minunați elevi.
    Două ore sa stai cu cerințe in altă limbă si sa nu zici nimic.
    De comisia de profesori ce sa mai zic.
    Greșește unul, greșește al doilea dar să nu vadă niciunul în 2 ore…

  3. Niciun politruc din școală sau inspectorat nu și-a dat demisia. De oroare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Program gratuit cu lecții interactive pentru siguranță și sănătate, adresat școlilor și diriginților, „fără să fie nevoie de zeci de ore de training pentru profesori” – lansat de un start-up educațional și un departament al Universității Babeș-Bolyai

Un program gratuit, interactiv, cu lecții pentru siguranță și sănătate și care „poate fi activat în câteva minute în fiecare școală” este oferit școlilor și diriginților de către un start-up…
Vezi articolul

UPDATE Doi candidați de la Rezidențiat au avut febră/Locurile pentru rezidenți la ATI, suplimentate. Horațiu Moldovan, secretar de stat: Record istoric al numărului de candidați/Toți cei admiși își vor găsi loc să se poată forma/ Ce s-a întâmplat la Piatra Neamț este o tragedie, o catastrofă care să sperăm că nu se va repeta niciodată

Peste 11.000 de absolvenți ai Universităților de Medicină și Farmacie au susținut astăzi examenul de rezidențiat, acesta fiind „cel mai mare număr de candidați” din ultimii ani, a declarat Horațiu…
Vezi articolul

„Una dintre cele mai vechi ființe vii de pe Terra”, o plantă care trăiește de peste 60.000 de ani în Carpați – descoperită de o echipă internațională de cercetători, inclusiv un profesor al Universității Babeș-Bolyai

O specie extrem de rară, Andryala laevitomentosa, ar putea fi „cel mai vechi organism viu de tip plantă de pe Pământ”, anunță Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Aceasta anunță că planta…
Vezi articolul