Eliminarea impozitului pe cifra de afaceri, cerută de Cărturești Guvernului: blochează investițiile și accesul la carte în orașele mici și medii / Multe librării din țară, inclusiv Verona, cea mai mare din România, riscă să fie închise

1.384 de vizualizări
Foto: Cărturești
Librării din toată țara, inclusiv Cărturești Verona, cea mai mare din România, riscă să fie închise din cauza impozitului minim pe cifra de afaceri, avertizează lanțul de librării Cărturești, prin intermediul unui comunicat. Fondatorii solicită Guvernului eliminarea acestei taxe, introdusă în 2024, pe motiv că afectează grav investițiile și accesul la carte în orașele mici și medii, „care nu au alternative”.

Fondatorii rețelei Cărturești subliniază că librăriile funcționează cu un profit de doar 2-3% și că măsura fiscală din 2024 a blocat investițiile și planurile de extindere în orașele mici și medii, „acolo unde accesul la carte este inexistent”.

Mai mult, 80% dintre pierderile înregistrate de Cărturești în primele șase luni ale anului sunt generate de impozitul pe cifra de afaceri, mai susțin aceștia.

„Cerem guvernanților ca misiunea pe care o îndeplinim împreună cu furnizorii noștri să nu fie penalizată în continuare printr-o taxă care, în cazul nostru, reduce resursele pentru a crește impactul educațional, cultural și social din România”, este redat în comunicat.

Lipsa accesului la carte „înseamnă creșterea analfabetismului funcțional, vulnerabilitate la dezinformare și polarizare socială”, mai este subliniat în documentul amintit.

Redăm integral comunicatul rețelei de librării Cărturești:

Cultura nu se măsoară în procente, dar poate fi pierdută din cauza lor. Cărturești solicită Guvernului eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri

Cărturești solicită Coaliției de Guvernare anularea impozitului pe cifra de afaceri (IMCA) introdus la începutul anului 2024 prin Legea 296/2023.

Măsura afectează puternic nu doar dezvoltarea lanțului de librării, ci și funcționarea acestuia. Librăriile din România operează cu un profit de 2-3% în cel mai bun caz, iar introducerea acestei măsuri a avut ca efect, după numai un an, oprirea investițiilor și renunțarea la deschiderile de librării planificate în orașele mici și medii – acolo unde accesul la carte este inexistent. 

Mai mult, librării Cărturești din orașe precum Brăila, Drobeta Turnu-Severin, Târgu Jiu, localități care nu au alternative privind accesul la carte, până la Verona, din București, cea mai mare și mai activă librărie din România, gazdă a peste 300 de evenimente anual, ar trebui închise în urma aplicării acestei taxe. 

Pentru o imagine de ansamblu, industria de carte a fost afectată în ultimii doi ani de falimente, insolvențe, închideri de librării și, mai recent, de majorarea TVA-ului la carte de la 5% la 11%. Toate aceste evenimente au creat dezechilibre și au contribuit la scăderea consumului de carte din România care, potrivit Eurostat, este deja cel mai redus din Europa. 

„Anul acesta traversăm o perioadă dificilă. În primele șase luni am înregistrat pierderi, iar 80% dintre acestea sunt generate de impozitul pe cifra de afaceri, un impozit care trebuie plătit indiferent de rezultat. Cerem guvernanților ca misiunea pe care o îndeplinim împreună cu furnizorii noștri să nu fie penalizată în continuare printr-o taxă care, în cazul nostru, reduce resursele pentru a crește impactul educațional, cultural și social din România. Am dezvoltat o rețea națională de 60 de librării și o cifră de afaceri de peste 50 milioane euro și nu ne-am pus niciodată problema optimizărilor fiscale prin divizări sau împărțirea activității pe firme multiple, și iată că acum vedem cum corectitudinea este sancționată”, transmite Nicoleta Iordan, co-fondatoare Cărturești.

Cărturești și-a asumat încă de la înființare un rol activ în sprijinirea accesului echitabil la carte și cultură, obiectivul companiei fiind acela de a crește impactul educațional și de a genera un profit sustenabil care să permită deschiderea cât mai multor librării în cât mai multe zone din țară.

Ca atare, Cărturești a investit continuu majoritatea profiturilor obținute în dezvoltarea businessului, alături de creditele bancare obținute în baza acestora extinzându-se inclusiv în comunități fără acces la librării, biblioteci, evenimente culturale sau alte forme de contact direct cu cartea.

„Vânzările sunt în scădere și investițiile sunt blocate. Lipsa accesului la carte înseamnă creșterea analfabetismului funcțional, vulnerabilitate la dezinformare și polarizare socială. Văzând realitatea din jur, măsurile fiscale nu fac decât să adâncească aceste vulnerabilități, când atenția guvernanților ar trebui îndreptată către repararea acestora prin crearea unor politici publice sănătoase. Însă ce vedem sunt măsuri care penalizează antreprenorii români prin decizii luate fără viziune”, conchide Șerban Radu, cofondator Cărturești.

Cărturești a construit o rețea de 60 de librării în România și în Republica Moldova devenind cel mai important hub cultural și educațional din țară. Anual este gazdă și organizator a peste 800 de evenimente: lansări de carte, festivaluri literare, cluburi de lectură, dezbateri, ateliere pentru copii, oferind acces gratuit la activități culturale pentru milioane de români.”

Citește și:
Eurostat: România este pe ultimul loc în UE la obiceiul de a citi / Mircea Miclea: Bursele puteau fi convertite în vouchere din care elevii și studenții să-și cumpere doar cărți și rechizite școlare. Ar fi fost și un ajutor pentru edituri și pentru librării, și așa lovite de noile cote TVA


1 comment
  1. Nici înainte prețurile pe care le aveau în Cărturești nu erau mici (ce cumpăr eu aveau prețuri de 100+ lei per volum.) Acum e și mai mare, deși cinstit, au adăugat doar cei 6% diferență introduși de TVA (cel puțin pe moment).

    Dar toate lucrurile se scumpesc, și dacă înainte îmi călcam pe inimă și dădeam suta aia de lei… acum se cam adună multe și nu-mi prea mai permit. Stau și urmăresc zilnic reducerile și ofertele, noroc că mai există, altfel, zero șanse să mai cumperi ceva la aceste prețuri (și nici concurența nu mai are prețuri mici).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Elevii olimpici internaționali, care fac parte din loturile ce reprezintă România, tăiați de la bursele de excelență și puși fără nicio explicație la burse de merit, pe care oricum le luau, pentru că sunt și olimpici naționali. Schimbarea vine peste noapte și e netransparentă, iar decizia Ministerului Educației e condamnată ferm de Consiliul Național al Elevilor

O „nedreptate făcută cu ușile închise“ de către Ministerul Educației, față de elevii participanți la loturile olimpice internaționale, asta acuză Consiliul Național al Elevilor după apariția în Monitorul Oficial a…
Vezi articolul

Federația națională a părinților cere măsuri urgente pentru combaterea consumului și traficului de droguri în rândul tinerilor: Ministerul de Interne și Agenția Antidrog să își regândească sistemul de combatere, prevenție, intervenție și consiliere

Federația Națională a Părinților (FNP) solicită măsuri urgente pentru combaterea consumului și traficului de droguri în rândul tinerilor, în contextul acțiunilor desfășurate de DIICOT privind instrumentarea unui dosar ce are ca obiect…
Vezi articolul

Mai multe asociații de elevi acuză Guvernul că minte, în plină grevă generală a profesorilor: Asociațiile de elevi din țară nu au fost invitate la consultările anunțate de Guvern pentru marți

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETM) „condamnă minciunile…
Vezi articolul

Prima localitate din România care crește datorită Educației. Autoritățile din Ciugud, Alba, anunță că vor investi 9 milioane de euro din bani europeni în construcția unei noi școli, după ce vechea școală „ne-a rămas mică”

Primăria Comunei Ciugud anunţă câştigarea unui proiect european în valoare de peste 9 milioane de euro prin care va construi o nouă scoală, unitatea de învăţământ urmând a fi în…
Vezi articolul