Prima localitate din România care crește datorită Educației. Autoritățile din Ciugud, Alba, anunță că vor investi 9 milioane de euro din bani europeni în construcția unei noi școli, după ce vechea școală „ne-a rămas mică”

2.129 de vizualizări
Sursă foto: G4media
Primăria Comunei Ciugud anunţă câştigarea unui proiect european în valoare de peste 9 milioane de euro prin care va construi o nouă scoală, unitatea de învăţământ urmând a fi în totalitate independentă energetic, potrivit Agerpres. În urmă cu un an scriam că școala inteligentă din Ciugud a ajuns la 200 de copii de la 60, în doar 3 ani. Dezbaterea lansată comunității pentru noua școală a început încă din 2020.

Proiectul este cu atât mai deosebit pentru că a implicat atât echipa primăriei, cât şi o echipă de experţi coordonată de o persoană cu deficienţe de vedere. „Ovidiu Tuduruţă şi-a folosit atât experienţa în accesarea fondurilor europene, cât şi ideile de a crea o unitate de învăţământ cât mai accesibilă şi pentru persoanele cu dizabilităţi. Lista finală a proiectelor care vor intra la finanţare a fost anunţată, zilele trecute, iar Comuna Ciugud este pe primul loc în Regiunea Centru între proiectele care prevăd construirea de şcoli verzi”, potrivit sursei citate.

Noua scoală va fi construită în centrul satului Ciugud, pe un teren generos de peste 5 hectare, urmând  să  fie înconjurată de un parc plantat de la zero cu arbori autohtoni. În proximitatea şcolii se va afla o bază sportivă modernă, care, în prezent, se află în aşteptarea finanţării de la Compania Naţională de Investiţii. Şcoala va presupune concepte moderne de predare, care vor îmbina atât tehnologia cât şi deschiderea spre natură, astfel că unele dintre sălile de clasă vor avea pereţi cortină care se pot deschide pentru ca, în timpul verii, orele să se mute în natură.

„În 2019, am deschis la Ciugud prima scoală smart din mediul rural din România, iar în câţiva ani ne-a rămas mică. Am decis să căutăm surse de finanţare pentru a construi o nouă scoală şi ne bucurăm că am reuşit să câştigăm prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă peste 9 milioane de euro pentru acest proiect. Construim o scoală a viitorului pentru comunitatea noastră, în care continuăm să îmbinăm în procesul educaţional respectarea identităţii rurale cu folosirea tehnologie şi inovaţiei. Noua clădire va fi în totalitate independentă energetic şi va folosi soluţii inovative pentru producerea energiei, răcirea şi încălzirea claselor, dar şi pentru împrospătarea continuă a aerului din spaţiile folosite de elevi şi profesori.

Lansăm totodată o nouă provocare sistemului educaţional din România: viitoarele scoli din România trebuie să fie smart, verzi şi accesibile pentru orice copil, indiferent de dizabilitatea pe care o are. Şi, aşa cum spunem mereu, nu lăsăm să moară şcoala de la ţară!”, a declarat primarul Gheorghe Damian.

„A fost o provocare să acceptăm invitaţia echipei Primăriei Ciugud de a construi împreună dosarul de candidatură pentru proiectul unei şcoli a viitorului, care îmbină tehnologia, inovaţia şi protejarea mediului cu accesibilitatea pentru orice copil. A fost provocator şi greu pentru că finanţatorul a decis că prima şansă în competiţia pentru construirea de şcoli verzi aparţine localităţilor cu evoluţie demografică semnificativă la nivelul populaţiei tinere, respectiv copii şi elevi. În mod normal, având în vedere că s-au depus 270 cereri de finanţare pentru doar 40 de proiecte câştigătoare, tehnic nu puteam fi competitivi împreună, înaintea municipiilor reşedinţa de judeţ sau înaintea altor oraşe, deoarece evoluţia numărului de copii/ elevi în orice tip de unitate urbană este semnificativ mai mare comparativ cu mediul rural.

Totuşi am mizat pe singura şansă pe care am avut-o: am făcut un proiect impecabil şi am reuşit să obţinem maximum din punctajul subiectiv, clasând proiectul pentru şcoala verde din Ciugud pe primul loc la nivelul Regiunii Centru în cadrul componentei de construcţie’, a spus Ovidiu Tuduruţă, coordonatorul echipei Ideas Funding Pack, experţii care au contribuit la proiectul şcolii.

În anul 2019, prima scoală inteligentă din România rurală a fost deschisă la Ciugud. Şcoala este un proiect pilot, care foloseşte tehnologia în procesul educaţional, implementând în acelaşi timp soluţii inteligente pentru reducerea consumului de energie. Şcoala din Ciugud este de fapt un adevărat ‘laborator’ de testare a tehnologiilor inovatoare. Întreaga clădire este controlată electronic şi îşi reglează aerul condiţionat şi iluminatul cu ajutorul unor senzori controlaţi printr-un sistem de management inteligent, în timp ce calitatea aerului şi confortul din sălile de clasă sunt de asemenea monitorizate. În ceea ce priveşte educaţia, profesorii folosesc în procesul predării table interactive, chrome-book-uri, software educaţional şi o platformă online dedicată. Şcoala din Ciugud este şi prima scoală publică din România, care foloseşte un laborator de realitate virtuală şi realitate augmentată în activităţile sale didactice, copiii fiind transferaţi în lecţii interactive cu ajutorul căştilor VR.

În 2023, la Ciugud a fost deschisă o grădiniţă cu program prelungit modernă, realizată printr-o investiţie importantă derulată de Primăria Comunei Ciugud, în valoare de aproximativ 1,6 milioane de euro. Suma necesară construirii unităţii de învăţământ preşcolar a fost alocată din două surse: printr-un proiect european finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală gestionat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (500.000 de euro), respectiv din bugetul local (aproximativ 1,1 milioane de euro).

Grădiniţa îmbină tehnologii moderne, care permit reducerea consumului de energie, dar şi crearea unui confort optim pentru copiii care frecventează unitatea.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cei doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, clasați în primii 4 și apoi descalificați de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar București, la Olimpiada de Securitate Cibernetică, au fost dați afară pe nedrept din concurs și discriminați – opinie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

Cei doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, clasați în primii 4 la etapa pe Municipiul București și apoi descalificați de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar al Municipiului…
Vezi articolul

„Filmul și educația publicului tânăr”, conferință la Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografie din București sâmbătă, 16 decembrie. Intrarea este gratuită / Printre vorbitori, profesoara de limba română Carmen Ion

O conferință despre utilizarea filmului în educație va fi organizată sâmbătă, 16 decembrie, începând de la ora 10, de Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografie (UNATC) din București, potrivit…
Vezi articolul

Sesiunea studenților 2026. Psihoterapeutul Tudor Ștefan Rotaru: O greșeală pe care studenții o fac frecvent este că sar peste somnul de noapte. Nu este o idee bună, chiar dacă ar putea părea o soluție salvatoare

Psihoterapeutul Tudor Ștefan Rotaru a vorbit, pentru TVR Iași, despre sesiunea studenților și le-a oferit câteva sfaturi. „Primul sfat pe care l-aș avea pentru studenți ar fi să înceapă din…
Vezi articolul

Mai multe asociații de elevi acuză Guvernul că minte, în plină grevă generală a profesorilor: Asociațiile de elevi din țară nu au fost invitate la consultările anunțate de Guvern pentru marți

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETM) „condamnă minciunile…
Vezi articolul