Examenul de stat pentru elevii din Italia, la sfârșit de gimnaziu: la ce materii sunt testările scrise și cum se desfășoară interviul de examinare într-una din țările care ar putea fi model pentru schimbări în Evaluarea Națională de clasa a VIII-a, potrivit ministrului David

[jp_post_view]
Foto: © Brasilnut | Dreamstime.com
Elevii italieni trec, la finalul studiilor gimnaziale, printr-un examen de stat ce are drept scop să verifice cunoștințele și competențele acumulate pe parcursul școlii generale – școala primară și 3 ani de învățământ secundar inferior. Acest examen, ce cuprinde trei testări și un interviu, a fost menționat de ministrul român al Educației și Cercetării, Daniel David, drept potențial model pentru schimbări în Evaluarea Națională de clasa a VIII-a. 

Modelul italian este prezentat pe larg pe platforma europeană Eurydice. La finalul celui de-al treilea an de studii gimnaziale, elevii italieni trebuie să dea acest examen final, însă pentru a se înscrie trebuie să întrunească o serie de criterii: să nu fi lipsit la mai mult de 25% din timpul de predare, să aibă note la purtare de peste 6/10 și să nu fi înregistrat măsuri disciplinare pentru fapte grave, dar și să fi participat la o testare națională standardizată externă (ce cuprinde, în ultima parte a ultimului an de gimnaziu, teste de matematică, limba italiană și limba engleză).

Examenul de stat cuprinde 4 probe și este organizat la finalul anului școlar:

  • Test scris la limba italiană (sau altă limbă de studiu recunoscută oficial)
  • Test scris la matematică
  • Test scris la limbi străine
  • Un interviu programat după cele trei teste scrise

Interviul acoperă toate disciplinele din ultimul an de studii și urmărește să evalueze:

  • competențele de raționalizare,
  • competențele de soluționare a problemelor,
  • competențele de gândire critică,
  • competențele de cetățenie,
  • competențele de utilizare a limbilor străine.

Elevii care studiază muzica trebuie să dea și un test practic pentru folosirea instrumentului studiat.

Elevii care „trec” acest examen – adică obțin media 6/10 sau peste – obțin o Diplomă de finalizare a primului ciclu de studii (școală primară și învățământ secundar inferior), ce permite accesul a al doilea ciclu (liceu). Aceeași diplomă este însoțită de un certificat ce le atestă nivelul competențelor acumulate – așa-numitul „profil al elevului”. În cazul elevilor care obțin note mici, școlile au în mod autonom măsuri pentru a îmbunătăți rezultatele acestora.

Obținerea diplomei de finalizare a primului ciclu de învățământ este singura condiție ce trebuie îndeplinită pentru ca elevul să fie admis la liceu. Părinții aleg tipul de liceu (general sau vocațional), apoi sunt așteptați să înscrie elevul într-un liceu din zona în care locuiesc, în funcție de numărul de locuri disponibile. Liceele admit elevi în funcție de numărul de locuri, iar dacă acesta este depășit de numărul de cereri liceele au posibilitatea de a accepta altele în funcție de criterii stabilite la nivel de unitate de învățământ.

Foto: © Brasilnut | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Modelul francez de examinare a elevilor la sfârșit de gimnaziu: la ce materii sunt testările în Franța și cum arată evaluarea în țara care ar putea fi model pentru schimbări în Evaluarea Națională de clasa a VIII-a, potrivit ministrului David
„Evaluarea finală” de școală generală în Finlanda, țară ce ar putea fi luată ca model pentru schimbări în Evaluarea Națională – clasa a VIII-a, potrivit ministrului Daniel David


3 comments
  1. Atata timp cat professori din tara nu se comporta la fel ca Cei din afata nu poti avea un sistem ca’ afara. In tarile mentionate professori nu pregatesc ca’ …. pentru ASI rotumji veniturile.Tb sa se termine in Ro cu Meditatiile si professori sa fie cu adevarat professori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șerban Iosifescu: Reforma curriculară nu începe cu planurile-cadru / Școala ar trebui să-și construiască singură disciplinele și numărul de ore, dacă are capacitatea instituțională și demonstrează că acoperă toate standardele

Școala ar trebui lăsată „să decidă și să-și construiască singură disciplinele sau trans disciplinele, inclusiv numărul de ore alocat”, dacă demonstrează că acoperă toate standardele, afirmă Șerban Iosifescu, într-o analiză…
Vezi articolul
Mircea Miclea, Gabriel Liiceanu, Lazar Vlasceanu, Andreo Cornea, Nicolae Manolescu si Radu Vancu / Foto: Inquam Photos și Arhive personale

BREAKING Scrisoare deschisă semnată de 100 de intelectuali, printre care Gabriel Liiceanu, Mircea Miclea, Lazăr Vlăsceanu, Andrei Cornea, Nicolae Manolescu, Radu Vancu, care îi cer ministrului Educației „consultarea reală a intelectualilor României, a corpului profesoral și a părinților”, reanalizarea proiectelor de legi ale educației și prelungirea perioadei de dezbateri

O scrisoare deschisă semnată de 100 de intelectuali, printre care Gabriel Liiceanu, Mircea Miclea, Lazăr Vlăsceanu, Andrei Cornea, Nicolae Manolescu, Radu Vancu, a fost adresată public ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu,…
Vezi articolul

„Școala și viața nu pot fi două realități diferite” – profesorii Mihaela Nicolae și Bogdan Rațiu, despre noile modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2021

Opinie semnată de profesorii de Limba și literatura română Mihaela Nicolae de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Buzău și Bogdan Rațiu de la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu-Mureș,…
Vezi articolul

Ce înseamnă „foarte multe ore de școală”, pentru care ministra Ligia Deca cere „aerisirea” planurilor-cadru de liceu: România – în topul țărilor europene cu cele mai multe zile de vacanță și totodată prima ca număr de ore în învățământul obligatoriu / Peste un sfert din timpul de școală este irosit, potrivit datelor Băncii Mondiale

Un număr mai mic de ore de școală, așa încât să se simtă o „aerisire” pentru elevi, este unul dintre cele trei „principii” enunțate de ministra Educației, Ligia Deca, atunci…
Vezi articolul