FOTO Modelul primei școli smart din mediul rural, cea de la Ciugud, preluat în comuna Căbești din Bihor / Școala a fost renovată în timpul pandemiei

1.660 de vizualizări
Foto: Facebook.com
Școala din comuna bihoreană Căbești are un nou suflu, inspirat după modelul primei școli smart din mediul rural, cea de la Ciugud, din județul Alba. Începând de pe 5 septembrie, copiii se întorc într-o școală care a fost dotată cu tehnologii moderne, mobilier nou, chiar și o sală de muzică, după cum anunță Primăria de la Ciugud într-o postare pe Facebook, la debutul acestui an școlar.

Potrivit postării, până de curând copiii comunității de doar 1.800 de oameni erau nevoiți să aducă lemne la școală pentru a face focul în sobe: „Este realitatea dureroasă din multe școli din satele „României educate'”. „Singura grijă a copiilor este acum să învețe, să viseze și să fie fericiți”, mai scriu cei din Ciugud.

În școală învață 105 copii. „Am decis că e timpul să renovăm totul, doar pereții rămăseseră, atunci când am văzut că majoritatea copiilor sunt duși la grădinițe din comunele vecine și nici nu se mai întorc la școală în Căbești”, a declarat primărița comunei din Căbești, Corina Ene, pentru EduPedu.ro. Școala a început să fie renovată în octombrie 2020, cu bani prin PNDL 2, după ce și-a preluat mandatul, iar lucrările au fost accelerate după câteva neînțelegeri cu firma contractată.

În timpul renovărilor, elevii treceau printr-o perioadă de învățare online, dar când a fost nevoie să învețe cu prezență fizică, au fost amenajate spații în clădirea primăriei, mai spune edilul pentru EduPedu.ro. În prezent, temperatura în clădirea școlii se reglează prin telefon, există o centrală pe peleți, copiii beneficiază de o stație de încărcare de Chromebook-uri, iar profesorii vor fi formați complet pentru predarea digitală în următoarele două săptămâni.

FOTO cu școala din Căbești
Există și o sală de muzică și de gătit

Chitară, pian, fluier și saxofon – copiii învață gratuit, după școală, de la profesori contractați de unitatea de învățământ cu bani de la primărie alocați pe activități culturale, cum să cânte la aceste instrumente muzicale. Au fost cumpărate cu bani din donații, așa cum sunt și cărțile bibliotecii din sala de muzică. „Copiii se puneau la instrumente, să cânte, e o bucurie, a fost frumos luni”, mai spune primărița despre prima zi de școală, 5 septembrie, pe care a pregătit-o comunitatea, prin voluntari, cu două săptămâni dinainte.

„O învățătoare a vrut să aibă un atelier de gătit gogoși cu cei din clasa I. Am zis ‘bine’, am pregătit o sală cu un cuptor, mașină de spălat vase și ustensile de bucătărie, bineînțeles cu promisiunea să gătească prăjituri cu copiii, nu pentru alte ocazii”, a adăugat aceasta.

Cum arăta școala în septembrie-octombrie 2020

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PROIECT Diplomele studenților care termină facultatea din 2025 vor avea cod QR, la fel și diplomele de doctor din 2024 / Berezovski, Ministerul Educației: Va arăta parcursul academic integral al absolventului

Începând cu anul 2025, diploma de absolvire a programelor universitare – licență, masterat, de inginer, arhitect și altele urmează să conțină ca element distinctiv un cod QR, prevede un proiect…
Vezi articolul

BAC 2025. Profesoara Florina Rogalski: Subiectul al III-lea, chiar dacă este la alegere, are un grad de dificultate mare, prin complexitatea autorilor. Candidații trebuie să pună în dinamică relaţia dintre două personaje, e mai greu decât să caracterizezi un sigur personaj

Florina Rogalski, profesoară de Limba română la Școala Centrală din București, a declarat, referitor la proba de Limba română din cadrul examenului național de bacalaureat 2025, că „subiectul al III-lea, chiar…
Vezi articolul

Program gratuit de formare pentru profesorii de matematică din 4 județe, despre predarea prin legătura dintre școală și realitate – DataMathLab 2023 / Vor învăța cum să ajute elevii să înțeleagă matematica și să o folosească de zi cu zi

Profesorii de matematică din 4 județe ale țării se pot înscrie și participa gratuit la un program de formare care își propune să îi ajute să contribuie la înțelegerea matematicii…
Vezi articolul

VIDEO Cîmpeanu, despre orele remediale: „Nu știu cum vom putea găsi o soluție atunci când foarte multe școli aflate în localități care depășesc pragul de 6 la mie intră integral în online” / Aproximativ 140.000 de elevi înscriși

Din ce în ce mai multe școli intră în scenariul roșu, cu predare exclusiv online, fiindcă se află în localități carantinate, ceea ce înseamnă că vor exista întârzieri și în…
Vezi articolul