GHID pentru profesori. Încheierea mediilor în anul școlar 2019-2020, explicată grafic de Ministerul Educaţiei pentru 8 situaţii

33.627 de vizualizări
Ministerul Educaţiei a publicat un ghid pentru profesori în care explică cele 8 situaţii în care mediile elevilor pot fi încheiate pentru anul şcolar 2019-2020.

Menţionăm că şcolile au început să cheme profesorii pe rând, pentru ca aceştia să încheie mediile şi situaţiile şcolare ale elevilor pentru anul în curs, potrivit surselor Edupedu.ro.

Cursurile pentru elevii din anii terminali ar trebui să se încheie în această săptămână.

Anul şcolar se încheie oficial pentru ceilalţi elevi pe 12 iunie.

Redăm Ghidul Ministerului Educaţiei:

„Încheierea situației școlare se poate realiza astfel:

a) nu se vor mai susține lucrările scrise pentru semestrul al II-lea (teze), iar mediile vor fi încheiate cu minimum două calificative/note.

b) pentru învățământul primar:

  • Situația 1: dacă elevul are cel puțin două note în semestrul al II-lea, dar activitatea sa on-line nu poate fi valorificată, atunci situația școlară semestrială se poate încheia doar cu aceste două calificative/note.

  • Situația 2: dacă elevul are cel puțin două calificative/note în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia și cu mai mult de două calificative/note.

  • Situația 3: dacă elevul are doar o notă în semestrul al II-lea și nu i se poate valorifica activitatea desfășurată on-line, atunci a doua notă va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru.

  • Situația 4: dacă elevul are doar un calificativ/o notă în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea desfășurată on-line, atunci situația sa școlară semestrială se poate încheia cu cel puțin două note.

  • Situația 5: dacă elevul nu are niciun calificati/nicio notă în semestrul al II-lea și nu i se poate valorifica activitatea on-line, atunci media semestrului I devine media anuală.

  • Situația 6: dacă elevul nu are nicio notă în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia cu cel puțin două note.

  • Situația 7: dacă media primului semestru este mai mică decât 5 și nu poate fi valorificată activitatea on-line, cadrul didactic decide împreună cu elevul/părintele/susținătorul legal data la care acesta poate susține o lucrare scrisă/un proiect prin care să fie notat, iar nota la această evaluare devine media anuală.

  • Situația 8: dacă media primului semestru este mai mică decât 5 și se poate valorifica activitatea on-line, atunci media semestrului al II-lea poate fi încheiată cu cel puțin două note.

Important: Valorificarea activității on-line prin prin calificativ/notă se face cu acordul elevului sau cu acordul părintelui/susținătorului legal.

  • Situaţia elevilor din învăţământul profesional şi tehnic

Procedurile și modalitățile de încheiere a mediilor au fost aprobate prin Ordin de Ministru al Educației publicat în Monitorul Oficial. Ordinul 4249 din 13 mai 2020 modifică Regulamentul de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), stabilit prin OMEN 5079/2016. Încheierea mediilor prin această procedură este valabilă pentru anul școlar 2019-2020.

Foto: edu.ro


9 comments
  1. alta situatie-insuficient semestrul I, fara activitate on-line in semestrul al II lea si de NEgasit familia? Are insuficient la 2 obiecte..cum se procedeaza COROGENT sau REPETENT???

  2. Sau inca o situatie concreta: am elevi cu media sub 5 pe primul semestru, si cu 3 note de 4 pe semestrul 2….fara a ma complica cu acordul de la parinti, pot incheia media 4 cu notele pe care le au deja si raman corigenti. Corect?

    1. Si eu consider ca e corect, dar o sa vedem ce fac si ceilalti, pentru ca unii elevi au deja 3-4 materii deci ar trebui sa fie repetenti

  3. 1. La situația 7, nu credeți că este o „minune” (inițial când a fost publicată fără poză, iar acum are și poză)?
    Este vorba de încheierea situației pe semestrul al doilea. Nu? Cum poate o notă dintr-o lucrare să devină medie anuală (ceea ce după părerea mea înseamnă că s-a exclus posibilitatea elevului de a susține examen de corigență, în situația în care această notă este mai mică de 5, el fiind declarat direct repetent, doar cu o medie mai mică decât 5, după cum se poate înțelege din această situație), dacă eu îi închei media elevului pe semestrul al doilea?
    Eu știu că media anuală la un obiect se încheie, dacă elevului îi dă ca medie pe ambele semestre cel puțin 5, iar dacă este mai mică de 5, media după examenul de corigență devine medie anuală. Dacă cel care a redactat a vrut să ne sugereze ceva, să facă și punctul 9 și să și-l asume.
    Ce pot eu înțelege din următoarele situații?
    – Elevul are media 4 pe primul semestru și pe acest semestru are două note de 4 și nu-i pot valorifica activitatea online, iar „minunea de lucrare” în care a luat nota 5, anulează toată „știința” de care a dat dovadă elevul până la 11.03.2020?
    – Elevul are media 4 pe primul semestru și pe acest semestru are două note de 5 și nu-i pot valorifica activitatea online, iar „minunea de lucrare” în care a luat nota 3, îl face să rămână repetent?
    Sigur că sunt multe alte situații „minunate” la care se poate ajunge, dar mă opresc aici.
    În final am rugămintea să se renunțe la punctele 7 și 8 (cu tot cu poze), căci nu de alta prevăd că factorii decizionali de astăzi vor avea concurență serioasă peste 10 – 15 ani, dacă vor mai dori să ocupe o funcție de demnitate publică.
    2. Dacă ați vrea să vă faceți datoria cu seriozitate, ați vedea că cel puțin 50% dintre cadrele didactice au fost din data de 11.03.2020 în concediu (s-au „străduit”, dar nu au reușit să intre niciodată online), iar acum au încheiat deja mediile (eu îi înțeleg mai au „un rest” de concediu până în 31 august, nu ca cei care predau limba română, matematică, etc., care au stat și or să mai stea încă până pe 12 iunie, multe orele în online cu elevii).

  4. Sau alta situație! Elevul are media mai mică decât 5 pe primul semestru la mai mult de 3 discipline si pe semestrul al doilea, are câte doi de 5 la acele discipline si nu se poate valorifica activitatea online! I se încheie media pe semestrul al doilea 5 la acele discipline, conform situației 1, dar rămâne repetent!

  5. Buna ziua! Ar mai mai fi o situație! Dacă elevul are media mai mică decât 5 pe primul semestru si deja două note pe semestrul al doilea și nu se poate justifica activitatea online! Se încheie media pe semestrul al doilea cu acele două note! Concret: are doi de 5 pe semestrul al doilea; i se încheie media 5 pe semestrul al doilea cu cele două note, conform situației 1, dar rămâne corigent!

  6. Pentru invatamantul profesional si tehnic, in situatia in care modulul se desfasoara pe parcursul intregului an sunt numai note sub 5 ( 6-7 note), iar elevului nu i se poate valorifica activitatea online( se raspunde doar prezent sau nu exista activitate online) cum se incheie situatia?
    Cum procedam daca solicitam sa faca un proiect sau sa se sustina o lucrare scrisa si rezultatul e sub 5 sau refuza sa faca?

  7. Cadrelor didactice titulari si suplinitori care nu au predat online si au trimis doar sarcini de lucru ,PDF -uri si linkuri elevilor,ce ghid exista pentru incheiat mediile lor , la sfarsit de an scolar exista .Stim toti ce poate scrie in ghid ,felicitari pentru efortul de a nu face nimic,diplome cu foarte bine la sfarsitul anului scolar ,recompense in salarii , vouchere de vacanta,zile de concediu pana la toamna,marire de salarii din sept.2020 etc,despagubiri morale ca nu au fost la scoala sa socializeze etc.

  8. Da, asta nu aveam: prezentarea grafica. Nu le-ar fi rusine. Li s-a trimis scrisoare deschisa de 2 saptamani de catre sindicat sa explice cum se ia si aplica acel acord de notare. Si niciun raspuns. Si ei vin cu reprezentare grafica??Dar ce, profesorul e cu retard mintal, ii trebuie reprezentare grafica?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Subiectele și baremele de la Definitivat 2023 pentru profesorii de gimnaziu și liceu. Lectura unei opere sau relația dintre text și curentul cultural, cerințe la metodică pentru profesorii de Limba română

Subiectele și baremele de la Definitivat 2023 pentru profesorii de gimnaziu și liceu au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a examenului a avut loc între orele…
Vezi articolul

DOCUMENT Orele remediale pentru elevi pot fi făcute și la stat, și la privat, și în regim simultan. Școlile pot aduce profesori calificați din alte unități pentru aceste cursuri. Ministerul Educației le-a spus inspectorilor că cele 5 zile „pierdute” în Martie vor fi plătite pentru că se consideră absențe ale elevilor

Ministerul Educației le-a transmis șefilor inspectoratelor școlare județene într-o videoconferință, săptămâna trecută, că cele 5 zile „pierdute” în luna Martie în programul de ore remediale plătite lansat cu fonduri europene…
Vezi articolul
Rata de promovare a concursului național de Titularizare

Titularizarea 2025 se deblochează prin ordonanță de urgență, confirmă ministrul Daniel David: Mulți au dubii că memorandumul din 2024 este valabil. Ca să nu punem la risc concursul și să îl organizăm pe baza unei interpretări, închidem această ambiguitate

Concursul de Titularizare 2025 se va organiza prin ordonanță de urgență, aprobată în ședința de guvern de joi, 24 aprilie, confirmă ministrul Educației și Cercetării (MEC), Daniel David. Acesta a…
Vezi articolul

Mihaela Bucşa, profesoară de Fizică, la Școala Sânpetru, Brașov: În toate discuțiile cu copiii, noi le-am spus așa – voi învățați, folosiți acest timp pe care îl câștigați în favoarea voastră, astfel încât rezultatul la evaluare, atunci când ea se va da, să fie unul favorabil vouă

„Suntem dispuși să facem grevă până când vom fi auziți, până când ceea ce cerem se va rezolva. În toate discuțiile cu copiii, am spus așa: voi învățați, folosiți acest…
Vezi articolul

Ziua Educației. Are 23 de ani și a învățat de la elevi să asculte, să aibă răbdare și uneori să tacă – Adelin Stanciu: Zâmbetul acela sincer de copil și mesaje de tipul „domnu’, azi mi-a plăcut ora!” mă fac să merg mai departe

Astăzi, de Ziua Educației, oamenii zilei ar trebui să fie profesorii. Nu politicienii, nu vedetele, nu analiștii TV. Măcar o zi pe an ar trebui să vorbim despre multele exemple…
Vezi articolul