Grecia închide pentru 2 săptămâni școlile primare, grădinițele și creșele. Rămân deschise școlile speciale / Ministrul grec al sănătății: Școlile primare au fost ultimul lucru pe care am vrut să îl închidem, iar acesta e un mesaj despre cât de gravă este situația

1.658 de vizualizări
Ministrul grec al educatiei, ministrul sanatatii si ministrul de interne / Foto: Facebook.com/Niki Kerameus
Guvernul grec a anunțat astăzi noi măsuri urgente pentru școli, pentru a combate pandemia de coronavirus: școlile primare, creșele și grădinițele se închid pentru următoarele două săptămâni, până pe 30 noiembrie. Rămân deschise doar școlile speciale, relatează www.iefimerida.gr.

De la ora 09.00, posturile televiziunii naționale vor difuza materiale pentru elevii școlilor primare, educația online va începe de la ora 14.00. Familiile cu copii nu vor plăti consumul de internet în orele de educație online, au declarat autoritățile.

Anunțul a fost făcut la Ministerul grec al Sănătății, de ministrul educației, ministrul sănătății și ministrul de interne.

„Școlile și mai ales școlile primare au fost ultimul lucru pe care am vrut să îl închidem, iar acesta în sine este un mesaj clar pentru toată lumea despre cât de gravă este situația”, a declarat ministrul grec al sănătății.

Ministrul educației, Niki Kerameos, a anunțat că „de luni, 16 noiembrie, timp de 2 săptămâni se suspendă funcționarea grădinițelor și școlilor primare din toată țara. Toate școlile speciale de tratament și educație vor rămâne deschise. Educația la distanță începe prin televiziune educațională și învățare modernă. Suntem toți împreună în această cursă. Vom face tot ce este omenește posibil pentru a menține viu procesul educațional, pentru a le permite copiilor noștri să continue procesul de învățare cât mai ușor. E greu pentru toți, dar vom reuși împreună”.

Ministrul sănătății, Vassilis Kikilias, a declarat că recomandarea comitetului de specialiști de a închide și școlile primare și grădinițele s-a bazat pe „mobilitatea intensă” a părinților, bunicilor, profesorilor și personalului administrativ către și de la școli.

„Potrivit comitetului, reducerea traficului și respectarea fidelă a celorlalte măsuri pot duce la o reducere a cazurilor”, a precizat oficialul guvernamental, care a adăugat că „sănătatea publică este primordială”.

Amintim că Grecia a decis la începutul lunii să închidă colegiile şi liceele, ca parte a instituirii unui lockdown la nivel naţional. Grădiniţele şi şcolile primare au rămas de atunci deschise.

Spre deosebire, România a închis toate școlile și grădinițele, lăsând să funcționeze numai after school-urile și creșele.

Cele mai multe state mențin deschise școlile, fie total, fie parțial. Acum, Grecia intră în grupul restrâns al țărilor europene care anunță închiderea tuturor școlilor, alături de România, Cehia, Polonia, Lituania.

Citește și:
Grecia: Prima zi de școală online pentru elevii de gimnaziu și liceu a fost marcată de probleme de conexiune la platforma de e-learning
Grecia închide colegiile şi liceele ca parte a instituirii unui lockdown la nivel naţional. Grădiniţele şi şcolile primare rămân deschise
Grecia amână până pe 14 septembrie redeschiderea școlilor, iar măștile vor fi obligatorii și gratuite


1 comment
  1. După cum spuneam și în vara.Valul 2 va începe după deschiderea școlilor. Sincronizarea este evidentă, toată țările s-au confruntat cu acesta situatie, și coincidenta sau nu, dar deloc surprinzător, valul 2 a început după deschiderea scolilor. Nu sunt epidemiolog, dar nu ai nevoie de studii de specialitate sa observi asta, nu? România s-a mișcat remarcabil de repede, din nou (poate de frica dezastrului din sistemul sanitar dar și pentru a proteja alegerile pe care PNL ține neapărat) și a închis școlile, inclusiv ciclul primar, cu 2 saptamani mai devreme comparativ cu restul tarilor. Țările care nu au închis încă ciclul primar, Franța, Anglia – vor închide și ele în citeva zile. Austria va închide de luni de exemplu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Transport gratuit pentru elevi

PNL, reacție dură la adresa lui Vasile Dîncu, după criticile acestuia la proiectul legilor Educației: „Nu înțelegem declarațiile, e posibil ca domnul Dîncu să nu fi fost informat / Legile își vor urma parcursul așa cum am stabilit”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a respins vineri afirmațiile critice ale lui Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național PSD, care a cerut prelungirea termenului de analiză pentru legile educației…
Vezi articolul

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, apel către guvernanți: Creşte numărul pensionarilor la catedră. Situaţia a fost generată atât de lipsa posturilor titularizabile, cât mai ales de numărul foarte mic al tinerilor care vor să profeseze în învățământ

„Creşte numărul pensionarilor la catedră, pentru că tinerii nu vor să lucreze în învăţământ”, se arată într-un comunicat al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației.…
Vezi articolul

Crearea urgentă a noilor programe și planuri-cadru pentru liceu, solicitată de Consiliul Național al Elevilor, în contextul în care proiectul Legii învățământului preuniversitar prevede o nouă structură a examenului de Bacalaureat

„Consiliul Național al Elevilor solicită urgentarea elaborării noilor programe și planuri-cadru pentru liceu, astfel încât, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a educației, acestea să fie axate pe…
Vezi articolul