Greșeală elementară sau mână de ajutor? Pentru că a depus recursul în afara termenului legal, Ministerul Educației a pierdut definitiv procesul în care premierul Ciucă obținuse suspendarea analizei tezei sale de doctorat, suspectă de plagiat

1.030 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Greșeală de proporții a Ministerului Educației într-unul dintre cele mai răsunătoare procese în care a fost implicată această instituție, în ultimii ani. Pe data de 19 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins un recurs al Ministerului într-un dosar intentat, anul trecut, de premierul Nicolae Ciucă. Motivul: contestația fusese depusă în afara termenului legal! Prin urmare, judecătorii nu au mai analizat motivele recursului, ”pe fond”, acțiunea fiind respinsă ”pe excepție”. În acest dosar, Ciucă obținuse, în martie 2022, printr-o decizie extrem de controversată, suspendarea analizei tezei sale de doctorat pentru care, anterior, jurnalista Emilia Șercan prezentase dovezi conform cărora era plagiată masiv.

”Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale – Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării împotriva sentinţei nr. 364 din 1 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv. Definitivă. Pronunţată astăzi, 19 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”

Astfel s-a încheiat unul dintre cele două demersuri prin care premierul Ciucă a luptat pentru a împiedica analiza, de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a tezei sale de doctorat. Prin această acțiune, în primă instanță, la Curtea de Apel București, pe 1 martie 2022, Ciucă obținuse din partea unui complet condus de judecătoarea Ionela Tudor, suspendarea analizei lucrării sale de doctorat pe care o susținuse în 2003 și pentru care, în ianuarie 2022, jurnalista Emilia Șercan prezentase dovezi că este plagiată în proporție de circa o treime.

Motivarea sentinței a făcut valuri în mediul politic și în rândul societății civile, după ce Tudor a invocat drept pretext al admiterii cererii de suspendare a analizei faptul că ”luând în considerare cariera profesională şi, în concret, cea politică a reclamantului, generarea unei astfel de ştiri are un impact major în credibilitatea electoratului şi a partidului, care poate să conducă la retragerea încrederii acordate, mai ales în contextul social şi politic actual, în care este nevoie de o stabilitate în conducerea executivă a statului.

Articolul integral, pe G4Media.ro.

3 comments
  1. Nu este prima oara cand directia juridica din minister face lucruri inadmisibile pentru niste juristi corecti! A fost, desigur, depasit termenul ca sa-l scape pe Ciuca de ancheta sesizarii de plagiat ajunsa la CNATDCU si suspendata pe cai ilegale… Deci, inca o ilegalitate in justitita romana!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dacă ești un profesor bun, nu mai pui, în primul rând, problema numărului de ore, spune Mircea Bertea, președinte al Asociației Colegiilor Pedagogice: Într-o oră, faci cât altul în cinci

Președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România, Mircea Bertea, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, în contextul proiectelor de planuri-cadru, că „dacă ești un profesor…
Vezi articolul
analfabetism functional

Cum recunoști analfabetul funcțional? Profesorul Paul Cernat: Din modul în care folosește cuvinte pe care nu le înțelege, iar asta putem să vedem și în mediul politic / Limba literară cultă a devenit una dintre cele mai grele limbi străine

„Ne confruntăm cu o creștere a analfabetismului funcțional, ceea ce se numește foarte pedant în mediile pedagogice iliterație, ești iliterat. Precaritatea vocabularului, felul în care folosește cuvinte pe care nu…
Vezi articolul

Paradoxul de la Școala Centrală, unde spațiul lipsește, dar este suficient. Primarul Radu Mihaiu: Domnul director spune că nu are nevoie de spațiu suplimentar, dar că elevii din ani terminali vor să-și ia o precauție suplimentară și să nu vină la școală

Școala Centrală din București este terenul unor premiere în învățământul din Capitală: în prima săptămână de redeschidere a tuturor școlilor i-a ținut acasă pe elevii care nu sunt în clase…
Vezi articolul