Grupurile de cercetare europene pot să câștige 8 milioane de coroane daneze prin premiul „Into Change Award” / Înscrierile se încheie pe 1 august

67 de vizualizări
Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com
Grupurile de cercetare europene „care au demonstrat excelență în activitatea lor” se pot înscrie la un concurs lansat de Ministerul danez al Învățământului Superior și Științei, cu un premiu în valoare de 8 milioane de coroane daneze, anunță ministerul Educației și Cercetării.
  • Înscrierile se încheie în data de 1 august 2025, ora 12:00 CET (ora Europei Centrale).

Nominalizările pot viza orice domeniu de cercetare și pot fi prezentate de universități europene, instituții de cercetare, fundații și academii dedicate științelor și artelor umaniste. Fiecare instituție poate nominaliza un grup de cercetare pentru acest premiu.

„Into Change Award este dedicat recunoașterii și onorării activității grupurilor de cercetare europene care au întreprins cercetări remarcabile și inovatoare la cel mai înalt nivel internațional, inclusiv cu un impact semnificativ la nivelul societății”, este precizat în text.

Premiul constă în 8 milioane DKK (coroane daneze) și este acordat în colaborare cu fundațiile daneze non-profit Novo Nordisk Foundation, Villum Foundation și Carlsberg Foundation, parte a fundațiilor VELUX, fiecare contribuind cu 1 milion DKK la suma totală acordată în 2025, se arată în anunț.

Criteriile de evaluare, potrivit site-ului ministerului danez:

  • Candidații trebuie să fi demonstrat contribuții sau perspective științifice revoluționare care au avut un impact semnificativ asupra domeniului lor de cercetare.
  • Candidații trebuie să fi avut o relevanță și/sau un impact central la nivelul societății. Aceasta include contribuții în beneficiul mediului, securității, democrației sau competitivității, precum și contribuții la dezbaterea publică, bunăstare și servicii.
  • Se așteaptă de la candidați să fi demonstrat valori științifice esențiale în activitatea pentru care sunt nominalizați: curiozitate științifică, colaborare, responsabilitate și asumare, respect reciproc și față de alți actori/entități, precum și deschidere în cercetare.

Mai multe informații sunt disponibile pe website-ul Ministerului danez al Învățământului Superior și Științei.

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
ULTIMA ORĂ Ministrul Educației și Cercetării anunță că a început evaluarea tuturor institutelor de cercetare și a unităților de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul național: Am început o evaluare, care va duce apoi la reorganizarea arhitecturii / Între timp, accentuăm distribuirea fondurilor prin competiție


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Una dintre cele mai vechi ființe vii de pe Terra”, o plantă care trăiește de peste 60.000 de ani în Carpați – descoperită de o echipă internațională de cercetători, inclusiv un profesor al Universității Babeș-Bolyai

O specie extrem de rară, Andryala laevitomentosa, ar putea fi „cel mai vechi organism viu de tip plantă de pe Pământ”, anunță Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Aceasta anunță că planta…
Vezi articolul

Nivelul de alfabetizare financiară în România este de 8%, cel mai mic din Europa: Peste jumătate dintre români întâmpină dificultăți financiare în viața de zi cu zi, ceea ce nu le permite să economisească, arată un studiu al Institutului de Economie Mondială al Academiei Române

Studiul Bunăstarea financiară și alfabetizarea financiară în România, realizat de Institutul de Economie Mondială din cadrul Academiei Române, arată că România are cel mai redus nivel de alfabetizare din Europa.…
Vezi articolul

DANUBIUS-RI a devenit oficial un Consorțiu European pentru Infrastructură de Cercetare. Este primul ERIC coordonat de România și va studia sistemele fluviu-deltă-mare, inclusiv efectele schimbărilor climatice și biodiversitatea

Comisia Europeană a acordat statutul juridic de Consorțiu European pentru Infrastructură de Cercetare (ERIC) centrului DANUBIUS-RI – Centrul Internațional pentru Studii Avansate asupra Sistemelor Fluviu-Mare, pe 25 iunie, conform unui…
Vezi articolul