Guvernul alocă 100 de milioane de lei în plus pentru achiziția de materiale de protecție sanitară și dispozitive electronice în școli, cu 4 zile înainte de începerea cursurilor

654 de vizualizări
Copii cu tablete la scoală / Foto: World Vision Romania
Executivul a aprobat, în ședința de guvern de joi seară, suplimentarea cu 100 de milioane de lei a bugetului Ministerului Educației pentru anul 2020, pentru achiziția de materiale de protecție sanitară și dispozitive electronice. Banii pentru finanțarea „Programului național Educația în siguranță” sunt acordați din Fondul de rezervă, potrivit MEC.

Ministerul precizează că beneficiare vor fi unitățile de învățământ preuniversitar de stat care nu au asigurate aceste bunuri, din bugetele proprii sau de către autoritățile publice locale:

  • „În acest sens, unitățile de învățământ aflate în această situație vor transmite Inspectoratului Școlar Județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București necesarul de materiale de protecție sanitară și dispozitive electronice, în vederea asigurării acestora pentru desfășurarea în condiții normale și în siguranță a activităților didactice.”

MEC precizează:

  • Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București pot constitui stocuri de rezervă care vor fi distribuite unităților de învățământ preuniversitar de stat la solicitarea ulterioară a acestora. Inspectoratele școlare județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București transmit și vor solicita Ministerului Educației și Cercetării includerea în bugete a creditelor de angajament și a creditelor bugetare, necesare efectuării achizițiilor.
  • Ministerul Educației și Cercetării va aloca creditele bugetare și creditele de angajament necesare efectuării achizițiilor, cu încadrare în suma alocată.
  • Achiziția bunurilor prevăzute în Programul național „Educația în siguranță” se realizează de către inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Pachet pentru Educație” destinat întăririi competențelor de bază și sprijinului pentru profesori – pe agenda de lucru a Comisiei Europene în 2026, anunță vicepreședinta CE, Roxana Mînzatu

Un „Pachet pentru educație” se numără printre cele patru direcții de acțiune pentru vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu educația, Roxana Mînzatu, în anul 2026, potrivit unui anunț făcut de aceasta…
Vezi articolul

VIDEO Studentul la psihologie David Popovici: Am rămas la o universitate în România pentru că am încredere că sistemul de învățământ românesc poate ajuta și poate începe să investească în tineri și am încredere că putem avea mai multă viziune în sistemul de învățământ

În prima zi de facultate la Universitatea din București, David Popovici își dorește o experiență de student cât mai normală și nu crede că există educație fără sport și sport…
Vezi articolul

Răspunsul Ministerului Educației la memoriile directorilor care contestă nivelul de salarizare: să aștepte aprobarea unui proiect de lege în Parlament care ar crește cu 1.500 de lei salariile directorilor și inspectorilor, fără niciun termen

Ministerul Educației vrea ca directorii de școli să aibă salarii mai mari decât cele ale profesorilor, însă singura soluție pe care le-o propune este să aștepte până când un proiect…
Vezi articolul

FOTO & HARTĂ Patru specii de păsări, observate pentru prima dată în București, anunță Societatea Ornitologică: crestețul pestriț, ciocîntors, lopătarul și sfrânciocul cu cap roșu

Anul acesta, lista speciilor de păsări observate în București s-a îmbogățit cu patru specii noi, cresteț pestriț (Porzana porzana), ciocîntors (Recurvirostra avosetta), lopătar (Platalea leucorodia) și sfrâncioc cu cap roșu…
Vezi articolul