Guvernul va veni cu o decizie în privința salarizării personalului nedidactic din școli până la sfârșitul săptămânii, susține liderul sindical Marius Nistor: Trebuie să-și calculeze banii și să ne dea răspunsul

9.431 de vizualizări
Foto: © Mykhailo Polenok | Dreamstime.com
Până la sfârșitul acestei săptămâni, Guvernul o să vină cu o decizie în privința rezolvării problemei ce ține de salarizarea personalului nedidactic din unitățile de învățământ, după cum a declarat, pentru Edupedu.ro, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. La începutul lunii februarie, sindicatele au discutat cu reprezentanții Guvernului și promisiunea a fost că problema salarizării va fi rezolvată în cel mult două săptămâni, ceea ce încă nu s-a întâmplat.

„Până la sfârșitul săptămânii acesteia, trebuie să avem un răspuns. Ei își fac calculele și noi așteptăm răspunsul. Răspunsul nu poate să fie decât unul singur, să-i duci pe maximul salarial al legii 153. Trebuie să-și calculeze banii și să ne dea răspunsul până la sfârșitul săptămânii”, a precizat Marius Nistor.

Miercuri, 1 februarie, sindicatele au purtat o discuție cu reprezentanții Guvernului pe tema salarizării personalului nedidactic. Promisiunea pe care au primit-o reprezentanții sindicatelor a fost că, în 1-2 săptămâni, va fi rezolvată problema salarizării personalului nedidactic.

În cadrul discuției de atunci au participat următoarele persoane, potrivit lui Marius Nistor: Ligia Deca – ministrul Educației; Sorin Ion – secretar de stat în Ministerul Educației; Cristian Vasilcoiu – secratar de stat în Ministerul Muncii; Mihnea Drumea – consilier de stat al premierului Ciucă.

Informații de context

Miercuri, 1 februarie, principalele sindicate din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“, au protestat în fața Guvernului. – detalii aici

„Federațiile sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar și superior consideră că, în perioada imediat următoare, Guvernul României trebuie să adopte un act normativ prin care personalului nedidactic să  i se acorde salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, concomitent cu acordarea sporurilor pentru condiții de muncă pentru toate categoriile de salariați din învățământ. De asemenea, este absolut necesară adoptarea unui act normativ care să repoziționeze salariații din învățământ în ierarhia funcțiilor bugetare, astfel încât funcțiile didactice să nu se mai regăsească în pătrimea inferioară, ci, să fie poziționate în raport cu nivelul de calificare profesională și importanța pentru societate a activității de educare a tinerelor generații.”, se arată în comunicatul primit de Edupedu.ro.

La sfârșitul anului trecut, Ligia Deca a anunțat că, pentru anul 2023, creșterile salariale ale profesorilor sunt moderate. De asemenea, Deca a mai anunțat creșteri salariale de până la 24% pentru personalul din școli. Nu e clar dacă aceste creșteri sunt prinse deja în bugetul pentru 2023 sau sunt planuri pentru următoarea lege a salarizării.

Potrivit Hotărârii de Guvern privind majorarea costului standard per elev în anul 2023, salariile în învățământ vor crește, în medie, cu 7% anul acesta. – Detalii aici

În luna decembrie, sindicatele au ieșit în stradă. Premierul Ciucă spunea că analizează o formulă de „abordare salarială unitară și echitabilă pentru sectorul educației”. – Detalii aici

Foto: © Mykhailo Polenok | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Guvernul a promis că în cel mult două săptămâni va rezolva problema salarizării personalului nedidactic din școli, susține liderul sindical Marius Nistor / Protestele sunt sistate până atunci
SURSE Profesorii vor primi între 3% și 8% în plus la salariu în luna februarie, pentru salariul din ianuarie. Personalul nedidactic ar urma să primească creșteri de 10% / Pentru 2023, Ligia Deca anunța în decembrie creșteri de până la 24% pentru personalul din școli

6 comments
  1. Personalul nedidactic va asigura confortul pentru desfășurarea activității în școli. Pe aceștia ia-ți uitat la nenumăratele măriri și sporuri salariale în învățământ. Nu uitați însă, că nu sunt slugile profesorilor sau ai altor entități sindicale! Nu ați făcut decât să ai tratați astfel, de la profesori și până la minister care au uitat de acești oameni! Parca personalul nedidactic nu trebuie să mănânce sau să își întrețină familiile!

  2. Din punctul meu de vedere și din cunoștințele regăsite în carti criteriul importantei nu este unul obiectiv pri urmare nu ar trebui folosit pentru salarizare în nici un domeniu..

  3. Asteptam cu nerabdare raspunsul, dar ce faceti daca zic ca in septembrie se rezolva?
    Orice nemultumire a fost amanata pana in septembrie, dupa stim ce s-a intamplat.

  4. Pai doar personal nedidactic mă hoților ? Pentru ei se făcu amărâta aia de grevă ?
    Sindicate mai corupte și nenorocite ca astea din educație rar am văzut, dar și oameni mai prosti care îi tolerează.
    Ne merităm soarta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile pot depune cererile pentru acreditare, autorizația de funcționare provizorie sau evaluarea externă periodică ARACIP până pe 15 martie, anunță instituția într-o notă către inspectorate. Documentele se trimit la sediul agenției

De joi, 3 ianuarie, până pe 15 martie 2024, școlile pot depune cererile pentru acreditarea, autorizația de funcționare provizorie sau evaluarea externă ARACIP, potrivit unei note trimise inspectoratelor școlare în…
Vezi articolul

Profesor anonim. Completarea și validarea dosarelor pentru definitivat: Umilința continuă, cel puțin pentru o parte dintre cadrele didactice care au beneficiat de „depunerea formularelor online la etajul doi”

Într-o societate dezvoltată, liderii coordonează și pun umărul la schimbare, stimulează gândirea critică și descentralizează cât mai mult cu putință. În România, în multe momente, mentalitatea celor care descurajează orice…
Vezi articolul

Senatorul USR Ștefan Pălărie acuză lipsa de transparență și de respect a ministrei Educației: „Ligia Deca nu vine în dialog la comisii, nu publică legile Educației, aștept de două luni un răspuns pe tema Catalogului electronic”

Senatorul USR, Ștefan Pălărie o acuză pe ministra Educației Ligia Deca de lipsă de respect și transparență. Mai exact, senatorul spune că Ligia Deca „vorbește doar prin intermediari, nu vine…
Vezi articolul

Marș civic și manifestații pro-Europa ale studenților și tinerilor în București și alte 8 orașe din țară, precum și la Bruxelles și Milano, de Ziua Europei / Organizatori: Îi rugăm pe toți cei care ni se alătură să evite pancartele și bannerele electorale / O companie oferă 400 de vouchere de parcare gratuite, pe perioada mitingului

Manifestațiile pro-Europa vor începe la ora 18, ora României, potrivit programului publicat de organizatori. Marșul din București va avea loc pe traseul Piața Universității – Piața Victoriei, în intervalul 18:00-22:45,…
Vezi articolul