În universități se mai face cercetare de 5 euro pe cap de locuitor. Cheltuielile sunt mai mici decât ce dă Guvernul pentru Biserică

1.438 de vizualizări
SURSA: freepik.com
Universitățile alocă din ce în ce mai puțini bani pentru cercetare și dezvoltare. Asta arată cifrele Eurostat pentru ultimii 10 ani. Dacă în 2007 cheltuielile pe acest sector erau de 157 de milioane de euro, iar în 2008 a urcat la 233 de milioane de euro, în 2017 abia s-a atins pragul de 100 de milioane de euro. Ca procent în PIB, cheltuielile din învățământul superior cu cercetarea dezvoltarea înseamnă 0,05%, mai puțin față de 0,069% cât a alocat Guvernul pentru Biserică în același an, potrivit datelor Secretariatului de stat pentru Culte.

Cheltuiala pentru Cercetare și Dezvoltare în universități este de 138 de euro pe cap de locuitor, la nivelul mediu al Uniunii Europene. În România a fost, în 2017, de doar 5 euro pe cap de locuitor – în 2008 suma a fost de 11,3 euro. Cele mai mari sume alocate pentru cercetare în învățământul superior sunt în Danemarca (513 euro/locuitor), Norvegia (474 euro), Islanda (425 de euro), Suedia (406), Austria (295).

Cheltuielile de Cercetare Dezvoltare din Universități ca procent din PIB, reprezintă, din 2016 încoace, potrivit datelor Eurostat, mai puțin decât cheltuielile pentru culte.

SURSA: culte.gov.ro

Finanțările pentru culte din ultimii opt ani (prezentate în tabel) au fost făcute de către Guvern (cu amendamente din Parlament) prin Secretariatul de Stat pentru Culte.

FOTO: Designed by Mario_luengo


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Noua directoare a Institutului Cultural Român din Londra, Catinca Nistor, nu a absolvit London School of Economics, așa cum a susținut la audierile din Parlament și în CV, potrivit unui răspuns oficial al LSE

Actrița Catinca Maria Nistor, numită de Parlament director la Institutul Cultural Român din Londra fără concurs, nu a absolvit și nici nu a urmat cursurile prestigioasei universități London School of…
Vezi articolul

Fosile de rechini și pisici de mare, descoperite de arheologi în județele Sălaj și Maramureș. Cercetătorul Nicolae Trif: Sunt dinți cu morfologii complet noi. Urmează analiza lor în profunzime

Un grup de cercetători coordonați de paleontologul Nicolae Trif anunță descoperirea a numeroase fosile de rechini și pisici de mare în două situri din nordul Sălajului și sudul Maramureșului, scrie Turnul…
Vezi articolul
inscriere DSBU

ARACIP anunță că modificarea standardelor de evaluare a calității, propusă prin două proiecte de hotărâre de Guvern, a fost fundamentată pe feedback-ul primit de la 73 de școli evaluate în ultimii 2 ani și de la evaluatori

Proiectele prevăd schimbarea modului de evaluare externă a unităților de învățământ, punându-se accent pe calitatea învățământului și interacțiunea cu profesorii și elevii, așa cum a povestit într-un scurt interviu pentru…
Vezi articolul