Inspectoratul București: Niciun elev nu a avut temperatură peste 37,3 grade C la intrarea în examenul de Evaluare Națională 2020

3.635 de vizualizări
Foto: © Inquam Photos – Octav Ganea
Niciun elev din București nu a avut temperatură peste 37,3 grade C, la intrarea în examenul de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2020, a declarat pentru Edupedu.ro Maria Manea, inspector școlar general adjunct. Contactată în legătură cu numărul de elevi excluși din examen la triajul epidemiologic efectuat în școli la începutul probei, Manea a precizat că „nu a fost niciun caz raportat”.

Oficialul a precizat că au existat două situații, în această dimineață, care au impus prezența copiilor în sesiunea specială de Evaluare Națională de peste 2 săptămâni. Unui copil i-a decedat un părinte în această dimineață, iar alt copil și-a rupt mâna și, cu adeverință de la medicul de familie, va participa la următoarea sesiune. „Dar cazuri de candidați cu temperatură noi nu am avut”, a adăugat Manea.

Inspectorul a precizat că nici în perioada 2-12 iunie nu au fost identificați elevi cu temperatura peste valoarea maximă admisă, la intrarea în școli, unde a avut loc pregătirea pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2020.

Amintim că, la nivel național, „în toată perioada 2-12 iunie am avut în jur 42 de cazuri [de elevi cu temperatura peste 37,3 grade C – N.Red.] La pregătire au fost peste 70% dintre elevii care vor susține acum Evaluarea Națională”, a declarat în urmă cu o zi ministrul Educației, Monica Anisie.

Cum se efectuează triajul epidemiologic la intrarea în școală, pentru Evaluarea națională 2020:
  • triajul epidemiologic se efectuează de către cadrul medical la intrarea în Centrul de Examen, astfel:
  • prin măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, activitate care se va realiza la umbră;
  • dacă temperatura corporală depășește 37,3 grade C, atunci se repetă măsurarea temperaturii de 3 ori succesiv, la un interval de timp de 2-5 minute
  • prin observarea clinică a simptomelor respiratorii de tipul tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată
Ce se întâmplă cu elevii care au temperatură peste 37,3 grade la intrarea în Evaluarea Națională 2020?
  • Cadrele medicale care constată că un elev are temperatură peste 37,3 grade și deci este în situația de a nu fi primit în examen informează comisia de examen, consemnează în procesul verbal care rămâne la dosarul comisiei
  • Comisia de examen înștiințează părinții sau reprezentanții legali ai copilului cu privire la posibilitatea de a susține examenul în etapa specială
  • Ministrul Educației, Monica Anisie, a precizat duminică, într-o conferință de presă, că “dacă există un elev care are peste 37.3, acel elev va fi îndrumat de către cadrul medical către medicul de familie, i se va anunța familia, apoi va fi lăsat să plece, după ce familia este anunțată și va prelua copilul”.
  • “În toată perioada 2-12 iunie am avut în jur 42 de cazuri [de elevi cu temperatura peste 37,3 grade C – N.Red.] La pregătire au fost peste 70% dintre elevii care vor susține acum Evaluarea Națională”, a declarat Anisie.
Calendar Evaluarea Națională 2020:
2-5 iunie 2020 Înscrierea la evaluarea națională
15 iunie 2020 Limba și literatura română – probă scrisă
17 iunie 2020 Matematica – probă scrisă
18 iunie 2020 Limba și literatura maternă – probă scrisă
22 iunie 2020 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
22 iunie (ora 16:00-ora 19:00) – 23 iunie (ora 8:00-ora 12:00) Depunerea contestațiilor
23-26 iunie 2020 Soluționarea contestațiilor
27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Calendarul sesiunilor speciale de BAC și Evaluare Națională 2020:
Foto: © Inquam Photos – Octav Ganea

 


3 comments
  1. Da, are termometre fermecate și o oarecare teamă de a pierde mai mult decât pierde prin greșelile de exprimare în limba română sau prin „scenariile” cinice cu copiii noștri în rolul personajului colectiv

  2. Wow ce minune! Din aproximativ 170 de mii de copii nici macar unul nu a avut temperatura. Cred ca doamna Anisie face minuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Salvați Copiii: Evaluarea Națională 2022 scoate în evidență “educația nedreaptă” – Disparități mari între județe și între rural-urban, peste 10% dintre elevii de a VIII-a nu s-au înscris la examene

Rezultatele Evaluării Naționale – clasa a VIII-a de anul aceasta “scot în evidență severa inegalitate de șanse în domeniul educației la care sunt expuși elevii din medii socio-economice vulnerabile”, apreciază…
Vezi articolul

Mircea Bertea: Profesorii de română și matematică sunt niște zei. Dacă o disciplină nu este inclusă în examen, este automat considerată neimportantă, iar profesorul respectivei materii își pierde motivația

„Profesorii de română și matematică sunt niște zei în sistem, pentru că disciplinele lor sunt relevante pentru examene. Sunt solicitați, dau meditații, iar unii ajung să aibă o situație materială…
Vezi articolul

BREAKING Aproape 16.000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a nu au terminat clasa sau nu au fost înscriși automat de școli la Evaluarea Națională 2024 / Numărul este cel mai mare din ultimii 5 ani și apare după ce Ligia Deca a trimis în școli, în ianuarie, 13 măsuri ca să combată fenomenul

Ministerul Educației a anunțat luni la prânz că la Evaluarea Națională 2024 au fost înscriși „peste 160.400 de elevi”, în condițiile în care înscrierea elevilor la această evaluare este automată…
Vezi articolul