Iohannis: La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea legii care dublează alocațiile pentru copii

1.656 de vizualizări
FOTO: gov.ro/presidency.ro
Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că, la acest moment nu are de gând să refuze promulgarea legii care dublează alocațiile pentru copii, dar aceasta se află în analiză și va primi lămuriri și de la Guvern, potrivit G4Media.ro. Mesajul vine după ce Ludovic Orban a declarat că are 4 metode prin care Guvernul pregătește blocarea dublării alocației de stat pentru copii.

Întrebat ce va face cu legea care dublează alocațiile pentru copii, președintele a răspuns: „Proiectul de lege a ajuns la mine și are termen la 18 ianuarie. La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, dar ea se află în analiză și pentru lămuriri de la Guvern, pentru că vorbim de niște sume care nu sunt cuprinse în buget”.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Anunțul Președintelui vin după ce la începutul săptămânii premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul și PNL au în acest moment patru metode prin care vor încerca blocarea dublării alocațiilor de stat pentru copii. Oficialul a spus că ia în calcul prorogarea termenului, atacarea la CCR, angajarea răspunderii sau modificarea prevederii astfel încât să aibă loc o „creștere rațională” a alocațiilor.

Legea care dublează alocațiile este în prezent pe masa președintelui și așteaptă să fie promulgată.

Informații de background

În primăvară 2019, la dezbaterea în Parlament a Legii bugetului pe 2019 liberalii au depus un amendament care a crescut alocaţiile la nivelul din prezent. La acea vreme Guvernul Dăncilă PSD-ALDE şi parlamentarii aflaţi la putere au criticat măsura. Apoi Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care au fost majorate alocaţiile la nivelul prevăzut de amendamentul PNL, susţinând că de fapt decizia “corectă” a fost cea luată de PSD-ALDE.

Luna trecută, în decembrie 2019, PSD a votat un amedament la legea de aprobare a Ordonanței dată pentru dublarea alocației în primăvară, amendament prin care se dublează din nou cuantumul alocației de stat pentru copii:

  • alocaţia pentru copiii cu vârsta între 0 şi 2 ani creşte la 600 de lei, de la 300 cât este acum, la fel şi pentru copiii cu dizabilităţi
  • alocaţia pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani creşte de la 150 de lei la 300 de lei.

Legea se aplică din luna următoare promulgării de către Preşedinte, potrivit textului acesteia. Până la această dată Președintele nu a promulgat această lege.

Potrivit unei alte legi în vigoare, Legea 214/2019, alocaţiile de stat pentru copii trebuie să fie majorate de la 1 ianuarie 2020 şi cu rata inflaţiei din anul anterior. Rata inflaţiei în acest an a fost de 3,8%.

În România au fost 3.574.835 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 18 ani, care au primit alocaţie de stat în luna octombrie 2019, potrivit datelor Ministerului Muncii. Dublarea alocaţiilor, votată în Parlament, înseamnă, implicit dublarea bugetului plătit de stat pentru aceste beneficii se asistenţă socială. Astfel, de la un buget lunar de 595.589.400 lei, alocat în luna octombrie 2019, cel mai probabil acesta va creşte lunar la aproape 1,2 miliarde lei.

FOTO: gov.ro/presidency.ro


1 comment
  1. Când este vorba de ei, de politruci, banii se găsesc ca prin minune.Când este vorba de un copil, mai ales cei cu probleme…cât de nemernici pot fi, împreuna cu pâcăliciul cocoșat de la…știți voi cine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții trebuie să depună, începând de azi, cerere pentru copiii care fac ore remediale, potrivit calendarului oficial. Activitățile remediale încep pe 8 martie, la o lună de la reluarea școlii în format fizic

Regulile pentru orele remediale apar chiar în ziua în care, conform calendarului, părinții trebuie să înceapă să depună cerere pentru copiii care trebuie să facă ore remediale, 25 februarie 2021,…
Vezi articolul

DOCUMENT Directorul economic din Ministerul Educației, Mihai Păunică, contrazice instituția în care lucrează și transmite școlilor informații eronate care blochează acordarea banilor pentru elevii navetiști

Mihai Păunică, director general în Ministerul Educației, contrazice ministerul în privința sumelor forfetare pe care trebuie să le primească elevii navetiști. Potrivit unui document obținut de Edupedu.ro, directorul Direcției economice…
Vezi articolul

Primul îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație din ultimii 29 de ani ar putea să ajungă în librării în toamnă. Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică: Ne gândim la o variantă online, dar peste câteva luni

Primul îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație (ÎOOP) din ultimii 29 de ani a fost trimis la tipar, anunță Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române,…
Vezi articolul

Profesorul Marcel Bartic, despre lipsurile Titularizării: Nu poți să schimbi profesorii de la un an la altul și apoi să te întrebi de ce au luat elevii note mici la evaluările naționale / Mai multă autonomie oferită școlilor ar garanta un grad mai mare de flexibilitate în alcătuirea normelor didactice

Nu este de mirare că elevii ai căror profesori se schimbă de la an la an obțin note mici la evaluările naționale, a explicat profesorul de istorie Marcel Bartic în…
Vezi articolul