Italia reintroduce posibilitatea ca elevii să rămână repetenți pe baza notei la purtare, „pentru a readuce respectul” în școală și pentru a combate violența împotriva profesorilor

[jp_post_view]
Foto: © Marmogar | Dreamstime.com
Parlamentul italian a adoptat, miercuri, o nouă lege care reintroduce notele la purtare și posibilitatea ca elevii să rămână repetenți în baza acestora, măsură prezentată ca soluție pentru combaterea actelor tot mai dese de violență împotriva profesorilor, potrivit The Guardian. Repetenția în baza notei la purtare – care continuă să existe în România, prin regulamentul școlilor – a fost introdusă, în Italia, de regimul fascist al lui Benito Mussolini, în 1924, dar a fost eliminată complet din școlile italiene de mai bine de 20 de ani.

Noua lege permite școlilor să decidă că un elev poate rămâne repetent exclusiv din cauza comportamentului său, indiferent de rezultatele sale școlare. 

Astfel, elevii de gimnaziu și liceu care au nota 5 sau mai puțin la purtare riscă să repete anul. În plus, elevii de liceu care au nota 6 la purtare trebuie să dea un test de educație civică. Notele la purtare le pot influența considerabil și participarea la examenului de Maturita, echivalentul italian al Bacalaureatului.

  • The Guardian îl citează pe ministrul italian al Educației, Giuseppe Valditara, potrivit căruia reforma notelor la purtare „restabilește importanța responsabilității individuale, readuce în centru respectul pentru oameni și bunuri publice și restabilește autoritatea profesorilor”.

Publicația notează că, în această țară, au fost introduse și amenzi între 500 și 10.000 de euro pentru acte de agresiune împotriva personalului școlar. Iar noua lege, susținută de directorii de școli, a fost introdusă în urma creșteri de peste 110% a agresiunilor contra profesorilor în acest an, comparativ cu 2023 – agresiuni comise, între altele, de elevi nemulțumiți de regulile privind folosirea telefoanelor la clasă, dar și de unii părinți.

Pe de altă parte, măsura a fost descrisă de Tommaso Martelli, reprezentantul unei organizații naționale a elevilor, drept una menită să „întărească o cultură autoritară și punitivă” și „alt instrument de represiune în școli”.

The Guardian amintește că regulile de acest tip, introduse de regimul Mussolini și rămase neschimbate până în anii ’70, au fost abandonate, mai întâi, în școala primară și gimnaziu, iar după o serie de modificări s-a renunțat complet la ele în anul 2000.

  • În România, Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar ROFUIP 2024 permite în continuare repetenția în baza notei la purtare: „Art 120 (1) Sunt declarați repetenți: (…) b) elevii care au obținut la purtare calificativul anual „Insuficient” / media anuală mai mică de 6”.
Citește și.
Ministrul Educației din Italia interzice folosirea telefoanelor mobile în clasă
Telefoanele mobile și tabletele să nu fie folosite în școlile din Italia, nici în scopuri didactice, vrea ministrul Educației. Giuseppe Valditara anunță că va trimite reguli profesorilor și părinților

Photo © Marmogar | Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. In Romania n-ai sa vezi asta. Prea multi agarici care dau cu subsemnatul daca fac asta si-si pierd scaunul. ISJ-urile sunt parazitate de ghiocei de partid care doar executa. Trec peste cadavrele profesorilor, sondicatelor, totul pentru a multumi „boborul” ca sa dea ei bine la taticu’ sau mamica de la ISJ. Niste lepre. Sa mai traiesti asa pe fata pamantului stiind ca esti fara pic de onoare si ca te spurca colegii si angajatii…tre’sa fii un om de mare NUMIC. Cata vreme vor exista asa persoane, elevij vor face ce vor din profesori. Ce exmatriculari, ce note la purtare? Daca vrei sa dai bine, tre’ sa te dai cu directorul, implicit cu partidul.

  2. Nu inteleg de ce Edupedu a decis sa introduca informatia cum ca acest sistem a fost introdus de fascisti. Care este scopul acestui detaliu? Sa facem legatura intre acest mecanism de auto aparare pana la urma si fascismul?

    Dar daca nu acesta este scopul, de ce nu spuneti ca a fost introdus dupa revolutia industriala?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesor de religie din Baia Mare, arestat pentru că ar fi hărțuit și agresat o minoră. Bărbatul ar fi trimis mai multe mesaje cu conținut sexual unei eleve de clasa a X-a / Episcopia Maramureșului anunță că profesorul nu va mai preda religie niciodată

Profesor dr. Cosmin Vasile Lăuran, absolvent al Academiei Naționale de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, doctor în teologie, profesor de religie și muzică la Colegiul Național ”Emil Racoviță” din…
Vezi articolul

Atentat în Viena: Armata apără ambasadele și obiectivele importante / Teroristul care a ucis 4 civili, un albanez de 20 de ani care voia să plece în războiul din Siria de partea ISIS / Școlile sunt închise, iar localnicii – sfătuiți să stea în case

Ora 10.54: Mobilizare a forțelor de ordine în toate marile orașe din Austria pentru a preveni atentate similare, transmite Der Standard. Viața întregii țări e afectată de măsurile de precauție…
Vezi articolul