Joe Biden a anunțat măsuri împotriva unor guvernatori care se opun obligativității purtării măștilor în școli

203 vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Preşedintele american, Joe Biden, a anunţat miercuri măsuri împotriva unor guvernatori care se opun obligativităţii purtării măştilor în şcoli, în pofida recomandărilor autorităţilor sanitare, în plină epidemie de COVID-19, informează France Presse, citată de Agerpres.

Joe Biden a declarat miercuri că i-a cerut ministrului educaţiei să ia „măsuri suplimentare pentru a ne proteja copiii”. El a adăugat că acest lucru include utilizarea tuturor puterilor sale de supraveghere şi, dacă este necesar, acţiuni în justiţie împotriva guvernatorilor care încearcă să blocheze şi să intimideze oficialii locali şi profesorii.

„Unii politicieni încearcă să transforme măsurile de sănătate publică (…) în bătălii politice în interes propriu”, a spus Biden într-un discurs la Casa Albă.

Conform recomandărilor actuale, toţi elevii, inclusiv cei care au fost vaccinaţi, trebuie să poarte măşti în sălile de clasă. Unii guvernatori, printre care republicanii Greg Abbott (Texas) şi Ron DeSantis (Florida), au interzis şcolilor din statele lor să le impună elevilor să poarte măşti, deoarece apără „dreptul” părinţilor de a alege pentru copiii lor.

Mai multe unităţi şcolare au anunţat că sfidează această interdicţie. În reacţie, Ron DeSantis a ameninţat că va tăia finanţarea şcolilor rebele sau chiar că nu va mai plăti salariile funcţionarilor şcolari implicaţi în aceste decizii.

Joe Biden a adăugat că orice salarii reţinute de la cei care au decis să impună masca în sălile de clasă ar putea fi plătite din fonduri federale „în proporţie de 100%”.

„Dacă nu aveţi de gând să luptaţi împotriva COVID-19, măcar nu staţi în calea celorlalţi care o fac”, a cerut Biden.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Elevilor: Este imperios ca lecțiile să fie înregistrate. Unde erau principiile echității și egalității de șanse, când ar fi trebuit să faceți achiziții pentru dispozitive electronice pentru elevi și profesori?

„Anul școlar va începe într-un mod haotic, iar responsabilitatea vă aparține întru totul. În tot acest timp, tot ceea ce vă interesează este campania electorală”, este acuzația lansată la adresa…
Vezi articolul

Primul mesaj de interes public ce promovează dreptul la educație incluzivă al copiilor cu dizabilități, pe posturile TV și radio: „Pentru egalitate de șanse, copiii cu dizabilități au dreptul să învețe în orice școală”

Primul mesaj de interes public care promovează dreptul la educație incluzivă al copiilor cu dizabilități a apărut weekendul acesta pe TV. „Pentru egalitate de șanse, copiii cu dizabilități au dreptul…
Vezi articolul